creanga

Umblu creanga precum se vede. M-am intors la vechea adresa. Platforma b2evolution imi place mai tare ca asta, dar deocamdata sunt in alfa si mai astept.

Zilele astea am bloguit intens. Nu postat, ci jucat. Problemele din blogul lui Vlad mi-au dat exact motivul necesar sa ma joc cu instalari, dezinstalari, teme, plugins, forums, intrebari, etc.

Well then.

carte

la aeroport, in Portland (am dus-o pe Toshiko, a plecat la o conferinta) la o librarie am vazut, pe masa ‘sales’ ultima carte a lui Umberto Eco, La misteriosa fiamma della regina Loana, in engleza, evidamente. 7.98$, de la 15$. Chilipir, am inşfăcat-o (cred ca se vede ca sunt in faza Eco). Mai aveau pe masa, la acelasi pret, printre altele, Ana Karenina. Am ezitat, am vrut sa o iau. Sunt curios cum suna in engleza (si cum suna la maturitate, am citit-o pe la 17 ani), dar…. dar apropo de Eco si engleza, acum recitesc L’isola del giorno prima, in English. Zic recitesc pentru ca am citit-o (in română) acum vreo 10 ani. Si am constatat ceva (acum, nu atunci, ca in bancurile cu Arghezi): in engleza nu mai suna asa cum trebuie. In română o citeam si curgea, in engleza parca se poticneste. Nu eu ma poticnesc, I am quite proficient, (si, drept dovada, va jur ca Stephen King e mult mai bun in engleza). Cum spunea (sau asa stim noi de la Irving Stone) Pico della Mirandola, fiecare autor trebuie citit in limba lui (iar româna e mai apropiată de italiana decât engleza, n’est pas?)
O sa imi iau seria lui Fowels in engleza. Si o sa invat italiana sa il citesc cum se cuvine si pe Eco.
Si vreau Recreatia Mare de Mircea Sântimbreanu. In româneşte, of course.

nu!

Nu vorbi cu mine când sunt in baie (mă inhib, e o chestie personală)

Nu vorbi cu mine când am deschis uşa la baie (şi e clar ca ma duc la baie, şi probabil e o urgenţă)

Nu vorbi cu mine când vobesc la telefon.

Nu vorbi cu mine când vorbesc la un ghişeu, cu un vânzător, la o casă, etc

Nu te opri să vorbim în locuri de trecere (la intrarea în magazin de exemplu)

Pe cât posibil, nu vorbi cu mine fără să te uiţi la mine (sau fără să mă uit eu la tine). Noi latinii gesticulăm şi ne privim în ochi când vorbim.

…Notă de subsol: evident, in caz de urgenţe cele spuse mai sus nu se aplică.

misteriosul domn de la etajul III

Locuiesc intr-un bloc… de fapt apartment building, ca la americani block e altceva, e un patrat cuprins intre patru strazi …pe strada 21 in Corvallis (la numarul 121, de fapt, totul rimeaza). Blocul este vis-a-vis de campus, de fapt poate fi vazut intr-una din camerele de luate vederi ale universitatii, cea indreptata spre strada Monroe, aici… daca va uitati cu atentie, in partea din stanga se vede o cladire cu etaj si acoperis clasic (inclinat) de ţiglă, cu un mesteacan in fata. In poza (si aveti dreptate) nu reiese ca blocul ar avea trei etaje..Are si nu are. Unu, americanii numara etajele incepand cu parterul (de regula) deci etajul unu la noi e etajul doi la ei (ceea ce inseamna ca eu in Ploiesti stau la etajul trei). Blocul e construit pe o panta (mica), ceea ce face ca in spate sa fie mai inalt decat in fata. In spate e parcarea, intri in bloc sub un fel de copertina (care e apartamentul de la etajul urmator de fapt). La etajul unu (noi cred ca l-am numi demisol) este un apartament si camera unde se afla masinile de spalat si uscat (cate trei), 75 centi per load. Si liftul evident. Etajul doi este parterul cum intri din fata (de unde vedeti dumneavoastra pe webcam), la care ajungi urcand un rand de trepte. Asa se face ca “blocul cu doua etaje” are de fapt patru. Eu stau la etajul patru (intotdeauna e dificil sa explic vizitatorilor, asa ca ma multumesc sa le spun “top floor”), apartamentul 24 (sa rimeze, desi as fi vrut sa stau la apartamentul 21). Totul are sens totusi, 24 e scoala generala la care am urmat (iar in Grozavesti am stat la camera 324). In plus, ZIP-codul adresei mele e 97330, adica ‘973 (anul in care m-am nascut) si 30 (ziua in care m-am nascut).
Dar am deviat.
Blcocul, fiind asa aproape de campus, e populat 99% de tinerime, studenti (undergrad si graduate), foarte multi asiatici (asiatice de fapt). Are cumva aspectul de camin, dar nu caminele din Grozavesti unde toata lumea stia pe toata lumea, ci mai dgraba U-urile, unde lumea era mai izolata, fiecare in apartamentul lui, fara sa se cunoasca prea bine. In spate e o parcare intodeauna plina, cum se vede si aici plus un rastel de biciclete care mai de care (una e a mea).
La etajul trei (sau etajul unu dupa numaratoarea mai normala) locuieste domnul meu misterios. Este un domn in vârstă, cel putin 70 ani, slab si inalt. Este total distonant cu restul locatarilor, mai intai prin varsta dar si prin alură. Locuieste singur si nu are amsina (asta stiu sigur). Are o bicicleta de moda veche (fara “viteze,” si cu cos in fata) cu care se duce la cumparaturi. Imi aduce aminte cumva de Stan (din Stan si Bran), dar un Stan la 70 ani, din spatele scenei, serios si seren. Si in acelasi timp imi aminteste de Bau din “Sa ucizi o pasare cantatoare…” Poarta intotdeauna palarie (vara-iarna), pantaloni de stofa si camasa alba. Pantaloni cu bretele. Cand umbla cu bicicleta penseaza pantalonii la glezna sa nu se atinga de lantul bicicletei. E un domn tacut si singur. Ne intalnim cand si cand in lift, unde ii tin usa sa poata intra cu bratul de cumparaturi (puse intr-o punga de hartie maro de la bacanie) – imi multumeste frumos, si cumva, nu din cuvinte ci din aer si ton, am senzatia de inceput de secol, de iesire din timp. Nu stiu cine e domnul misterios, dar ma bucur ca e.

10 octombrie

Dupa ce am visat acum doua nopti ca ma fugarea un urs (dupa ce citisem postul lui madelin “Povestiri de la Plostina”) – ne fugarea pe mine, Catalin, Cornel si inca vreo doi neidentificati….se facea ca eram undeva la Plostina (unde altundeva?) intre niste bolovani mari si verdeata (eram cam dupa Izvorul Babii, pe langa odaia lui Nisturuc parca), asezati pe iarba, mancand ceva de pe niste ziare desfacute (sau hartie). A aparut un nene in fuga cu o pusca in mana (padurar) zicand ca vine ursul. Am lasat balta mancarea si am fugit.. catalin era slabit sau ceva ca nu putea fugi, il ajutam eu (incetinit)… Cornel a cazut si a ramas nemiscat sa creada ursul ca e mort.. In final, cu ultima suflarea, ne-am suit – aruncat mai degraba – pe un fel de platforma inalta, de lemn, sub care erau tocitori de prune (dar si pe platforma erau alte chestii), platforma care se termina cu un perete inalt langa care m-am chircit sperand ca ursul nu o sa ma ajunga cu laba…

Deci cum spuneam, dupa ce am visat treaba asta acum doua zile, ast’noapte am visat asa:

Se facea…

…………………………….

Iata ce se intampla daca amna prea mult povestitul unui vis, il uit.

Pe ala de azi noapte nu il impartasesc, e erotic si vreau sa ma bucur singur de el.

nimic nou

ma gandeam zilele astea ca nu am mai scris nimic pe aici… Si apoi am gasit pasajul asta in Baudolino de Umberto Eco.

“…come tomorrow and I will start teaching to write because reading is one thing that costs nothing you just have to look and move your lips but if you write in a book you need paper and ink and the inkwell that alba pratalia arabat et nigrum seminabat because he always spoke Latin
and I said to him when you learn to read then you learn everything you didnt know before. But when you write you write only what you know already so patientia Im better off not knowing how to write because the ass is the ass”