vine craciunul

un articol de Adrian Cocosila, www.crestinortodox.ro:

Craciunul de azi si Craciunul de ieri
Nu mai e mult si sarbatorim Nasterea Domnului sau Craciunul. Multi vor fi plecati. Unde? La schi, in locuri unde sa doarma cat mai mult sau sa se indestuleze cu sarmale, fripturi, cu multe bucate de porc. Sarbatoarea trece doar prin trup.
Cei care raman acasa, nu vor sa rateze concertele, concursurile, premiile ce se acorda in aceasta perioada. Si asa se face ca putini din acesti oameni mai traiesc minunea nasterii tainice a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
Oamenii alearga sa cumpere. Nu e nicio problema ca pierzi cateva ore bune in super-hipermarketuri. Important e sa fii in rand cu lumea. Iar daca nu faci acelasi lucru, e o dovada ca nu dai semne de progres.
A ajuns sa fie mai fascinant sa asculti Stille nacht-uri si Jingle bells-uri in magazine. E prea obositor sa mai deschizi usa celor ce colinda. Si pe deasupra sa tot asculti aceleasi colinde.
Preotul nu mai este primit in casa, pentru a vesti Nasterea Domnului. Vine prea tarziu sau prea devreme. Ne deranjeaza. Ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care sa iasa din casa si sa vada “pe unde a ajuns parintele“, asa cum faceau parintii si vecinii mei. Cat de mult mi-as dori sa-l mai aud pe tata spunand: “E pe la nea Ion”, adica la cinci case distanta de noi.
Nu mai avem gandul la a primi Sfanta Impartasanie de Craciun. In vechime, postul era respectat. Chiar daca se intampla ca porcul sa fie taiat in post, nu ne atingeam de carnatii trecuti printr-un fum statut, de slanina fiarta si usturoiata, de racituri, … Trebuia sa ne impartasim.
Ne preocupam prea putin de asemanarea cu Hristos. Ne interesam din timp de unde putem lua bradul de Craciun, carnea de porc, vinul si multe alte bunuri materiale si uitam sa primenim firea. Ne multumim ca avem numarul de telefon al parintelui si ca il putem suna atunci cand avem nelinisti. Nu mai putem sta in genunchi la spovedanie. Am uitat ca la marturisire Il avem de fata pe Hristos.
Chiar daca ne simtim nemultumiti de cat am postit, de cat ne-am rugat, de putinul bine pe care l-am facut, nu se compara cu dezgustul pe care ti-l produce o sarbatoare pentru care nu te-ai pregatit deloc.
Daca se vor gasi persoane care sa fie prezente de Craciun in biserica, bucurandu-se de Nasterea Domnului, e semn ca mai avem oameni vii.
Adrian Cocosila

37 thoughts on “vine craciunul

  1. Bre Adriene… Cocosila, zic, cu tot respectul.
    Lasa-ne bre pre noi pacatosii… sa preacurvim si sa preaporcim… si nu ne ademeni in biserica ta care este rece si neincalzita!
    Roaga-te tu pentru pacatele noaste, cele grele, care este ele, pacatele, si ne iarta noua ravnele de ciolane si sarmale…

    CE AIA MA-SII ARE NASTEREA LUI ISUS… CU CE HALIM?

    Ce-are spiritualul… cu ce fel de culoare de chiloti dam jos seara?
    Nu zicea alde Domnu’… “… inmultiti-va”?
    Indemnul tau sa ne adunam in lacasul Domnului… cade cam sec la mine. De ce ar trebui sa ma adun in sediul CC al PCR… ca sa ma declar cresti… er… comunist convins?
    Fac asta bine mersi, acasa la mine, scuip de la balcon, nu?

  2. pi n-ai bre 360 zile pe an în rest? n-ai revelion, unu mai, unu decembrie, dooştrei august, să tot sărbătoreşti? să tot consumereşti? n-ai sancsghiving, na, să fii aliniat?

    creştinismul nu se face acasă bre, că biserica nu e democraţie. nu-ţi place, leapăde-te de creştinism şi nu-ţi mai lua zi liberă de crăciun şi de paşte. nu vrei să te leapezi, fii măcar mai discret si mai smerit. asta vrea cocoşilă ăsta.

    nu frate, crăciunul a ajuns să fie concurs de cumpărături, “did you start your christmas shopping”, jingle bells pă ultimul răcnet de mobil. consumerism banal şi cretin.

    da’ lăsaţi-mă frate să mă bucur de crăciun în pace. consumeriţi cât vreţi voi restu’ anului.

  3. Bre… departe de mine gandu’ (necrestinesc) de a strica bucuria oricui de a sarbatori Craciunul…
    Da’ ca sa zici ca trebe s-o faci in cadru organizat – fie si nedemocratic – ma atinge cumva neplacut.
    Daca Adrian deplange faptul ca “… Important e sa fii in rand cu lumea. Iar daca nu faci acelasi lucru, e o dovada ca nu dai semne de progres…” in legatura cu manifestari mercantiliste sezoniere, atunci ma intreb daca e mai important sa ne adunam la biserica cu totii; sa fim in rand cu lumea, cu alte cuvinte… diferenta fiind una de locatie.

  4. Adica… eu nu pot sa ma consider crestin, in sinea mea, decat daca ma calc pe bombeuri la coada la pupat moaste, la Mitropolie?
    Daca nu ma duc sa ma spovedesc… sunt ipocrit?
    Shiiishhh… ma asteptam la argumente mai dure.

    Sanchi… deci… ia sa vaz… Isus, ca intemeietorul Corporatiei Crestinismului, asa a gandit el sa fie Biserica, in mintea lui, cu canoane si prezenta obligatorie?

    Exista oarece diferenta intre crestinism si saientologie, ori mormonism, zic. Or fi toate trei religii organizate, da’ crestinismu’ implica si o filozofie de viata, nu numai aderare la canoane, legi si regulament de ordine interioara.

    Nu tin minte sa fie in nici una din evanghelii ceva gen “cine nu-i cu noi, e contra noastra!” …

    Ipocrizia, asa cum o prezinti tu, e prost plasata. Daca prezenta la biserica ar fi tot una cu notiunea de a fi crestin, in Romania ar exista deja cele mai mari zacaminte de Lapte si Miere pe Pamant…

    Sanchi, deci, zic.

    (offtopic: de ce n-avem aici patratzica d-aia cu “abonare la comentarii”?)

  5. pentru ca n-am instalat pluginu’. nu m-am gândit că o să am cititori aşa fideli.

    n-am zis că prezenţa la biserică egal creştin, ci mai degrabă invers. treaba cu “sunt creştin în sinea mea si acasă la mine”, asta e sanchi. a fi creştin cu adevărat (nu doar declarat) implică o grămadă de lucruri, printre care mersul la biserică este doar unul (să nu intrăm în teologie şi dogma, că nu ne pricepem). implică mai ales smerenie, curăţenie sufletească (care implică spovedanie, da), etc.

    nu zic, deci, că eşti ipocrit, ci doar că te amăgeşti singur într’ale creştinătăţii.

    tot ce zic eu este că între crăciunul consumerist şi crăciunul creştin nu există nici o legătură, aşa că ar fi mai cinstit şi mai lăutăreşte să lăsăm la o parte pretenţiile astea.

    nu’s împotriva crăciunului consumerist, ci împotriva ipocriziei de a zice că sărbătorim crăciunul în spirit creştin.

  6. :))))))))))))))) …….

    “…Tu nu faci “maieutica”, tu nici macar ”nu te intrebi”, ci provoci. Ai facut asta sistematic vreme de cel putin 2 sau 3 ani, de cand umbli pe bloguri. Iar daca ti se spune in fata ca intrebi prostii, sau ca spui prostii, reactionezi din ce in ce mai violent…”

    Ca sa fiu Gica-Contra, trebuie sa spun ca are si el dreptatea lui. In realitate, tu esti de vina, fiindca te-ai repezit sa discuti cu “Mihai” si nu cu “wandering elf”. Ca el are o anume atitudine, un stil de a discuta… n-are legatura cu el ca persoana, mi se pare mie.

    Uite, daca de maine ma decid sa comentez la modul superior-zeflemist, de la o imaginata (ori reala) treapta profesionala… asta nu-i motiv sa te iei de omul (ori fimeiia) din spatele “blegului”, nu?

    Poate ma distreaza sa fac pe trollul, nu? Poate nu vorbesc serios, nu? Poate fac garagata, nu?

    Poate gresesc, dar in momentul in care sustin o discutie (prin comentarii) eu unul fac o diferenta intre cineva care semneaza cu numele real – hai sa folosim exemplul “Vlad Stroescu” – si se identifica cu o persoana fizica – si cineva care semneaza… “Blegoo”.

    Las de-o parte ideea ca poti fii nesincer semnand cu numele real, nu asta vreau sa zic.

    Sustin doar ca o dezbatere intre doi oameni reali, folosind o platforma de comunicare SCRISA trebuie privita diferit de o discutie similara intre doua pseudonime.

    Desigur, mai exista si teoria cu 55-38-7.

    In fine, latratura mea, din cotetzul meu…

    Ashea… deci, unde eram?
    Aa, da. La crestinismul organizat.

    (eu nu-s cititor “fidel” in sensul ca nu citesc zilnic – dar tocmai d-aia cred ca plug-inul ar fi util – tocmai pentru d-alde mine)

    Eu m-am simtit molestat de articolul D-lui Cocosila – care implica TOCMAI ca lumea serbeaza Craciunul Mercantil si nu ala Crestin.
    Exact cum ziceai si tu, ce-are una cu alta?
    Daca ader cu sfintenie la dogma si traditiile Craciunului Mercantil – nu-s crestin.
    Trebuie sa ader la dogma Craciunului Bisericesc!
    Adica… daca am pacatuit, trebe sa-mi spuna reprezentantul religie care-i treaba… ca eu nu stiu!
    Ete scartz! Zic…
    Stiu foarte bine cand fac tampenii, n-am nevoie de popa sa-mi explice si sa ma absolve…
    (vorbesc pacate majore, nu halit de dulce-n post)
    Si evident, sa deschid portofelu’, ca deh, spovedania are pret fix, fara TVA…

    Ca urmare, am o problema majora cu declaratia ta:

    “…a fi creştin cu adevărat…”

    Cine defineste “adevarul”?
    Eu n-am pretentia asta, de ce ar avea popimea? Finca ei au seminarul la baza, si eu nu?

    La final, iti atrag atentia ca religia (ortodoxa) organizata mioritica e PRIMA care se face vinovata de “mercantilism” – si nu cred ca e nevoie sa aduc argumente.

    Mie mi se pare ca Dl. Cocosila deplange Craciunul Mercantil la mall si indeamna credinciosii sa practice mercantilismu’ la biserica, unde este locul lui, al mercantilismului.

    Deci, d-aia m-am urzicat. 🙂

  7. Total offtopic: Scormonind io prin vizuina, mai in urma ashea… aflu cu intarziere de unirea poporului roman cu poporu’ frate si pretin niponez.
    Felicitari sincere, alea-alea … (nu-s bun la astea) etc, da’ va urez tot ce n-aveti, precum si toate alea bune, claie gramada peste voi.

    Despre reintegrarea in continentu’ muma alternativa, Ieuropa care este ea:

    Io nu-s de acord cu ce zicea cineva “… pfff, ce fraier esti, fraiere…” apropo de plecatul din Cornvallis inspre rasarit. N-am mai comentat acolo, ca oricum era degeaba, da’ zic ca ce-ai facut cu mana ta, lucru manual fiind, era cea mai buna alegere la momentul respectiv. Se putea si mai rau, da’ mai bine… NU.

    Crestineste, deci, va urez sarbatori ortodoxe nedemocratice, spovedeala placuta si toate cele de cuviinta.

  8. bre, încă o dată.
    ie vorba de ideea că pretinzi că faci crăciunul creştineşte (nu tu, blegu’, ci aşa generic), şi îl faci mercantil. cocoşilă nu te forţează să te duci la biserică dacă nu vrei, zice numai că dacă te dai drept creştin dreptcredincios, ar trebui să te duci. un pic măcar. sau să primeşti popa acasă cu icoana. şi colindătorii, toţi.

    din nou, dogma nu se discută, că de aia e dogmă.

    cu elful:
    nu prea’s de acord cu tine, cu diferenţierea dintre personajul real şi ăla din nickname. teoria mea este că dacă petreci suficient de mult timp în virtual, personalităţile cele două devin una (scrisesem nişte posturi pe tema asta cred). e foarte greu să îti menţii o personalitate “falsă” mult timp, fără să răzbată ceva din realul tău. e posibil, totuşi, ca virtualul să scoată la iveală o faţetă a ta pe care nu ai fi scos-o în “real”. dar tot a ta e, tot din tine face parte.

    chiar şi aşa, eu discut o idee, indiferent de omul din spate. dacă omul nu e serios şi vrea doar să fie troll (cum e alex leo şerban de exemplu), mă prind repede şi acţionez ca atare.

    iar esenţa e da, (încerc să) discut ideea. argumentaţia ad hominem am folosit-o foarte rar, şi doar când am fost aţâţat. cu elful, este cel mai clar exemplu, si marea noastră problemă. el nu poate să discute (în contradictoriu) ideea şi numai ideea, el se dă la om. cu ironii, cu băşcălii, cu jigniri mitocane, depinde de circumstanţă, dar oricum la om (exemplu de mitocănie crasă, i-a trântit-o sor’mi, madelin, că e tabloid pe două picioare. foarte serios, nu la ‘şto).

    eu recunosc că am un stil care poate enervează (asta kerb mi-a spus-o primul în virtual), vezi foiletonul “ce se’ntâmplă doctore?”, dar asta nu scuză comportamentele.

  9. uite şi subscribe to comments.
    funny, se pare că mai instalasem odată pluginul ăsta, că au rămas setările in baza de date.
    eniuei.

    voiam să mai completez/reformulez (comentariul precedent îl scriam cu o mână, in timp ce cu cealalta păzeam o friptură).

    am zis că discut ideea, da. normal, nu poţi discuta o idee fără să discuţi cu omul care o formulează, această idee. în cazul lui “mihai” nu am vorbit niciodată cu “mihai”, pentru că nu îl cunosc personal (aşa discut cu kerb de exemplu, pe care îl cunosc). am discutat cu “wandering elf”, aşa cum s-a prezentat el pe virtual (la fel cum pe un om la o sindrofie îl iei după cum se prezintă, când discuţi cu el)

  10. Ei… cum faci diferentierea intre “foarte serios” si “la ‘sto”, intreb.
    Recunosc, e un subiect care ma preocupa…
    Adica:
    Care criterii ai folosit ca sa determini ca cineva se adreseaza lui madelin – CA OM! cu apelative marlanesti… si nu reactiona marlaneste la CE-A SCRIS ea?
    Cum spuneam, e un subiect interesant; mi s-a intamplat sa ma injur pe ici-colo, prin comentarii, cu feluriti si diferite.
    Ori de cate ori am zis “muie, bah!” aveam in minte argumentul si nu persoana.
    Evident, s-a interpretat ca atac la persoana.
    Ma rog, vorbim de alt nivel cultural… dar totusi.
    Cum diferentiezi TU, tapirule, ca eu nu te atac pe tine la credinta ta religioasa, sa zicem? Adevarat, nu spun “tapirule, esti prost” – dar asta e criteriul?
    Fiindca eu spun “tapirule, esti prost” si nu “domnule doctor docent asa si pe dincolo”, oare?
    Cumva… eu conversez cu comentariul, nu cu omul, zic.

    Peseu: multumesc de plugin.

  11. citeşte întâi foiletonu’ ăla cu ce se’ntâmplă doctore 🙂
    ‘s nişte răspunsuri acolo

    argumentul “ad hominem” e uşor de depistat. că explicaţa din spate e că “io înjuram de fapt comentariul, nu omul”, nu ţine. dacă nu poti înjura comentariul fără sa zici “eşti prost”, e problema ta de artă a conversaţiei, nu a mea de interpretare a înjurăturii tale.

    a înjurat-o pe sor’mea ca om, unu, pentru că, si după ce i s-a atras atenţia, nu a retractat ce a zis şi doi, pentru că nici scuze nu şi-a cerut măcar, ci a atacat-o în continuare, mârlăneşte, cum că nu ştie gramatică.
    plus, când zici “tabloid pe două picioare”, nu prea cred că vorbeşti de idee. e clar, e pe două picioare, nu?

    i-am servit-o şi eu lui elf la probă, să vad ce zice. a înghiţit-o că nu a avut încotro.

  12. Am citit; cunosteam oricum, da’ remarc ca tu ai uitat ca am latrat acolo… 🙂
    Nu’s tocmai sigur ca pozitia ta e una corecta:

    “…”In reality, ad hominem is unrelated to sarcasm or personal abuse. Argumentum ad hominem is the logical fallacy of attempting to undermine a speaker’s argument by attacking the speaker instead of addressing the argument. The mere presence of a personal attack does not indicate ad hominem: the attack must be used for the purpose of undermining the argument, or otherwise the logical fallacy isn’t there. It is not a logical fallacy to attack someone; the fallacy comes from assuming that a personal attack is also necessarily an attack on that person’s arguments.”

    Cumva… mi se pare ca lumea a depistat corect ca tu ai incercat sa faci un punct folosind un exemplu neadevat (“Ce se’ntâmplă doctore”)

    Disclaimer: Nu-s specialist in dezbateri, doar latru de dupa gard. 🙂
    Ca atare, am remarcat oarece scaderi de argumentare logica in articolele la care m-ai trimis – si alea iti apartineau. Desigur, asta face dialogul cu atat mai savuros, ca sa zic asa.

    Astea fiind zise, ma retrag, ca vaz ca kerbu nu-i p-aici, si de unu’ singur in mod clar nu fac fatza. 🙂

  13. acuş mi-aduc aminte că ai combătut şi tu acolo :-). roza, deh

    meh, eu acolo exprim nişte teorii personale, nu nişte teorii universale. referitoare la polemică, arta conversaţiei, aşa cum o vreau eu (aşa cum mi-ar place mie să fie).

    Poate că definiţiile de dicţionar ale lu’ “ad hominem” nu se potrivesc fix cu a mea, dar cred că definiţia mea – un fel de “ad hominem” revizuit şi adăugit – e destul de clară. şi cred că în asentimentul meu sunt mulţi dintre cei cu care blogheresc.
    eu am remarcat un fenomen şi l-am prezentat. este dreptul tutror să nu fie de acord.

    ce a făcut lumea acolo a fost să ia exemplul de l-am dat şi să îl disece p’ăla, cine avea dreptate sau nu, cine a dat cui peste bot. cum foarte bine a remarcat vlad, ăla era doar un exemplu. ca orice exemplu, nu poate fi perfect în susţinerea unei opinii, ci doar aproximează ce vrei să zici (dar e mai bine cu aproximarea decât fără)
    cam asta e.

  14. Indraznesc sa cred ca eu am aproximat destul de corect ce ai incercat tu sa aproximezi – n-am o problema cu asta.
    Dar.
    In momentul in care ne inviti sa votam “trompa” trebuie sa te astepti ca o sa apara fel de fel de maidanezi care or sa caute nod in papura.
    Cum as fie eu… bunaoara. 🙂
    Nu o fac dinadins – dar trebuie sa-ti asumi responsabilitatea “provocarii”. Ori tu crezi ca eu stau sa caut argumente contrare fara sa fiu “provocat”? Deci… avantaj… tu. In pierdere, ai castigat, ca sa zic asa. 🙂

  15. O sa incep prin a spune ca mi se pare extraordinar de pertinent articolul de mai sus.
    Asa e…omenirea a uitat de toate cele…ne bucuram sa ne imbuibam si mai nou romanasii ating culmea snobismului: dau un salariu intreg pe o haina sau fac competitii legate de numarul de excursii pe an/sezon inafara tarii chit ca au dormit la gramada in hoteluri cu plosnite si au mincat mai nimic doar ca sa viziteze in trei zile: Praga, Franta si Germania sau sa faca un revelion prin nu stiu ce tara exotica.

    Ma bucur ca anul asta Lumina a fost cu mine si in casa noastra! Am postit, ne-am spovedit si impartasit si preotul a calcat pragul casei noastre. Am fost apoi la biserica unde toata lumea a cintat colinde intr-o comunitatea mica romaneasca in San Diego unde preotul este un OM in adevaratul sens al cuvintului!

    Cit despre comentariile lui Blegoo prefer sa nu comentez…

  16. Hope… mi se pare mie sau tu generalizezi?

    “……omenirea a uitat de toate cele…ne bucuram sa ne imbuibam si mai nou romanasii ating culmea…”

    TOATĂ omenirea?
    TOȚI românașii?

    Cât despre comentariul tău, mă bucur sincer c-ai postit, că Lumina a fost cu tine și toate celelalte.

    Vorbesc serios, nu fac “șto”.

    N-am negat niciodată că postitul, spovedania și împărtășitul sunt ceva rău, de care să te ferești. Clar, există oameni cărora le face bine, îi înalță sufletește, chestii d-astea.

    Zic doar că nu merge la toată lumea – și mă sâcâie când sunt pisălogit creștinește; de-obicei, în preajma Crăciunului.

    (întrebarea de baraj: la sfârșit, după post, împărtășit, spovedit, mers la biserică și cântat colinde… TE-AI ÎMBUIBAT? – expresia ta, nu a mea)

  17. păi bre…de ce te laşi pisălogit? eşt masochist?
    dacă nu te recunoşti în populaţia target a articolului, de ce îl citeşti sau te enervezi dupe aia? Serios.

    hope are dreptate, totuşi, chiar dacă nu se poate generaliza statistic, cu p-value şi alea. am constatat şi io treaba asta, în periodicele mele vizite în ro: toţi prietenii se plâng de salarii, situaţie, mizerie, alea. dar pe de altă parte, cum zice şi hope: excursii, alea, carefour luate cu asalt, maşini şi apartamente (dacia logan pute, de exemplu), etc.
    nu zic că e rău că fac toate astea (e foarte bine, şi era timpul), da’ doza de uşoară ipocrizie mă cam sâcâie şi pe mine, cum te sâcâie pe tine creştineala.

  18. Ce mă enervează pe mine este accesul brusc de creștinism în preajma Crăciunului. Și de Paști, evident. Nu fă aia, nu fă ailaltă, fă ce-ți zic io, alea-alea…
    În rest… las’că merge… nu?

    Dacă la asta se reduce creștinismu’… ce să zic… mi se pare jalnic.

    N-am stare să fac analiza pe textu’ lu’ Cocoșilă… plus că n-ar fi cinstit – el probabil fiind sincer în ce zice.

    Dar el nu se rezumă la el și ai lui. El mă trage de urechi pentru nerespectarea canoanelor, lipsă de spovedanie la timp, chestii d-astea. Încă nițel, și ajungem la carnetu’ de creștin, complect cu cotizație trimestrială.

    Mă deranjează implicația că nu poți să fii creștin… decât dacă te lepezi de Satana în cadru organizat, la date anuale prestabilite.

    “Lăsați-mă (nene) să cânt!” – de Gherase Dendrino, zic.

    Nu vreau nene, să ader la creștinismu’ vostru de partid!
    Ce, nu se poate să fiu creștin independent?
    Nu-s analfabet, pot să citesc și singur evangheliile – și chiar să și pricep ce și cum…

    …ei comedie!…

    Cât despre românii din România – ăla deja e alt subiect. Mentalitatea mioritică n-are treabă cu creștinismu’, zic eu.

  19. Sincera sa fiu cred ca nu esti nici macar crestin de partid…si faptul ca intri pe topicul asta si faci galagie permanent dovedeste ca ceva…totusi nu se leaga in viata ta si ca doctrina americana se prinse de tine ca dracu\’ de tamiie sau mai ceva…
    Ia-ti ceva timp liber si gindeste-te la ale tale, la nemurirea sufletului, iesi cu sotia intr-un loc frumos, joaca-te cu copiii si lase-ne pe noi astialalti sa ne \”rusinam\” de crestinismul nostru…
    Ca sa te parafrez…ia uite dom\’le comedie de cind trebuie sa ma rusinez ca ma duc la biserica pt sufletul meu cind am timp?
    Te pomenesti ca asta o fi vreun stigmat, ai?
    Cu de alde\’ tine se construieste frumoasa societate capitalista( americana) in care se munceste robotizat 7 zile pe saptamina, se pleaca de acasa la 18 ani si se duc copiii la cresa din fasa si parintii la azil la cel mai mic semn de slabiciune.

    p.s. stii cind o sa ai timp si chef sa faci si o cruce? cind o sa iti moara pe neasteptate si total irational o persoana foarte draga sufletului tau…dar sper sa nu ajungi sa treci printr-o durere de genul asta niciodata.
    Ramii asa cum esti si lasa si pe cei din jurul tau sa traiasca ca zau o ducem foarte bine si fara atei care sa faca haz de \”ducerea noastra pe la biserica\”

  20. Hope, am găsit problema:
    Acolo unde am spus că:
    “…N-am negat niciodată că postitul, spovedania și împărtășitul sunt ceva rău, de care să te ferești…”
    Frazarea, deci, e nefericită și poate duce la confuzie.

    Reformulez, deci, ca să fie clar:

    “…N-am AFIRMAT niciodată că postitul, spovedania și împărtășitul sunt ceva rău, de care să te ferești…”

    În felul ăsta, pasajele următoare fac sens, capătă altă dimensiune, ca să zic așa.

    Eh, așa e când ai doar școala profesională la bază… mai și zbârcești.

    Nu-s ateu… da’ nici creștin organizat nu sunt;
    De fapt, dacă stau să mă evaluez, nu-s în nici un partid.
    Sunt așa, de capu’ meu… un fel de câine bulucind prin garduri, cum zicea un parlamentar român.

    Revenind, nu susțin că ar trebui să-ți fie rușine că te duci la biserică, ori să te ții de toate canoanele; clar, ție îți face bine.
    Dreptu’ tău, bucuria ta, lumina ta.
    Da’ există și inversu’ medaliei: nu văz de ce ar trebui să mă rușinez EU că nu particip la ce crezi TU că e bine.

    Ce mă sâcâie pe mine sunt îndemnurile la creștinism care devin STRIDENTE înainte de Crăciun și de Paști…
    Înțeleg să scrii ceva legat de nașterea lui Christos (ori Hristos, cum scrie Cocoșilă) și să te legi de viața, pildele și învățăturile lui.

    Da’ ca să condamni cu mânie creștinească mersul la ski, cumpăratul de cadouri și mâncatul… mi se pare oarecum… nuș’ cum să zic, să nu se ofenseze careva. În contextul semnificației sărbătorii, zic.

    Înțeleg să faci propagandă, fie ea și religioasă; da’ fă-o nene, ca lumea! Evidențiază oferta ta, nu arăta cu deștu’ ce fac alții.

    Asemănarea cu propaganda comunistă e izbitoare, în ce scrie Adrian Cocoșilă. Totul se referă la FORMĂ, nu la FOND.

    Trebuie să postești!
    Trebuie să stai în genunghi!
    Trebuie să te împărtășești!
    Trebuie să mergi la biserică!
    Trebuie să te vezi cu preotul!

    Numai așa… ai să scapi de “…dezgustul pe care ti-l produce o sarbatoare pentru care nu te-ai pregatit deloc…”.

    Ete fleoșc. Dacă nu vreau să defilez cu restu’ batalionului… dacă nu respect regulile și regulațiile… dacă mi se pare mai potrivit să reflectez la ce reprezintă Iisus Christos pentru mine, în sinea mea… se cheamă că nu-s creștin.
    Ori nu-s creștin adevărat, cum zice tapirul.
    Hai, sanchi?
    De când aveți voi monopol pe evanghelie?
    Faptul că sunteți mulți și organizați nu vă dă dreptul să vă pretindeți unicul intermediar între Ăl de Sus și oameni.

    Revenind la oile noastre, nu am înțeles ce caută americanii și stilul lor de viață în discuția noastră. Pricep că pe tine te enervează americanii – că trăiești printre ei – da’ cine te ține, soro? Vino înapoi, avem biserici multe, avem moaște și toate alea.

    La final… văd că eviți să răspunzi la întrebarea mea – referitoare la îmbuibatul cu ocazia Crăciunului.
    Te-ai? Ori nu te-ai?

  21. Te las pe tine asa cum esti.
    Se vede ca suferi de mania contradictiei…asta inafara de vulgaritatea de la final.
    Pt tine special propun prin referendum national sa se sarbatoreasca Craciunul de Martisor si Pastele de 23 August ca sa nu te mai simti nicicind indemnat si fortat la crestinism…ca de…vorba aia daca nu ne indemnam la lucruri bune…macar o zi pe an, cind sarbatorim nasterea celui ce prin destinul lui a creat piatra de temelie a crestinismului, atunci cind? tema de gindire…
    De asemenea tot in pachetul promotional cu pricina o sa ai posibilitatea de a opta pt a adopta ca religie si in acelasi timp sport (national),doi in unu’ ca samponu’ …Shopping-ul.
    Asa ca spor…la ce vrei tu…contradictie, confuzie, ateism sau dupa caz Shopping!

  22. blegoo, tre’ să îi dau dreptate lui hope…creştinismul NU ESTE o chestie “personală”, să alegi tu cum-când şi în-ce-fel. este dogma, este canon. la fel ca mersul cu maşina – nu tu alegi regulile care îţi plac, şi nici nu mergi pe unde îţi place.

    alea de zici tu cu “trebuie” îşi au rostul lor în creştinism. nu forma e importantă într-adevăr, dar fondul.

    iar dacă zici că te enervează pisălogeala fix de crăciun şi paşte, păi şi pe mine ma poate enerva pioşenia bruscă a mall-hunters fix de crăciun şi de paşte. de ce nu vă apucă de 14 august cozonacu’ şi pasca? de ce nu pe 2 octombrie? de ce? – păi de aia, că sunteţi totuşi creştini. însă: ai trei variante: ori nu eşti creştin şi mă laşi în pace de crăciun şi de paşte cu consumerismul tău (fă-o de 16 noiembrie), ori eşti creştin adevarat (d’ăla cu popă şi stat în genunchi), ori eşti creştin nepracticant, e în regulă, dar nu faci garagaţă şi stai mai smerit în colţul tău şi nu sari de cur în sus când zice un preotr o vorbă.
    ciorba asta cu “eu sunt creştin unde şi când vreau io, nu-mi zice popa ce să fac” nu e nimic, e doar – scuză expresia – o labă.

  23. Uau.
    Chelalau…
    ….
    Mea pulpa, mea maxima pulpa, zic.
    Naivitatea mea (unii ar spune “prostie” – prostia fiind caracterizată de refuzul de a lua în considerare posibilitatea argumentării iraționale a interlocutorului) a condus… paradoxal, la formația unei mici “bisericuțe” de rit creștin-ortodox-mioritic.
    ….
    Speranța și tapirul…•

    Așadar:

    Avem un grup minim de religie organizată: Speranța… in chip de preot (nu neapărat bărbos) și tapirul… ca enoriaș smerit.

    Împreună… ei încearcă o excomunicare a unui bleg oarecare din sânul unei biserici la care păcătosul nu a aderat niciodată.
    Creștinismul… ca religie personală?
    Nu există… e o iluzie!
    Nu înțelegi, blegule ce ești!
    Creștinismul… e ceva colectiv, nu poți să faci de capul tău!

    Înțelegerea mea este că nu poți fi “creștin” la modul solitar. Robinson Crusoe nu a fost și nu avea cum să fie creștin, el fiind singur. A gândi și a acționa “creștinește” devine un exercițiu în futulitate, în abseța aderării stricte la ritual.
    Ritualul, desigur, implică oameni de profesie, care să-l administreze.

    Creștinismul…implică numere mari, gloată; încercarea solitară de a-l imita pe Christos e sortită eșecului, indiferent de cât de sincer ar fi cel care caută refugiul apropierii sufletești de un personaj istoric.

    Totuși… în ciuda efortului milenar de a-l reduce pe Jesus din Nazareth la un caracter divin – vulgar – popular, religia organizată nu a reușit să șteargă imaginea reală a unui om executat acum 2010 ani.

    A-l imita pe Jesus asa cum a facut Thomas a Kempis acum cinci sute de ani devine o blasfemie; ironia supremă: fariseii au pus monopol pe învățămintele celui care i-a denunțat…

    Hope, dacă tu CHIAR crezi că întrebarea mea referitoare la “îmbuibarea” de Crăciun” e vulgară atunci nu ai înțeles ce anume am vrut să exprim: am vrut să te fac să te întrebi dacă faptul că aderi strict la ritualuri inseamnă o licență… o indulgență (cumpărată psihologic) de a te deda la activități care nu au nimic de-a face cu creștinismul. Prin “creștinism” eu înțeleg aderarea critică la învățămintele lui, așa cum le avem rămase în cele patru Evanghelii.

    Iisus nu oferea (din câte știu) mari chefuri cu ocazia zilei lui de naștere… deci, întrebarea mea era de unde și cum ne-am trezit cu această tradiție; și cu ce e ea mai presus decât tradiția bradului… ori a cumpăratului de cadouri… ori a cântării de colinde la biserică, în San Diego ori aiurea.

    În mintea mea de bleg excomunicat din biserica voastră o să existe veșnic o diferență între Iisus Christos și diferite organizații care îi folosesc numele.

    Așadar… afirmația ta că EL a creat “piatra de temelie a creștinismului” sună oarecum fals pentru mine.

    EL nu a creat nimic.
    EL a fost.

    Restul de argumente pe care le expui… îmi amintesc de exemplul oferit de Borges în “Arta Abuzului Verbal”:

    În cursul unei dezbateri, unul din protagonaști îi aruncă conținutul unui pahar de băutură în fața interlocutorului. Replica a fost: “Domnule, asta e o digresiune”.

    …..

    Tapirule, ca enoriaș, ești scuzat și înțeles (de către mine) pentru atitudinea de aderență strictă la ritualuri. “Rostul” pe care îl justifici tu ca fiind necesar în creștinism e oarecum jignitor la adresa celor care subscriu la gândirea creștină.

    Implicația este că în absența ritualurilor necesare (cu “rost”) creștinii o iau razna.
    Ori… eu nu cred că e așa. Ca dovadă, ofer nenumărate exemple de creștini care observau (și încă observă) ritualuri stricte, dar sunt (și au fost) gata oricând să acționeze în fapt… ÎMPOTRIVA esenței creștine.

    Legile și regulamentele bisericii n-au împiedicat pe nimeni să comită acte absolut NEcreștinești, nu?

    Contrare învățăturilor lui Iisus, zic…

    Așadar… eu rămân cu creștinismul meu… iar voi… cu biserica voastră.

    “Să vă spovediți bine!” zic, dacă asta simțiți voi că e ce a vrut să zică Iisus.
    (Nu uitați să vă lipiți și un pește pe bara din spate de la mașină).

    • A se ține cont de faptul că nu aprob ori sprijin nici un fel de gândire derivativă… gen “vaca și chiloții”… ori “baba și mitraliera”.

  24. Hai…. serios acuma… eu nu intenționez să vă atac ritualurile… și cu atât mai puțin religia practicată.
    Reamintesc că discuția a pornit de la Cocoșilă și îndemnurile lui.
    Eu văd lucrurile într-un fel, voi… altfel.
    Normal, continuăm să halim sarmale de Crăciun, indiferent de ce crede fiecare în sinea lui.
    Propun, așadar… să încheiem dialogul surzilor aici… fiindcă mi se pare că nu duce nicăieri.
    Hai tapirule… bagă un post de Paști… să schimbăm discuția, zic. 🙂

  25. dar bre…totHuşi… de ce îndârjirea asta? ce ascunde? hmm? ia să te psihanalizez oleacă…
    argumentele tale sunt relativ uşor de contra-argumentat,(iote de exemplu, ce a făcut Iisus în Cana Galilei? sau la cina cea de taină?) da’ nu, vorba ta, ajungem nicăieri

  26. Nu-i nici o îndârjire.
    Cum am spus, voi cu credința organizată, eu cu aia personală. 🙂
    Exemplele tale se refereau (blasfemie!) la ce se întâmpla de ziua lui de naștere?

    Hai, cum am zis… să punem punct, că mi-e că vine Hope cu Părintele din San Diego să mă exorcizerze de “îndârjire” ori ceva gen… 🙂

  27. Asta e clar o “întrebare încărcată”… ca să ma esprim mioritic de iz transoceanic… :))
    Ar fi ca și cum eu aș întreba:
    “… bre tapirule, da’ tu ce fel de tapir ești? Că sunt foo’ patru categorii, cică…”

    Serios: m-am uitat, da’ pe fugă, că am trebi maidaneze și alea. Clar, subiectu’ merită aprofundat, măcar ca motiv de hăhăială.

    Între timp:
    Fiind tu un admirator declarat al lui Cocoșilă și student asiduu al scrierilor sale ortodoxe, ai reușit să-mi transmiți entuziamu’ tău creștinesc întru ale bisericii.

    (nu, încă nu m-am întors în sânul primitor al organizației – încă mai bulucesc prin garduri – deci nu deschide șampania)

    Unde eram?
    Aaa, da!

    Pornind de la saitul unde prestează creștinește Adrian Cocoșilă am citit asta:
    http://tiny.cc/Xx9Qt
    Fiind vorba de sihastrie, care în esență e o activitate religioasă solitară, cel puțin în accepțiunea populară (“sihaștrii trăiesc singuri, in peșteri și practică creștinismul de capul lor”) – deci, fiind oarecum pe poteca argumentației mele – creștinism=gloată organizată ierarhic – nema creștinism singular (argumentul tău) am zis să mai sap nițel…
    http://tiny.cc/4EN8w
    Acuma, dincolo de tainele și canoanele monahale, exista poate o cestiune de interes medicalo-pisichiatric… dă un clic (dacă te amuză ideea) pe lincul cu “Lumina Nezidită” – în al doilea paragraf de la “Biografie”. 🙂

    Mie mi s-a părut bizar (n-am mai dat peste așa ceva…da’ omu’ cât trăiește învață)… chit că se zice că “ascunse sunt căile domnului…”

    Dincolo de asta, am găsit fascinantă povestea unui om nascut în 1898 – mort în 1959 – deci, trecut prin 2 războaie majore – a carui viață a constat în devoțiunea față de Voia Dumnezeiască.

    Aș putea să fac un argument în sprijinul ideii de creștinism” aparte, cred – pornind de la sihaștri – indiferent de cât de tare ai să te bucuri tu să-mi punctezi aderența strictă la ierarhia monahală – deci la canoane.

    Cu nițică săpătură, vă demolez bisericuța voastră logică – ortodoxă (Hope/tapirul) îndrăznesc să spun… (plin de umilință și smerenie prefăcută, păcătosul de mine care sunt).

    Dar… ca să glăsuiesc bisericește: “ar fi o deșertăciune și goană după vânt” … voi credeți în ritual ca parte necesară și obligatorie a noțiunii de creștinism; eu cred că indiferent de cât de tare te spovedești și cât de des te împărtășești și câte cruci faci zilnic… dacă n-ai simțămîntul – tot degeaba. Ești creștin de formă. Și invers: dacă îl ai pe Ăl de Sus în sinea ta cu adevărat, orice alte formalități devin inutile. Devoțiunea față de conceptele creștinismul nu-i o chestie de procente: este… ori nu este.
    De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

    Să spui că dacă te rogi de trei ori pe zi ești mai creștin decât dacă te rogi doar odată… mi se pare o dovadă de fariseism, ca să folosesc un termen adecvat. Fix cum zicea Danion Vasile:
    “…nu pentru că vorbesc prea mult despre Hristos, despre iubire curată şi mântuire, ci pentru că modul în care o fac e unul lăudăros, arogant: „Ia uite ce tare sunt eu că sunt ortodox, voi nu ajungeţi la nasul meu…”“

    Formalitățile, ritualul au un rost, desigur: sunt gândite să-i țină pe calea cea dreaptă pe cei șovăielnici, gata să calce-n străchini în lipsa unor reguli clare de comportament, ori să le reamintească uitucilor care e treaba.

    Asta n-o să mă împiedice să mai poposesc pe saitul http://www.crestinortodox.ro care mi se pare fascinant.

    Subscriu și eu la protestul unui alt răzvrătit, mai acu’ ceva sute de ani – care avea și el probleme cu ritualu’…

    Hai, ziceți că nici ăsta nu-i creștin. 🙂

    (n-am idee dacă o să meargă embedu’, așa că dau și lincu’:)
    http://www.youtube.com/watch?v=wiRpUtVByxU

  28. păi, o ziseşi chiar tu:

    Formalitățile, ritualul au un rost, desigur: sunt gândite să-i țină pe calea cea dreaptă pe cei șovăielnici

    tocmai despre noi ăştia vorbesc eu, despre şovăielnici şi necunoscători. cei luminaţi sunt în afara discuţiei ăsteia .
    dar ăştilalţi, cu crăciunul consumerist în inimi şi ăla creştin doar pe etichetă, ăştia’s alţii. şi ăştia or ţin ritualul, or se declară atei şi lasă crăciunul şi paştele în pace.

    PS dacă zici că-mi ştii stilul, nu cădea în greşeala de a crede că sunt vr’un habotnic.

  29. Șefule… cu respect… din momentu’ în care ai scris: “un articol de…” am bunghit oarecum direcția politică a ședinței.
    (critica e mama autocriticii, nu?)

    Nu, serios, acuma: știu că nu ești f’un tremurici renăscut, ori genul care stă la coadă la pupat de moaște la Mitropolie.

    Bănui că nici Hope nu e.

    Nu am făcut “șto” de felul în care tu înțelegi să frămânți aluatul de cozonac… și nici nu am batjocorit sinceritatea exprimată de ea, apropo de “lumina”.

    Nu-s genul.

    Ar fi ceva ieftin… și ca să fiu sincer… “creștinul” din mine nu mă lasă să mă dedau la astfel de murdării.

    Credința… aia adevărată… așa cum știi prea bine… e ceva care transcende ideea de respect. E ceva care… pur și simplu… IMPUNE.

    Ar fi absurd să elaborez… am încredere că tu cunoști senzația.

    Pe de altă parte… “credința” (care sună mai cuprinzător in engleză – “faith”) nu e echivalentă cu “religia”.

    Credința… cred eu… e ceva care înnobilează, ceva înălțător, ceva care depășește mortalitatea.

    Religia… aia e ceva diferit: aia musulmană, aia budistă, aia șintoistă (ia întreabă prin casă, cum e treaba) aia crestină, aia saientifica… aia mormonă…

    Credința însă, e universală și egală. O constantă morală, psihică, sufletească.

    Majoritatea credincioșilor, de orice rit, o mimează.

    Prea puțini o au cu adevărat.

    Astea fiind zise… e dificil să nu evaluezi articolele D-lui (Sf-ției Sale?) Adrian Cocoșilă ca EFICIENȚĂ în comunicare de mesaj. Mi-e dificil să înțeleg motivul pentru care Biserica folosește un limbaj… hai să zic “arhaic” în dorința de a aduna oile rătăcite. N-am pretenția să se discute în limbaj de cârciumă despre credința religioasă; nu-i cazul să facem bancuri cu bulă.

    Pe de altă parte, mi se pare nepotrivit să folosești limbaj tipic bisericesc, plin de arhaisme (care arhaisme… au si ele un sens anume – greu de explicat lui țața Veta) atunci când te adresezi publicului așa-zis creștin, prin intermediul internetului.
    Nu mai vorbesc de ortografie. 🙁

    Din 2 una:

    Ori biserica suferă de aceeași degradare socio-intelectuală ca și restu’ societății…
    ORI
    Societatea urmează căile bisericii…

    “Din această dilemă… nu vei scăpa!”

    zic. (păcătosul de mine care sunt).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *