istorii alternative

am descoperit recent un autor de proza fantastica (stiintifico-fantastica mai exact, desi nu neaparat), un autor de care nu auzisem inca dar de care m-am lipit urgent. Se numeste S.M. Striling, este de origine francezo-canadiano-ceva, stabilit in America. Are si fan club http://www.smstirling.com/ L-am descoperit pe Stirling intamplator; eram in aeroportul din Baltimore, intre doua avioane, si cum aveam ceva timp de pierdut, m-am oprit o secunda la o taraba a lui Borders sa arunc un ochi la carti. Si un titlu, pe un paperback standard cu o poza cam colorata si cam ireala mi-a sarit in ochi: “A Meeting at Corvallis.” Am luat cartea si am am citit plot-ul de pe spate, si am fost cucerit pe loc:

“In the tenth year of the Change, the survivors in western Oregon live in a world without technology. Michael Havel’s Bearkillers hold the lands west of Salem in peace and order. To the east, the Clan Mackenzie flourishes under the leadership of Juniper Mackenzie, bard and High Priestess.

Together they have Norman Arminger – the warlord of Portland -at bay. With his dark fantasies of a neofeudal empire, Arminger rules most of the Pacific Northwest, spreading fear with his knights, castles, and holy inquisition. Even more dangerous, end perhaps Arminger’s most powerful weapon of all, is his ruthlessly cunning consort, lady Sandra.

These factions haven’t met in battle because Arminger’s daughter has fallen into Mackenzie’s hands. But Lady Sandra has a plan to retrieve her – even if it means plunging the entire region into open warfare…”
Am cumparat-o si m-am dus cu prada la Gate nu’s ce numar de unde urma sa plece avionul. Am realizat repede ca de fapt volumul asta e al treilea intr-o trilogie (si de fapt or sa mai ureze trei in serie). Este o trilogie despre o istorie alternativa (“what if”) in care un fenomen misterios (unii cred ca e de la Dumnezeu, altii ca e de la extraterestri) schimba in mod subtil – dar cu efecte majore – legile fizicii. Metalul (si de fapt nimic altceva) nu mai conduce electricitatea, prin urmare electricitatea nu mai poate fi produsa, stocata sau transportata. High-energy reactions nu se mai petrec, cele mai importante efecte fiind ca praful de pusca (in toate variantele) nu mai explodeaza (arde banal ca rumegusul) iar combustia interna nu se mai petrece. Practic, toti pilonii tehnologiei moderne (si mai putin moderne daca ne gandim la impactul prafului de pusca in istoria omenirii) dispr, iar omenirea se trezeste intr-o lume in care electricitate nu mai exista, motoare nu mai functioneaza , armele de foc nu sunt mai mult decat niste bâte mai sofisticate. La prima vedere pare o pană de curent mai prelungita, dar autorul reuseste sa prezinte, realist si credibil, grozavia consecintelor unui astfel de fenomen. In primul rand, intr-o societate unde mancarea se produce industrial, mancarea depinde 100% de chestiile astea disparute: motorina pentru tractoare, electricitate pentru abatoare, depozite, frigorifere, etc. etc. etc Totul este aruncat in haos, in putine saptmani oamenii realizeaza ca trebuie sa faca ceva sau vor muri, prozaic, de foame. Orice pretentie de control social dispare…unii devin canibali (“eaters”) altii mai norocosi se aduna in grupuri mici si incep o agriculura primitiva…astfel se formeaza cateva nuclee de supravieturie, care vor evolua in cativa ani in miniregate. Se reduc – volens nolens – la o societate feudala, cu cavaleri, arcasi…. Restul va mai imaginati voi sau citi cartile. Pentru mine a avut un impact mai special, ca actiunea se intampa la mine in bătătură. Sunt doua mari linii (care se incruciseaza), Willamette Valey si Anglia.

Alta carte luata recent se cheama Conquistador. In asta istoria paralela este diferit imaginata, dar la fel de fascinanta si bine descrisa, si credibila. Ne aflam in 2009, dar povestea incepe in 1946 cand un veteran de razboi (cuvantul veteran ne face de regula sa ne gandim la moşi bîlbîiţi – imediat dupa razboi veteranii aveau 25-26 ani), care de fapt este un descendent al lui John Rolfe si poarta acelasi nume, John Rolfe the 4th – incearca sa imporvizeze ceva cu radioul lui de unde scurte in pivnita casei lui din California (nu a lui de fapt, era chirias) si reuseste sa deschida un portal, o poarta, un “event horizon” sau cum vreti sa il denumiti (se va chema “The Gate”) care duce catre un univers paralel. Descrierea portalului este bucatica rupta cu portalul din “Stargate” (“avea impresia ca se uita la o suprafata de mercur lichid, unduitor, plasata vertical“). De partea cealalta se afla o Californie (si intreg pamantul) geologic (si geografic, mai mult sau mai putin) aceeasi – si la acelasi timp istoric – dar in care istoria omeneasca a evoluat pe o bifurcatie. Deosebirea majora – imediat vizibila – este ca europenii nu au pus niciodata piciorul in America. Societatile de indieni din America sunt mai mult sau mai putin la acelasi nivel neolitic de gatherer-hunter la care europenii i-au gasit in istoria “noastra” (personajele cartii denumesc partea noastra “FirstSide”). Istoria realitatii alternative s-a bifurcat in 323 BC cand Alexandru cel Mare nu moare. El traieste pana la adanci batraneti si reuseste sa instaureze imperiul visat, care la varful sau se intindea din Portugalia pana pe valea Gangelui. Toata istoria ulterioara este modificata, evident, cu un imperiu greco-macedonean in loc de imperiu roman influentand decisiv istoria (iar imeriul alexandrin a avut o zona mult mai larga de influenta). Evreii sunt asimilati de catre greci (haha) drept urmare crestinismul nu se mai dezvolta….Un alt fapt este acela ca revolutia tehnologica care duce la societatea moderna de partea noastra a portii nu se intampla in istoria alternativa… Se pare ca descoperirile tehnologice initiale au avut o mare componenta de sansa..Un personaj al cartii spune ca practic sansa istoriei noastre de a o lua pe calea descoperirilor tehnologice este egala cu sansa de a obtine de 1000 de ori la rand “head” atunci cand dai cu banul….

Noua Californie (numita de catre John Rolfe, cel care a deschis poarta, Commonwealth of New Virginia) este rapid colonizata de catre John si camarazii lui de front. Imaginati-va, o lume neatinsa inca de civilizatia moderna dar in care stii cu precizie unde se afla zacamintele de aur, de petrol, etc… Asa incepe imperiul financiar al lui Rolfe (de ambele parti), cu aur adus in istoria “noastra” si vandut initial clandestin, apoi sub acoperirea unor asa-zise operatii miniere in Africa si Asia pe care “Rolfe Mining and Minerals” corporation le poseda…

Fascinant, fascinant sa te gandesti la istorii alternative. Stirling are talentul deosebit de a le face credibile (mie asta mi se pare un talent major la autorii de SF, sa faca povestile credibile)

17 thoughts on “istorii alternative

  1. pe astea nu le am inca, sunt pe lista de cumparat.
    Tre’ sa ii iau un miel lui Stirling , parca asa era cu pocitul numelui.

    A fost o surpriza placuta descoperirea lui Striling. Eu sunt fan Dune si Stephen King, si nu credeam ca pot sa ma mai fan-uiesc usor. Are si chestii pe care le-as critica, una ca femeile la el in serie prea sunt toate macho, parca ar fi din filmele produse de canalul SciFi, doi ca uneori duce descrierile de lupte prea la extrem, prea multe amanunte de pierzi ideea (ca si cum ai descrie Giconda lui da Vinci descriind centimetru cu centimetru pictura “o pata galbena cam de un milimetru urmata de…”). Si, chestie mai ciudata, ma enerveaza ca foloseste prea mult “Ouch!” in gura sau gandul personajelor.
    In fine, abia astept sa citesc si celelalte serii.

  2. Ha! Ia uite de unde a rasarit amatorul de istorie alternativa!
    In fine, ce vreau sa spun este ca Stirling (vezi ca ai scris gresit numele, sus de tot) e un scriitor ENORM de capabil de a zugravi realitatea alternativa…plauzibil. Personal, nu m-am omorat dupa ciclul Oregon (stiu, pt tine e altfel, mai apropiat… 🙂 ) ci mai degraba pentru “Island in the Sea of Time”, si mai ales ciclul “Draka”.
    Ia sa pun bookmark la bloaga asta…

  3. o sa iau neaparat celelalte serii ale lui Stirling. Exista si amazon dot com unde daca am o comanda de peste 25$ am free shiping…

    Cu Dune si eu la fel, am epuizat seria romaneasca acum am trecut l aia in engleza care mai are putin si tot acolo ajunge (am recitit intreaga serie, in engleza, de trei ori cel putin…. inlcuzand Noua Dune…)

    despre Noua Dune ce sa zic, nu le urasc cu convingere, dar se vede ca sunt scrise chinuit. In general ideile, plot-ul, imi plac. Alea de dinainte de seria Dune, Casele si Jihadul, ca alea de dupa (a aparut recent Sandworms of Dune, nu am citit-o inca) sunt patetice.

  4. Probabil ca le poti gasi la un magazin cu “preowned” books…ca sa folosim terminologia mai noua… 🙂
    Nu am reusit (pe cat de mult imi place Stirling) sa depasesc primul volum din Corvallis…in mare masura din motivele enumerate de tine mai sus. Interesant mi s-a parut ca seria “Dies the Fire” descrie partea opusa a lumii din “Island in the Sea of Time”, scrisa mai devreme.
    Stirling ramane totusi, un scriitor comercial (ceea ce nu-l scade in ochii mei). Multe din cartile recente sunt doar exploatarea unui cliseu dezvoltat de el in “Draka” si “”Island in the Sea of Time”. Pe de alta parte, poate are si el de platit o casa, de trimis copii la facultate, stiu eu… 🙂
    “Draka” este seria cea mai documentata, the most believable, daca vrei. Ca istorie alternativa, evident. Poate si din cauza ca nu propune ceva supranatural ca punct de pornire.

    Ca sa iti placa “Dune” trebuie sa ai ceva samanta de poet in suflet, altfel nu se lipeste. 🙂 Fara sa ma pretind fan, pot sa zic ca in timp am consumat un set de Dune la propriu, adica le-am recitit pana s-au facut bucati…Inca le am, dar a trebuit sa cumpar un set nou… Deasemenea, urasc cu convingere asa-zisa “new Dune”, cu toate casele lor, carora le doresc o ciuma pe masura.

    Offtopic, am observat ceva neobisnuit. Daca folosesc Safari pe site-ul asta, nu pot sa ajung la comentarii de nici un fel. Dau click pe Comments si ma duce la pagina principala. Ori ajung la comments, dar la prima incercare de a scrie, fie in casuta de comentarii, fie la nume/mail…pac! Pagina principala…Din Firefox merge fara probleme.

  5. Off-topicul nu ma deranjeaza, discutiile au viata lor si evolutia la fel ca si oamenii – nu ma astept ca cineva sa imi spuna ca sunt off-life pentru ca nu mai joc cu indienii 🙂

    La Brian Herbert et co sunt dispus sa accept calitatea scazuta a imitatiei de dragul poveştii in general, de dragul lui Dune si de dragul lui Frank Herbert. E un efort mental mai deosebit sa incerc sa vad linia povestii de sub amatorismul performantei, si sa mi-o imaginez scrisa altfel, mai bine. La Frank Herbert nu pot ajunge niciodata sa zic “as fi scris asta altfel, aici as fi bagat ideea asta in loc de ailalta”, la Brian Herbert da. E si un pic de orgoliu al jocurilor intelectuale aici. Cum ziceam seriile de dinainte de Dune sunt acceptabile, se vede efortul de a pastra spiritul lui Frank Herbert, cele de dupa insa sunt patetice pentru ca se vede ca au fost scrise sub presiune. Nu i-am invidiat pe autori de fapt, erau sub o presiune majora si de la editori si de la public si fani sa scoata un sequel bun. Hunters of Dune (si, sunt convins, si Sandworms of Dune, care impreuna formeaza Dune 7) sunt scrise, se vede, cu plan cincinal, atatea pagini in atata timp. Imi aduc aminte de Martin Eden al lui Jack London care scria la un moment dat povestioare bazat pe un sistem mai complicat cu tabele si matrice. Nimic rau in a scrie la norma si cu plan cincinal, Stephen King o face si el (in Bag of Bones ofera un insight foarte interesant in lumea industriei scriitorilor de succes si al publicatiei si al concurentei acerbe), dar Stephen King e un maestru, nu un amator.

    Apropo de traduceri, raspunsul cred ca e relativ simplu, traducerile de dupa ’89 sunt proaste pentru acelasi motiv pentru care produsele americane sunt proaste (asta e alt mit pe care vreau sa il discut in alt post), si anume consumerismul. Trebuie produs mult, mult, mult, si repede. Calitatea sufera. Publicistica a devenit o industrie si in Romania, foarte rapid, chiar inainte ca sistemul de distributie sa fie bine organizat – cine nu isi aminteste nesfarsitele tarabe de carti noi pe pe trotuarele oraselor- chiar, mai sunt?)
    In cazul Romaniei mai e o cauza, cred eu. In Romania postdecembrista (parca asta e termenul oficial 🙂 ) a intervenit foarte mult amatorism. Inainte de revolutie si mai ales inainte de razboi oamenii faceau ce erau pregatiti sa faca, inginerii faceau inginerie si cei ce studiau limbi straine si literaturi straine faceau traduceri si adaptari. Si nu se producea nimic pe banda. Dupa revolutie insa tot ce era vechi a fost considerat vechi si deci de aruncat. Consumerismul intrat brusc in Romania, cu aspecte inexistente inainte (de exemplu nevoia de jurnalism adevarat de calitate, nu Telejurnal si rapoarte cincinale) a gasit un vid profesional care a trebuit umplut repede. Si a fost umplut de amatori. Jurnalistii romani de exemplu, aia de imediat de dupa revolutie care acum sunt celebri sunt fie ingineri, fie ASE-isti, fie alte alea. Ca au facut ulterior niste scoli de jurnalistica, e adevarat, dar fenomenul s-a extins in toate ariile. Iar traducatorii la fel, aia vechi batrani au fost considerati depasiti si piata a fost umpluta de tineri cu o spoiala de engleza, care cred ca daca pot citi in engleza si pot vorbi oarecum fluent, sunt buni traducatori. Cum spui si tu, traducerea este o arta, ca sa poti sa traduci si spiritual unei carti, nu numai cuvintele, trebuie sa fii artist si trebuie sa gandesti in limba respectiva deja, nu numai sa fii in stare sa traduci cuvinte. Am mai vorbit despre asta, trecator, in alt post Asta afecteaza nu numai traducerea de carte sau de film, dar si chestii mai oficiale, gen traducere de diplome sau de documente. S-or mai fi schimbat lucrurile acum, dar dupa Revolutie birourile de trades si legalizat acte se inmultisera ca ciupercile, si erau pline de amatori pusi pe capatuiala, am avut niste experimente interesante cu diplomele mele. Recent de fapt am primit un email-spam de la un birou d’asta (cu adresa de apartament de bloc, scara Be apartament sapte, parter), unii care, nesimtiti, imi harvestuisera adresa de email de pe net (la “send” mai erau niste adrese funny, gen webmaster@companie.com, culesesera adrese nediscriminat) si trimitea reclama la biroul lor care face traduceri “profesionale”. Emailul era in romano-engleza (un fel de anglo-valahă cum zicea profa mea de engleza din liceu – btw, io aproape am ramas corijent la engleza in liceu), cu niste greseli de engleza hazoase (cuvintele erau corecte si gramatica ok, dar se vedea ca gandesc in romana si traduc cuvintele in engleza). Le-am dat reply batandu-le obrazul cu profesionalismul (un profesionist nu foloseste email harvesting and spamming) si cu engleza lor de amatori. Nu au raspuns, evident.

    Apropo de Dune 7, aparuse la Nemira in anii ’90 o carte asa-zis scrisa de Patrick Herbert care cica ar fi fost fiul lui Frank Herbert (sanchi, Patrcik e middle-name-ul lui Frank Herbert), numita Dune 7 – Cartea Brundurilor A fost scrisa de un roman de fapt, Sebastian A. Corn. Ma mir ca Dune nu l-au dat in judecata. Cartea Brundurilor e fascinanta in ea insasi, daca nu te gandesti la falsa legatura cu Dune. Se cunoaste ca Sebastian A. Corn a citit si alte carti de Frank Herbert, de exemplu seria “Pandora”

  6. recomand si mansarda lui vlad, de unde s-a mutat vlad in mahala… (tot la mine pe server, hehe, am fost acuzat ca sunt borg si inghit forumuri si bloguri)

    Aia Cartea Brundurilo nu o am (sau o mai am?? – o sa o caut acum in decembrie cand ajung acasa). Sper si eu sa o gasesc. Foarte interesanta poveste.

    De acord cu traducerrea, again. Eu cred ca trebuie sa fii un bun scriitor ca sa fii un bun traducator, si ceva mai mult. Poti sa fii un bun scriitor in limba ta, poti deveni un bun scriitor in limba de imprumut daca te-ai imersat suficient in ea (ca sa fii un bun scriitor in limba de imprumut trebuie sa fii un bun scriitor to start with, de fapt), dar ca sa fii si bun traducator, well, asta cere ceva in plus.
    CUm spuneam in postul alalalt despre carti, cand am citit Umberto Eco in engleza nu mai era la fel… Poate traducerea romana a fost mai buna sau poate pur si simplu pentru ca romana e mai apropiata de italiana decat engleza.

    Io daca m-as intalni cu printesa cu bagheta (sau cu broasca aia cu dorintele) i-as cere sa ma faca sa pot sa vorbesc toate limbile pamantului si sa ma faca sa pot canta la toate instrumentele pamantului.

  7. alea cartile lui Brian de dinainte de Dune, cu jihadul butlerian si seria caselor, e mai usor sa le privesc ca pe o literatura paralela (mai ales seria cu jihadul), si mai putin ca pe o continuare…well, cum s-ar zice? …backwards… a lui Dune. Un fel de carti scrise pe un subiect oarecum asemanator, de catre doi autori. Seria lu’ Dune 7, insa, ma piska la scufitza si pe ine, vorba ta, pentru simplul fapt ca este o continuare. Chiar daca ar fi fost scrise bine (si nu sunt, personajele devin un fel de marionete de hartie fara pic de viata in ele, mai multa realitate au decupajele din South Park).

    Dune 7 a lu’ românul nostru e mult mai tare unu ca este o poveste total diferita, cu legaturi minore cu seria Dune, cele mai mari fiind ca exista niste Space Guilders ce au devenit ca insulele alea organice din Efectul Lazar (pamantul e inghetat si lumea locuieste in adancul oceanelor in case care sunt de fapt space guilders…), ca pe doua personaje le cheama Harkonnen si Atreides (si sunt singurii urmasi) si cam atat. Si doi ca e scrisa mult mai bine, cu un plot mult mai fascinant. Aproape ca as zice ca e mult mai aproape de Frank Herbert decat uplul Brian Jon

  8. Idei, ploturi, am si eu…cate vrei! Dar ma enerveaza cand cineva incearca sa il imite pe Frank Herbert cu insucces total. Nu spun ca nu e bine sa incerci! Dar, daca vezi ca iese kka, lasa-te!
    Despre ce ai spus tu de safari, tilde si altele, e chinezeste pentru mine, dar probabil face sens. 🙂

    Tu ai introdus un subiect care nu se relateaza la postul original, deci, e offtopic. Traducerile in romana. In general, nu neaparat Dune. Eu nu am citit Dune in romaneste, nu am avut ocazia, am citit insa multe carti traduse in romaneste. Mi se pare ca virgula calitatea, nivelul traducerilor produse dupa 1989 este mult inferioara celor de pe vremea lui ceasca (evident, lasand deoparte cenzura), ca sa nu mai vorbesc de cele facute inainte de 1944. Spun asta fiindca am avut ocazia sa compar si recitesc originalul, ca si traducerea multor carti. Ma refer la cele scrise in original in engleza, fireste, fiindca nu stiu sa citesc ruseste (vezi 12 Scaune si Vitelul de Aur).

    Oare de ce? Care e fenomenul, explicatia? Mi se pare interesant, e un subiect care ma preocupa in mod serios. Nu pretind ca as fi un traducator (aia e Arta cu A mare, dupa parerea mea) dar pot sa imi dau cu parerea (cred) la modul pertinent citind originalul in engleza si traducerea in romana.
    Si mi se pare ca situatia e tragica. Poate se leaga cumva per total de fenomenul cultural mioritic prezent? Fiindca sunt sigur, convins ca exista intelectuali de valoare in Romania in prezent, oameni care pot face TRADUCERI! Nu balmajeli…atat pentru filme, cat si (mai important) pentru carti. Nu e timp? Nu sunt bani? Nu exista interes? Nu exista sira spinarii profesionala?
    Care este explicatia?

  9. Hmmm…interesant…asta cu Cartea Brundurilor. O ai? Mi-am pus ceva memo, poate o gasesc prin Ro la anticariat, de curiozitate, evident. Daca tu esti dispus sa accepti calitatea scazuta de dragul povestii, mdeah, inteleg. Dar eu ma pishk de scufitza la Frankie…fiindca am citit si restul de carti, nu numai Dune. Consider afront, nesimtire, mitocanie…Ceva cam cum as scrie eu volumul doi din “Pe Strada Mantuleasa”. Nu ca nu as putea…probabil ca da, fiindca stilul e usor de copiat. Poveste…eh, gasim ceva…dar, care ar fi scopul?
    Asa si cu Dune. Pentru mine…povestea s-a terminat cu Idaho plecand…undeva.
    Dar, sa revin la offtopic…
    Ce mi-a placut si m-a gadilat la neuron…la mahala, ca si la tine pe blog, ca si la forum…a fost ceva intalnit extrem de rar…CONVERSATIA! Discutia, care, in mod firesc, aluneca, in alte subiecte, revine, se pierde…
    Unul din motivele pentru care nu am dat link la blogul pe care scriu, discutiile aici, ori la mahala, nu au nimic de-a face cu ce scriu eu, ori public eu altundeva. Normal, sunt constient ca e usor de gasit orice cu un search simplu, dar…
    Despre traduceri…de acord cu unele din explicatiile tale, i.e., amatorism, consumatorism. Problema care ma sacaie pe mine e alta…si anume ca totul devine din ce in ce mai scazut ca nivel. Ori, Romania, pe cat o injuram in prezent, avea, si cred eu, continua sa aibe, valori.
    Hai sa fiu explicit: citeam aseara o carte in engleza, William Gibson – All Tomorrow’s Parties, si pe masura ce citeam, incercam sa traduc in romaneste. Acuma, cinstit, o citeam probabil a 12-a oara, deci, stiam actiunea, cunosteam personajele, sunt dincolo de stadiul de fan (cumpar cartile atunci cand apar, varianta de $30 (ma doare undeva de bani- in ce il priveste pe Gibson), deci, cunosc, stiu, pot sa fac conexii…
    Cu toate astea, chiar si cu oarecare cunoastere de romana vorbita, am avut mari probleme sa pot sa descriu (in mintea mea – ca exercitiu) in romaneste, pulsul actiunii, slang-ul, SPIRITUL cartii.
    Oare e corect sa traduci folosind slang-ul curent? Cum ar fi: “nashpa”, “moka”…? Barbarisme, asa cum vad eu…dar ce te faci cu spiritul cartii? Care foloseste slang curent in engleza? Oare ar fi bine sa folosesti tziganisme traducand cuvintele unui negru din America? Ar fi in spirit? Comunici corect?
    Ori e mai bine sa mizezi pe un grad (implicit) de cultura al cititorului? Trebuie mers la cel mai mic numitor comun?
    Poate eu doar starnesc o furtuna intr-un pahar de apa, mai stii? Dar cred ca e ceva esential, major, pentru dialogul intre Romania si restul lumii. Chestia cu comunicarea…
    Nu m-as fi intins cu asta atata daca nu as stii care e meseria ta. Eu nu am cum sa fiu profesor (o arta in sine) nu e stilul meu, dar atata stiu si eu; sa caut ajutor si raspunsuri de la cei calificati, in loc sa nascocesc eu o prostie mica…
    Daca Vlad citeste ce am scris, mi-ar place sa aud si opinia lui. Ca si alte pareri.
    Si continui sa cred ca e un issue major, atat pentru prezent, cat si pentru viitor. Am scris intentionat in romgleza.

  10. Addendum: M-am lasat furat de converstie si nu cred ca am terminat aia cu “sa fiu explicit”…
    Deh, tu esti de vina…cu stilul tau de discutie… 🙂
    Deci, sa nu ma pierd din nou…
    Oare cum facem sa aducem Romania la un nivel de comunicare/traducere decent cu restul lumii? Fiindca, mie mi se pare esential…nu pentru noi, ci pentru ei.
    Oare e important? Ca subiect de discutie? In agora? Oare, face vreo diferenta? Scriu aici, la tine in curte, si nu pe blogul pe care scriu normal, fiindca sunt satul de pareri gen “…nu-i nimic de facut…”

  11. ciudat wordpresu asta (sau io nu mai vad bine, more likely) dar cand am postat posturile astea doua de dinainte nu vedeam addendumul inca.

    De important e important default, iar de facut face o diferenta, uite, suntem doi deja care discutam si avem parerile astea, trei de fapt ca vlad intra default aici…
    Problema lui “de facut” in Romania nu este ca ar fi inutil si ca “nu-i nimic de facut”, problema este sa nu te astepti la minuni in trei zile. Sa nu te descurajezi sau sa nu te imbeti cu apa rece.
    Io am niste ganduri mari de viitor, care includ Romania, si ma pregatesc de acum pentru dezaagiri. Ma pregatesc de acum sa nu ma astept la minuni si sa nu ma imbat cu apa rece.

  12. daca da (are cineva cartea bradurilor in pdf/e-book), o vreau si eu:)…

    nu pot sa-mi dau seama cum de nu te fascineaza si (de exemplu) lumea creata de Tolkien, sau in mai mica masura, cea imaginata de C S Lewis…

    si eu sunt mare fan dune si in acelasi timp mare fan tolkien, dar la mine motivul este acelasi: complexitatea universului imaginat, maiestria autorilor (‘craft’?). eu as putea vedea imbunatatiri sau continuari posibile (continuare la Tolkien, poate la F Herbert nu-finalul cu cei doi in gradina e suficient). dar cred ca ideea e exact masura in care povestea (pentru care firul povestii este tot atat de important ca si stilul, cred) te poate rupe de realitatea imediata.

    despre ‘case’ la dune: imi amintesc de house atreides si house arkonnen, mai sunt si altele?

    si pentru ca tot vorbeati voi: ma sperie acum (ma simt ca si cum mi-ar fi pus cineva gheatza pe crestetul capului) ca nu-mi amintesc in ce limba am citit ciclul dune…si problema e ca le-am citit de mai multe ori, stiu ca pe unele le-am prins in engleza si pe altele in romana, dar totusi…

    tot in formate soft, ca cine avea bani de carti pe vremea cand era timp de citit:)…

    in cele din urma, dar nu neimportant: apropo de traducatori. o sa primesc si eu certificarea (in curand sper:) )…mie mi se pare o munca sisifica, am mai facut-o prin facultate pentru bani, dar nu eram traducator autorizat. mi se pare incredibil de greu si o munca absolut cronofaga. asta daca vrei sa o faci astfel incat sa nu-ti fie tie rusine dupa ce termini. am tradus engleza-romana. invers, mi-ar fi mult mai greu.

    intre a intelege si a traduce, de acord, mare diferenta. a traduce literar, ce sa spun, o faceau poetii pe vremuri:)…daaar, in apararea comunicarii multi culturale, romanul de rand din generatia noastra (cel care va fi interesat de actu’ de cultura de limba engleza) nu cred ca va avea o problema de intelegere. pentru detalii, traiasca penguin, sau orice alt ‘dex’ de’al lor:)

    si care e meseria ta, ca eu nu stiu…

  13. erata: am mancat h la house harkonnen, scuze:)…

    si: ajutor!

    cum fac sa primesc mailuri daca cineva raspunde la comentarii, de exemplu pe pagina asta, ca sa nu mai intru la fiecare cateva minute sa dau refresh:). multumesc.
    jargonul tehnic nu ma impresioneaza, n-am inteles nimic din dashboard (cuvant urat urat, folosesc asa ceva sa vad proiectele alocate mie la birou:( ) si alte chestii spuse de tine mai sus. daca vrei sa ma ajuti, incearca sa-mi explici cu rabdare, ca la incepatori:).

  14. mai e house corrino. Si inainte de astea trei sunt alea cu jihadu butlerian.
    cu primitul de emailuri, ar trebui sa te inscrii intai ca user, sa comentezi ca user (after login), si banuiesc ca e o setare in profil care sa te anunte de raspunsuri… Mai usor e sa folosesti RSS. Depinde ce browser folosesti.

  15. Pingback: istorii paralele, istorii alternative - vizuina ailaltă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *