—la 10 ani eram – evident – în Ploieștiul meu natal. probabil că am avut o mică petrecere cu tortul mamei și vecinii Nicu și Dragoș
—la 20 eram la București deja, primul an de student, primul an de “om trăind pe cont propriu”. am dat prima petrecere (dintr-un șir de multe) în camera din E (pe care am golit-o în prealabil de absolut orice)
—la 30 de ani eram în Corvallis, în Oregonul coastei de vest a Americii. oare cum am sărbătorit?…
—la 40 e rândul Bernei elvețiene. ieri a nins, astăzi e alb. eu încă nu.

paralela 45 trece prin toate locurile astea.
și în cinstea ei, o scriere mai veche:

*****
Paralela 45
(ce trece prin Ploieştiul meu)
se zbate neputinciosa
intre furie şi disperare.
-“Pai nu-i correct”- zice –
aşa, la mijloc.
Tu, Polule Nord,
tie iti convine.
Stai aşa, maiestuos,
cu urşii si ghetarii tai,
pufaind ceata de viscol
si aşteptând
ca vreo noua expeditie
sa-nfiga vreun steag national
sau multinatinal
pe umerii tai.
Iar tu, Ecuatorule?
Dupa ce ca eşti cel mai lung,
determini emisfere,
şi stabilesti anotimpuri,
mai ai şi de toate,
inclusiv
zapada lui Kilimanjaro.
Eu?
Eu stau cuminte, aşa,
cu nume de restaurant
cu mici, bere şi vreun şprit
şi ma întreb
ce caut eu aici?
Mai bine ma duc pe Marte,
(ce daca e roşie)
Ma duc acolo
şi m’apuc asa, de capul meu,
sa împart emisfere, stratisfere
şi – cum ar fi? – vreo biosfera.
Întâi şi-ntâi
aş face un anotimp cu zâmbete
pe care l-aş plasa aleator
pe chipul tau.
Aş amesteca ploile de vise
cu mireasma parului tau,
şi aş face sa erupa ici-colo
câte un fior.
Pe urma, incet,
aş adormi cu capul in poala ta
visând visele tale,
şi ale mele, la un loc.

****

(demisia lui Boc carevasazica)

pe pariu?

sa vezi analize, witticisme, unghiuri, paralele, egale, inegale, care mai de care instalat comod in convingerile sale.

patrujdemii de solutii, cinj’demii de opinii.

“la doi cocoşi”, recepţioneră cu ochi negri, soare, mare, balcon spre piscină, piscină pe terasă, terasă spre mare, mare, plajă mică la trei paşi, bolovani în apă, plajă mare la mai mulţi paşi, nisip, umbreluţe, leva, lei, “mă numesc jenică şi vă invit la restaurantul nostru”, castel, grădină, narghilea, cafea la nisip, salată, borş Moscova, borş ucrainian, salată cu fructe de mare, leva, lei, balconaş, rusoaice la piscină cu petrecere “happy birthday”, bere bulgărească, lume, colace, pisici printre picioare la restaurant, dig, români, români, mare, plajă, apă, culori colorate, soare, castel, capelă, grădini, broască ţestoasă, trandafiri, ziduri de piatră, soare, soare. ceva nor la sfârşit, deh.

vacanţă

mă tot întreabă lumea unde găsesc io varză murată de sarmale. păi nu găsesc, găsesc sauerkraut, care e varză murată tocată şi din care nu poţi face sarmale direct. aşa că iau o varză-doo, foioase, le pun în oala mare la fiert, şi în apa de fiert torn juma de borcan de sauerkraut. şi las să fiarbă molcom la foc mic vro oră aşa, la capac, dupe care opresc focu’ şi las să dospească până a doua zi. aşa varza se înmoaie şi capătă şi gust.

ce a fost diferit anu’ ăsta:
– am făcut sarmalele mai mari, că intram în criză de foi de varză (am preparat numai o varză)
– am perfecţionat umplutura de cozonac. se ia jumate de bară de unt, se topeşte. se toarnă juma’ de kil (sau cât o fi) de nuci care au fost sparte cu grijă şi curăţate de soţie. se pârpălesc aşa la foc, dupe care se adaugă neşte lapte, să se stingă şi să iasă amărala. şi zahăr noirmal. se mai pârpăleşte la foc aşa o vreme, dupe care se adaugă cacaua si romu’. rom-rom, de la ei din jamaica, nu orice. la final se pune şi o lingură de făină să se lege.
– am făcut cozonac din făină integrală nu’ş ce mi-a venit de am luat. au ieşit mai maronii da’ tot buni,
– anul ăsta nu s-au mai crăpat cozonacii. spre sfârşit i-am scos din sobă şi i-am uns cu albuş de ou şi i-am presărat cu zahăr. mm-mm.

toshiko a documentat procesul:

premiul Nobel pentru literatură a fost oferit, anul acesta, unei autoare de origina română, Herta Muller.

Literatură 2009

Maicamare mi-a povestit, când eram mic, că Maica Domnului a pus un coş cu ouă, pomană, la piciorul crucii Fiului, şi sângele Mântuitorului a curs peste ouă şi le-a înroşit.

Cristos a Înviat!

…sau muchi-nichi, cum a scris Toshiko pe eticheta-de-pus-în-frigider…

nu’ş cine mi-a adus aminte.. a, da, Chief din Madrid, pe messenger. Că e 9 martie, ziua de măcinici.
Aşa că m-am repezit în bucatărie, am  înşfăcat o oală şi m-am pus pe treabă.
Aşa din ochi am pus patru măsuri de făină şi una de zahăr intr-un vas adânc de inox. Am amestecat zahărul cu făina băăăăăi! cu telul! să se omogenizeze bine. Bun. Dupe aia am spart doo oo şi am amestecat uşurel să înglobeze făina, dupe care am început să torn lapte. Din ochi aşa, apoi am mai dres cu făină, până a ieşit o cocă frământantă. Să nu uit secretu’, am pus praf de scorţişoară direct în cocă, odată cu zahărul. Pui tu dupe aia şî în apa de fierbe, da’ ie bine să pui şi’n cocă. Boooon, coca. Alt secret: să nu pui praf de copt cum am pus io acum ceva ani de au crescut măcinicii ca gogoşile. Ei trebe să fie compacţi şi denşi.
Coca se frământă cu nădejde, şi cu un pic de ulei. Am folosit ulei de sâmbure de strugure (e că sună sofisticat?) – pen’că uleiul de măsline are un gust. Dupe care am luat sucitorul şi am sucit coca şi am întins-o cât m-a ţinut counter-top-ul. E, acu e acu, cum fac io optişorii fără jmecheria aia specială de tăiat opturi? Mi-a tunat prin cap repede să folosesc cuţitul ăla rotund de tăiat pizza, prin urmare am facut foaia de aluat fâşii.

Fâşiile astea se iau cate trei la un loc în mână (că le-am tăiat cam subţiri), se rulează şerpişori şi se fac opturi. Procesul tehnologic necesitează şi o bere. Oregoniana, bien sur. Pe la al 27-lea opt am perfecţionat arta optatului pe degetul mijlociu.

După lupte seculare, am terminat de făcut opturi şi, alt secret de nu-l ştiam, se lasă la uscat. Vro doo-trii ore.

Apoi. Pui apă la fiert, cu un praf de sare şi un pumn de zahăr. Aştepţi să clocotească (nu te repezi ca hapsânul), şi abia apoi pui şi optuleţele în apă, moment în care dai focu’ mic şi pui capacu’. După vro doojdeminute aşa pui în apă şi restul: coajă de lămâie rasă, miere, scorţişoară.
Şi gata. Poftă multă. Merge cu vin roşu (că d’ăsta am).

cum îi ziceam şi lui pinocchio, anul ăsta mi-a ieşit piftia. Şi anul ăsta, de fapt, că mi-a ieşit şi acu’ doi ani (acu’ un an m-am boierit prin piftiile altora, că am fost in România, unde în schimb mi-a ieşit ciorba de caltaboş din care din păcate nu au mâncat ai mei surori, cumnaţi si fraţi de cumnaţi, ci doar Coiotul, şi pe urmă am dus tot tuciul de ciorbă peste drum la veri, verişoare, unchi, şi mătuşe, care l-au dat gata într-o sorbire şi mi-au pus selfestimul la loc).
Aşa. Uite piftia:

Trebuie să mărturisesc, totuşi, că am pus o linguriţă de gelatina granule.

Cozonacul l-am făcut bazat pe câteva reţete, plus improvizaţia proprie. Dar de bază a fost Radu Anton Roman, Dumnezeu să-l odihnească şi să îl fericească cu mesele cele mai mese. Deşi cred eu că de fapt Radu Anton Roman îi invaţă pe îngeri cum să benchetuiască.
Am făcut totul de mână, “from scratch” cum zic americanii. Nu am vrut sa folosesc mixere şi alea.
– jumătate de pahar de lapte căldut in care se desface drojdia (aici nu găsesc decât drojdie uscată, nu de aia ca untul, “ţaic”, cum avea Maicamare). Două linguriţe de zahăr să ajute la fermentare, trei linguri de făină şi la cald.
– şase gălbenuşuri de ou frecate cu 300 grame de zahăr, spumă. Cu lingura de lemn.

– patru albuşuri bătute spumă. Alelalte doo le păstrezi pentru uns cozonacii inainte de cuptor – nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă
– un kilogram de făină în care torni maiaua care a crescut între timp (maia? – cu accent pe al doilea a? – treaba aia de la primul punct), oole, spuma de albuş, lapte călduţ, şi ceva unt topit, puţin câte puţin. Începi să lucrezi coca cu mâinile, uşor-uşor şi delicat ca pe o fecioară în noaptea nunţii; mâinile mereu unse cu unt topit, un praf de făină când e cazu’, după ochi.

– încet-încet treaba se înteţeşte. Nu mai e fecioară în noaptea nunţii, ci dragoste hawaiiană sub luna încinsă. Jumătate de oră de frămânat serios – să nu vă prind cu mixere şi alte năzbâtii.

După care o pui la crescut. Şi creşte…timp de 4 ore…(sicret: am încălzit cuptorul oleacă şi am pus coca la crecut în cuptor, acoperită cu tifon umed. Şi creşte ca Făt-Frumos, într-o oră cât alţii’ntr-un an:

– aşaaaaa.. cât creşte prepar umplutura dulce. Ei, aici las imaginaţia să zboare: nuci sparte de Toshiko (că îi place la nebunie), tocate, se amestecă cu stafide, cu untul topit rămas, cu zahăr, cu lapte, cu o lingură de făină, cu rom (nu esenţă, ci rom-rom, de la mama lui din Jamaica), vanilie, coajă de lămâie rasă, şi zeamă de lămâie, un pic. Şi cacao, evident. Cam aşa:

La crescut cozonacii au stat patru (4) ore, cum ziceam. Am Impărţit coca în doo, am întins-o in foi late cât tava de lungă şi lungi cât se poate, şi i-am rulat cu umplutura în mijloc. Pus în tăviţe şi lăsat încă juma’ de oră. Apoi, se ung cu albuşul de ou, şi se presară cu zahăr tos (nu pudră). Se dau la cuptor o oră, după care se verifică:

…şi se scot şi se mănâncă.

povestea lui Crăciun, aşa cum am auzit-o de la Maicamare.

Se face că mulţi, mulţi ani în urmă fecioara Maria, Maica Domnului, a văzut o mare lumină şi Dumnezeu i s-a arătat şi i-a spus că e binecuvântată şi sorocită să îl poarte şi să îl nască pe Fiul Său. Dar că mare primejdie o să se arate la naşterea Fiului, şi că va trebui să fugă şi să Îl nască pe Fiu pe ascuns ca să Îi cruţe viaţa. Şi Maica Domnului, ascultând porunca lui Dumnezeu, când a simţit că i se împlineşte sorocul, a plecat de acasă, doar cu omul ei Iosif şi un măgăruş, înspre Betleem. Şi într-adevăr, mare primejdie s-a arătat, pentru ca regele Herod, auzind prorocirea că un mare împărat are să se nască, mai mare ca el, şi care îi va lua împăraţia, a dat poruncă mare la soldaţii lui să fie ucişi toţi pruncii de leagăn, chiar şi cei nenăscuţi încă, din toată împăraţia, unde vor fi găsiţi. Şi mare ucidere de prunci nevinovaţi s-a înfăptuit, dar Maica Domnului a scăpat pentru că ştiind vorba lui Dumnezeu, a plecat de acasă înainte sa ajungă soldaţii. Şi au ajuns Maica Domnului şi Iosif în Betleem, şi a venit timpul să nască. La multe porţi a bătut Maica Domnului, să fie primită să poată să îl nască pe Cristos, dar nimeni nu a vrut să o primească, de frică de soldaţii lui Heord care, aflând că au ajutat naşterea unui prunc, i-ar ucide şi pe ei, nu numai pe prunc. Abia târziu de tot a bătut la uşa unei femei căreia i s-a făcut milă de Maica Domnului, şi i-a spus că o să o primească, dar că nu o poate primi în casă, că bărbatul ei ar fi tare mânios dacă ar afla, şi i-ar izgoni degrabă. Şi a dus-o femeia pe Maica Domnului in grajd, şi acolo a născut Maica Domnului pe pruncul Iisus, şi l-a pus în ieslea de fân să îi fie cald, şi animalele din grajd, oile şi vacile, ştiind că pruncul e Fiul lui Dumnezeu, s-au strâns în jurul ieslei şi au suflat aer cald să-l încălzească pe Fiu. Dar se face că bărbatul femeii a venit acasă şi a aflat de Maica Domnului şi tare mânios a fost. Şi de mânie a tăiat mâinile nevestei sale, să o pedepsească. Şi Maica Domnului, auzind-o pe femeie plângând, a întrebat-o ce s-a întâmplat. Şi femeia i-a arătat mâinile şi i-a spus. Şi Maica Domnului i-a spus să îi aducă mâinile tăiate. Şi femeia a dus mâinile, cum a putut ea, şi Maica Domnului le-a luat şi le-a pus la locul lor şi le-a binecuvântat, şi mare minune s-a întâmplat, că mâinile s-au lipit la loc ca şi când nu fuseseră tăiate. Şi femeia atunci a recunoscut-o pe Maica Domnului şi tare s-a bucurat. Dar apoi bărbatul ei a venit în grajd şi când a vazut minunea, mâinile netăiate, tare s-a minunat şi l-a cunoscut pe Fiul Domnului şi a plâns şi s-a căit. Şi Maica Domnului l-a întrebat cum îl cheamă, şi el a răspuns că îl cheamă Crăciun. Şi i-a zis Maica Domnului aşa, “căinţa ta este primită, dar pentru ca nu ai vrut să laşi să se nască copil în casa ta, Dumnezeu îţi dă poruncă ca de acum încolo, în ziua naşterii Fiului, să umbli din casă în casă cu daruri pentru copii”.
Şi de atunci încoace Crăciun, bătrân de acum şi cu barbă albă, umblă din casă, in noaptea naşterii Mântuitorului, şi împarte daruri copiilor.

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi şi nu circumvagaţi,
Lângă boi vă adjoncaţi,
Speech-ul mi-l audiaţi,

Că-i de-un semantism lingivistic,
Elevat şi beletristic,
Absolut neologistic.

Later edit:
Şi da, Crăciun fericit!

lu’:

Cumnatu’ meu
Nicu de la bloc
Nicu Papuc cu care tare munţi am mai făcut…şi petreceri cu vodca adusă in diplomat…
Nenea Nelu, sa-i traiasca ginerele proaspat
Nea Nicuţu (Neculai al Mariei), şi să mai bem şi să ne mai veselim
Bodu (e rândul meu să îl ţin la mine în casă un an)
…..
Hei, La Mulţi Ani lu’ fetele mele dragele. Gemenele. De care a zis nea Aurel (veneam cu ele plus sora lor la Ploştina, zice ,când ne ajunge Iţă cu maşina din urmă pe drumul de la Lopătari de la rată, zice “mă Cristi mă, da’ tu numa’ trufandale aduci” La fetele mele e zi de naştere de fapt, şi mai serios.
…………
Care mai eşti?