leapșă cu cariere

este cam așa (scurt):
1. ce ai vrut “să te faci când te faci mare” – când erai la grădiniță
2. ce meserie ai învățat în școală?
3. ce meserie practici acum? (cât de departe este de cea învățată?)
4. dacă ai putea schimba brusc cariera (lăsând partea financiară și pe aia de prestigiu la o parte), ce ai face?

și să răspund:
1. prima mea memorie despre “ce vrei să te faci când te faci mare” este macaragiu. aia că mă fac doctor a venit mai târziu, după ce începusem să citesc cărțile de educație sanitară găsite prin subpatul de la Ploștina
2. medicină am învățat la școală să fac
3. cercetare în diverse, științe sociale, sănătate publică, epidemiologie.
4. visul meu este să devin bucătar profesionist și să particip la Iron Chef

uneori urăsc legile fizicii

aia a gravitației, când mă aplec să leg/dezleg șiretul și borseta de umăr – împinsă din timp către spate – vine rostogolindu-se și sfaârșește atârnând in fața și ochii mei

aia termodinamică (?) care face să mi se aburească ochelarii când intru undeva

aia a tensiunii superficiale a apei (cred) care face să mi se lipească de degetele ude, insistent, bucățele de mărar și pătrunjel, în procesul de tocare

legea lu’ bernoulli (sau care mă-sa e) care face să se îmbulfoaie, spre înăuntru, perdeaua de duș când fac duș (și dușul curge, carevasăzică)

mai adăugați

biciclete de la B la A

în Berna biciliștii au un aer mai atletic, cumva. folosesc în general biciclete cu ghidon drept sau d’alea cum-le-zice, drop parcă și stau aplecați – sportiv – peste ghidon. mai e si faptul că în mai toate orașele găsești o pantă în sus sau n jos, iar elvețienii sunt cam fanatici cu bicicletele – -îi vezi pe orice vreme, în orice anotimp, pe orice înclinare de pantă, meticuloși și conștiincioși, pedalând. se’mbracă în general “outdoor”, cu jachete de fleece sau similare, ca de mers pe munte. așa vin și la servici, în general.
amicul Ben – elvețian fiind – îmi spunea odată că elvețienii, din generația lui cel puțin (care este și a mea) sunt cam nemulțumiți, subliminal, de “domesticirea” de care dă dovadă societatea elvețiană, cu reguli ce trebuiesc respectate și conduite de comportament. cred că bicicleta îi ajută să elibereze din frustrările astea. deși elvețienii sunt foarte corecți cu legile și regulile, pe bicicletă devin mai lacși. trec pe roșu dezinvolt, se bagă în față la semafor.
totuși, cum spuneam, păstrează un aer sportiv. când își cară copiii (sau câinii) pe biciclete, o fac în chestii d’alea elaborate, foarte high-tech, pe care le agăti de bicicletă, trailer cică:

a, si măcar jumate din bicicliști poartă cască (io’s în jumatea ailaltă)

în Amsterdam, însă, am cunoscut altă specie. unu că ei folosesc bicicletele – evident – “olandeze”, alea cu coarne pe spate, pe care stai drept ca pe scaun la birou:
. nu am văzut o singură cască în Amsterdam – și biciliști sunt mii. îmbrăcămintea e cu totul alta – practic poți întâlni orice tip de îmbrăcăminte la biciliștii amsterdamezi, de la tricou la costum și rochie de seară. un tip a avut șansa să se oprească în Amsterdam pentru 73 de minute, la o cafenea la un colț de stradă, și să facă poze bcicletelor îin trecere. o întreagă faună, dupa cum vedeți în articolul citat.
în materie de maniere la ghidon, amsterdamezii sunt unici, cred. strada le aparție, pietonii le dau prioritate (dacă nu, te zdrăngăne, clinc-clinc, insistent), mașinile le dau prioritate, tramvaiele le dau prioritate. semafoarele pentru ei nu există (mai puțin cazul în care, perpendicular, vine un TIR în viteză mare). au în general biciclete janghinite dar cu lanțuri de câte trei kilograme, iar chestiile în care îsi cară copiii, ei bine, sunt niste cutii de lemn imense, montate în fața bicicletei

a, da, jumate vorbesc la celular în timp ce beciuclesc, inclusiv bunnică de 70+ ani.

m-am simtit extraordinar de bine pe bicicletă în Amsterdam.

București este și el la litera “B”, dar bănuiesc ca acolo este o cu totul altă faună – Vlad e mai specialist la asta