home improvement

wish me luck
az mă apuc să vopsesc bucătăria. vernil – o merge cu gresia maro închis? cabinetele sunt si ele un soi de vernil pal, aşa că poate merge.
mai corect se cheamă “galapagos” culoarea, cică

mi-am luat aşa: bere, pensule, vopsea, trafaleţi, scoci d’ăla bandă de lipit în jurul ferestrelor să nu le atingi cu vopsea. mai am perii de sârmă (asta pentru fereastră, că se cam acumulase mucegai uscat).

eri am început un “project” (ăsta e un termen tembel american, la ei orice treabă e “project”) cu uşa de la balcon din camera de lucru, care trebuie curăţată, vopsită, izolată. sunt uşi duble, de lemn, şi fac condens pe geam între geamuri. plus mucegai. am desfăcut uşile, am şmirgheluit/periat cu sârmă, am data un strat de vopsea pe dinăuntru intre uşi, am chituit la îmbinări (da’ mi s-a terminat chitu’ şi tre’ să mai iau). urmează să spăl geamurile şi să găsesc o metodă de etanşeizare să nu se mai facă condens.

tot eri am astupat o gaură urâtă, făcută de foştii chiriaşi, între dormitor şi sufragerie, ca să tragă cabluri prin ea. în dormitor arăta ok, rotundă aşa la vreo 3 cm, în sufragerie însă picase o bucată mare de tencuială şi arăta, vorba lui petre roman, ca dracu’. toshiko zicea că o cam sperie gaura aia, se tot aşteaptă să apară jerry prin ea. până acum o ţineam acoperită cu o coală de hârtie să o ascund.

treaba amuzantă este că e foarte posibil ca autorităţile (blocul aparţine municipalităţii) să înceapă, prin aprilie, munca de infrumuseţare a faţadei blocului, plus schimbat ferestre cu termopane

aaaaa…. şi mi-am mai luat o sculă de sculă, un îngăuritor de la Bosch, scula “Uneo”. dă găuri (are cap pneumatic), înşurubează/deşurubează, are indicatori de baterie, direcţie, etc. o mi-nu-nă-ţi-e. acu’ caut locuri de dat găuri

la treabă.

continentals!

in Leicester, la o cina indiana (Leicester va deveni foarte curand primul oras din Europa cu majoritate ne-alba), cu Prof. Silverman, sotia, si o colaboratoare.
vine timpul cafelei/ceaiului, comand o cafea, sunt intrebat de care lapte vreau in cafea (nu daca vreau lapte in cafea, si aparent tipa avea mai multe feluri de lapte, incluzand probabil si aberatia de “fat free”). zic “no milk, just black”. la care colaboratoarea – o tipa cam de varsta mea – exclama cu un zambet “continentals!”

Post Scriptum: cafeaua britanica nici nu se compara cu aia elvetiana.

pe jos prin berna

pe jos, prin berna, sunt foarte multe pietricele. rămase de astă iarnă (“astă” nu în sensul de “trecută”, ca nu a trecut încă, ci mai degrabă “această”) de când oraşul arunca dimineaţa câte un strat proaspăt de pietricele peste zăpada proaspăt căzută peste noapte şi proaspăt bătătorită. ca să nu alunecăm, evident.

adică erau, că de vro doo zile au dat cu aspiratorul prin tot oraşul şi au dispărut toate pietricelele.

şi e plin de ghiocei, plin, dar azi a nins furios peste ei (furios şi ninsul şi eu, din cauza ninsului).

dacă vrei cel mai bun cappuccino din oraş te duci la Adrianos, chiar în umbra ceasului vestit al Bernei. e un loc foarte agitat, în schimb, lumea bea cafele pe scăunel, la măsuţă, la tejghea la bar, în picioare, cum apucă. prăjesc cafeaua lor (au prăjitorul chiar în stânga barului), şi fac un cappuccino tare, nu leşinat şi lăptos ca alţii.

sunt si vro doo starbucks-uri în Berna, ar m-am jurat că nu calc în vrunu.

dacă vrei cafea şi cappuccino bune (deşi un picuţ mai slăbuţe ca alea de la Adrianos, totuşi) în atmosferă plăcută şi relaxant-discutantă, te duci la Monnier, confiserie pă ştrada Spitalgasse 47-51, aproape de bahnhof. de gară, carevasăzică. au şi cremşnit bun (cremeschnitte, na), deşi la brutăria Storchen de pe Schauplatzgasse 29 găseşti cel mai bun cremşnit. da’ nu poţi mânca acolo, că nu au decât tejghea. şi au şi pâine foarte bună, deşi pâinea e bună şi la supermarket aici.

cea mai bună ciocolată caldă – la cafeneaua “Cafe Roma”, unde întâlneşti dealminteri o atmosferă italiana autentică. ciocolata calda e chiar ciocolată topită, cleioasă şi nu-foarte-dulce, nu chestii la plic cum găseşti în alte părţi. în Cafe Roma intri coborând nişte scări abrupte, de la nivelul străzii, într-unul din pitoreştile re-amenajate spaţii ale underground-ului oraşului vechi. dacă cappuccino-ul lor ar bate pe ăla de la Adrianos, Cafe Roma ar fi declarat cel mai bun cafe-bar din Berna. am băut azi un marrocchino la Cafe Roma, l-am luat de curiozitate, că nu ştiam ce e (era la “cafele”, totuşi). este aşa: pe fund un strat de ciocolată topita, urmat de un strat de espresso, şi la suprafaţă lapte spumat cu pudră de cacao peste. superb.

ziceam data trecută că întâlneşti o mulţime de lume cu instrumente cu corzi – cred că violoncelul e cel mai des. am uitat să spun că întâlneşti şi o mulţime de oameni în cârje – tineri in general, în cârje sofisticate din polimer. accidente de schi? – probabil.

alaltă-săptămână am aflat că ursoaica Bijork are doi pui, şi că i-a scos afară deja. ursoaica Bijork şi ursul Finn sunt urşii oraşului, tradiţie de sute de ani.

pe jos prin berna e frumos, chiar dacă primăvara se lasă aşteptată.