faceţi un exerciţiu mental.
pe strada pe care vă intoarceţi de la lucru* (de fapt strada pe care vă întoarceţi de la lucru când trebuie să treceţi pe la magazin să luaţi pâinea cea de toată zilele şi apă minerală) s-au săpat nişte şanţuri. în stil elveţian, adică fără moloaze, fără muncitori scărpinându-se in dinţi, fără materiale depozitate aiurea’n tramvai. nişte şanţuri geometrice, trasate cu rigla, marcate cu bariere din stinghii alb-roşii şi felinare portocalii, în care se schimbă ţevăraia de apă a oraşului.
aşa.
acum, imaginaţi-vă că pe strada respectivă trece un număr egal de bărbaţi şi femei, să zicem câte o sută, in decursul unei zile.
întrebare: câţi bărbaţi şi câte femei se vor opri, măcar o secundă, să arunce o privire în şanţ? sau măcar aşa, o ocheadă din mers?
*pe jos, evident, sau cel mult cu bicicleta
Ei, hai, nu ne mai fierbe: câţi? Eu întotdeauna mă opresc să fac asta. Probabil tu vei spune că eleveţienii, dimpotrivă, trec fără să le pese.
pai nu stiu, de aia va intreb pe domniile voastre 🙂
trebuia sa zic “câţi bărbaţi şi câte femei credeti ca se vor opri….
si io ma opresc sa ma uit, indubitabil. e in gene. dar in schimb toshiko se mira ca ce-i de vazut acolo. cum ce???
pe strada mea?! toţi, inclusiv câinii şi copiii.
se pot tăia şi bilete şi împărţi cornete pt seminţe.
adică aici e republica oltenia
pai numai elvetienii nu. ei gasesc asta normal, nu ca noi, curiosii.
bre, n-aţi priceput, m-am exprimat io prea criptic
nu contează unde se’ntâmplă, mă refeream la diferenţa dintre bărbaţi şi femei…
Vai, sexistule care eşti!
La mine pe stradă fix aşijderea. Şanţuri, panglicuţe de alea de paradă orăşenească sau de anchetă criminalistică, cum vrei tu. Invariabil, mă opresc să mă holbez la măruntaiele ţevăristice, la hîrtii şi pet-uri şi aştept să văd aşa: chiloţi, ciorapi, jucării de pluş, resturi de mîncare şi nişte uraniu tratat. Dar mîine mă uit din nou, că eu am strada destupată de prin…, stai aşa, octombrie anul trecut.
lasa ca tu nu esti 100% normala.
de ce nu or fi gasind femeile un sant interesant, nu stiu.
ce bucurie era in copilarie cand se decideau autoritatile care erau ca mai trebuie schimbata o teava ceva prin cartier, si aveam santuri cate doua veri la rand