toata lumea vorbeste despre reactoare
toata mass-media face pronosticuri: e cernobal, nu e cernobal
toti sunt experti, toti prezic apocalipsa: seful comisiei energetice EU, seful comisiei regulatorii nucleare americane
toata lumea isi carabaneste nationalii acasa
toti isi muta ambasadele – ironic, finlanda in hiroshima
ambasada britanica trimite echipa de voluntari acasa (ceva probleme in docomente)
“Japanese Earthquake Poses Potential Supply Problems for iPad 2 ”
si totusi, problema reala a japoniei este masa de oameni ramasi fara adapost. fara medicamente. fara caldura.
adaposturi improvizate.
orase rase de pe fata pamantului.
replici ale cutremurului, zi si noapte, zi si noapte.
ne mai pasa de asta, sau a trecut deja pe pagina cinci?
daca nu era problema centralelor, trecea demult pe pagina cinci.
cum s-a intamplat in Haiti.
cum s-a intamplat in Noua Zeelanda.
Ross in Osaka writes: “I’m wondering where the international support has gotten to? There are people up north in gradually worsening situations. No food, and medicine is something that should be being dealt with right now. Where are the ships that could be lying off of the east coast dropping in aid by helicopter??? A week has passed now and there’s plenty of news and comments about how people are feeling in Tokyo, foreigners leaving or staying, speculation about the power plants – it’d be nice to hear that something that can be done at this time IS being done which is getting aid to those people immediately.”
Ce s-a petrecut în Japonia – o tragedie, incontestabil.
De ce însă o masă de oameni aflaţi în suferinţă impresionează şi determină semenii la acte de solidaritate iar o dramă strict personală nu atrage atenţia? De ce ar fi mai puţin importantă o viaţă distrusă decât câteva mii de vieţi distruse?
Care este numărul de la care începe să ne pese?
Nu ştiu, Exoligu. Care este, deci, numărul de la care ţie începe să-ţi pese?
Am remarcat şi eu ironia cu ambasada Finlandei.
ba tocmai dramele individuale impresionează; în povestea japoniei ne impresionează mult mai mult copilul făcând baie în lighean sau bătrânica cărată de un soldat decât cifrele şi rapoartele. drama, cifrele, ne oferă perspectivă.
şi mai e ceva, cred. e vorba de instinctul primordial de supravieţuire a speciei, îngropat adânc in noi şi care tresare la astfel de imagini. drama unei persoane e drama unei persoane, drama a 5000 e drama unei specii.
Pe mine m-a impresionat faptul ca au refacut soseaua aia in 4 zile… Japonezii vor ramane mereu un exemplu.
Măi, eu acum mă gîndesc, hăt, departe, că aţi fost tu şi Toshiko acolo, să vă luaţi, acu’ vreo doo luni. Sper că ai ei sunt bine şi… ăăă… îmi pare rău?
Nu ştiu ce să zic la chestii de-astea pe care le face pămîntul. Decît că e cumplit, eu la cutremur simt că se desface în mine ceva nemaiîntîlnit faţă de orice altceva, o spaimă a speciei, cum spui tu, probabil, o spaimă din alte dimensiuni ale timpului. Poate că şi timpul face o buclă.
Uăf.
totul e bine cu familia ei – sunt în siguranţă, dar stresaţi zilnic de replicile cutremurului, pam-pam-ul cu reactorul si reacţia presei internaţionale.
Mi se pare normal că nu se mai dă atenție în presă.
De ce s-ar da?
Jaonezii nu urlă, nu o dau pe jafuri și omoruri, nu fac gălăgie… stau și rabdă.
Nu se bate nimeni pentru o pungă de orez… (mă rog, până și mafia lor e mai civilizată).
Decență, bun simț… chestii d-astea răsuflate.
Nu-i subiecte de pagina 1.
pai cam la asta ma refeream si eu, subiecte de pagina 1, si ma gandeam ca si aiurea, nu numai la Realitatea TV, subiectele de pagina 1 sunt alea senzationale; prezentate mai decent la BBC decat la Realitatea TV, dar in esenta e tot aia: vinzi divortul lui Pepe, accidente rutiere si radiatii in aer; suferinta a juma’ de milion de oameni fara case nu prea e vandabila, deci nu face pagina 1.
diferente de forma, nu de fond.
@ A.:
Nici eu nu ştiu răspunsul. Constat doar cata forta au obisnuintele consolidate prin intermediul mass-media.
Dar acestea se mai si schimba. Propun un exemplu din alt domeniu, istorie. In urma cu ceva timp a scrie istorie insemna a scrie carti despre evenimente care au afectat un numar semnificativ de oameni. Astazi putem citi carti serioase de istorie despre viata si conceptiile unei singure persoane. Ma gandesc la Branza si Viermii, a lui Ginzburg.