…căci acolo nu mai poci comenta (chiar aşa, ce-i cu închisu’ ăsta de comentarii? vorba lu’ Garcea, ma inervează… who’s afraid of the Virginia Woolf?)… vreieam şi io să comentez un comentariu…Sor’mea zice:
Cause we didn’t need dialogue. We have faces.
şi voiam să continui, “yes, and others have feces.” (mi se părea un pun foarte deştept).
Ce nu precep io este iar, who’s afraid of the big bad wolf? Which wolf? Domnul Şerban? Ha. Domnul Şerban a devenit, deja, un fel de patefon obosit al blogosferei, his game getting boringly old. Prăfuit ca un muzeu kitchos sau ca monumentul soldatului necunoscut dintr-o haltă uitată de lume.
Sau aşa ar trebui. Lumea, din păcate, închide comentarii, închide bloguri cu totul. Haidaţi domnilor să fim serioşi.
Or not to be.
Eh, mai Tapire, mai.
Nu de gura lui ALS am inchis eu comentariile acolo.
Cu el ma descurc.
Si nu fara o anumita placere, recunosc.
Inainte sa inchid am sters un comentar.
De acolo mi-a fost ca iar incepe circul
si n-aveam chef pentru ca.
Enough is enough.
Pentru ca a mai fost apoi cineva cu
memorie peste masura de buna
peste masura
pentru “vietile altora”.
Bizar, bizar.
(Sper ca iti place poezioara mea in vers alb?)
păi da, da…vorba bancului, de afară aşa se vede… Domnul Şerban şi-a pus în cap să se faulteze blogosfera şi iote, blogosfera se lasă faultată.
Dar nu asta e mirarea mea principală, mirarea mea principală (adresată propriei persoane, în primul rând) este de ce reuşim să fim aşa de influenţaţi de nişte litere pe un server? Avem o lume întreagă în jur, şi mai avem încă una, aia în care intrăm prin ecranul calculatorului. Care e mai importantă? Ştiu, e uman, dar orişicât, vorba bancului.
Aţi încercat vreodată exerciţiul să nu deschideţi calculatorul o zi întreagă? Sau două?