Nu mai stiu unde am citit-o sau cine a scris-o. O povestire SF de jumatate de pagina de carte normala. In esenta e cam asa (aproximare personala):

“Civilizatiile intergalactice lucrasera, pentru mii de generatii deja, la crearea Supercomputerului, o masinarie de calcul dincolo de orice imaginatie, o minune a ingineriei si stiintei acumulate de mii de civilizatii in nenumarati eoni de evolutie. Supercomputerul se intindea peste galaxii si nebuloase, intinzandu-si tentaculele computationale prin subspatiu si hyperspatiu. Dupa terminarea constructiei un alt efort gigantic a fost inceput si terminat cu succes: introducerea in memoria supercomputerului a uriasei cantitati informatii pe care civilizatiile galactice o acumulasera in eonii de evolutie. Absolut orice fărâmă de informatie acumulata a fost integrata in circuitele supercomputerului.

Marele moment solem a sosit: Supercalculatorul este pornit, consumand, in fiecare secunda, energia unei supernove. Intrebarea care framanta toate civilizatiile, inca din zorii evolutiei lor in negurile timpului, este pusa:

“Exista Dumnezeu?”

Dupa patru nanosecunde de gandire Supercomputerul raspunde:

“Acum da.”