dacă vrei să vezi Verdunul, trebuie să te duci pe data de 22 Februarie 2009. Asta pentru că întâmplător (întâmplător?) pe data de 22 Februarie 2009 Verdunul este acoperit de o ceaţă ireală. Nu plouă, dar aerul musteşte de apă. Este o linişte mormântală; maşina alunecă în tăcere pe şosele tăcute. Ceaţa se prelinge pe pământul măcinat, şoptind, lipindu-se de pământul încă obosit. Gropile de obuz sunt înierbate acum, dar încă mai poţi auzi şuieratul şrapnelelor şi bubuitul mortierelor. Dacă asculţi atent ceaţa. Ceaţa care şopteşte. Te aştepţi ca în orice moment să întalneşti trupele obosite de atâta război. De fapt dacă mijeşti un pic ochii, poţi să îi vezi, fantomatic. Este ceaţă. Sunt obosiţi şi fără culoare. Monumentele, osuarul…
Citeşte mai departe

A venit toamna, zic poetii Un filmulet in Corvallis, care sa demonstreze ca poetii au dreptate. si poze (folositi "view with PicLens")…
Citeşte mai departe

Io am terminat medicina în anul de graţie o mie noosute noozeci şi opt. În septembrie. Urma să începem anul de stagiu în ianuarie - io mă cerusem în Bucureşti, spre marea mirare a lu' mama, care credea că o să fac, by default, anul de stagiu în Ploieşti, să vorba aia mâncăm dintr-o oală şi să nu mai dau banii pe chirie şi mâncare. Apropo de stat, io vorbisem cu un bun amic să stau cu el la cămin în E, că alt amic al nostru avea drept de cămin dar stătea la garsonieră şi puteam sta io în locul lui. Treaba a mers cam o lună, prin februarie deja scârţâia că auzeam vorbe că amicul coleg de cameră cam regreta decizia de a mă găzdui şi pe mine. Noroc…
Citeşte mai departe

în special vara, şi în special în zilele toropite de căldură şi de lenea de după masă, în liniştea bâzâită de muşte şi încă nu de jocul nostru al copiilor apărea de nu ştiu unde un geamgiu. Era întotdeauna cam neras si cu peri cărunţi în barbă, cam ţigănos (sau doar ars de soare?), cu şapcă, mic şi îndesat, cu nişte haine indefinite, ceva albăstrui îmi spune memoria. Purta în spate o ramă mare de lemn, de culoarea timpului şi-a lemnului de mobilă veche, de care se spijineau geamuri de toate mărimile şi grosimile. Erau multe geamuri ]n spatele geamgiului, şi aveau, împreună, o culoare verde de adânc de mare şi de algă.  Dacă nu îi auzeai de departe strigătul negustoresc, monoton şi cam plictisit, "geaaaaameeeeeee", sigur vedeai licărul soarelui…
Citeşte mai departe

aveam vreo 10-12 ani cred, era duminica pe la 9 dimineata. Eu, inca in pat, semi-dormind. O aud prin somn pe mama imbracandu-se de iesit si apoi deschizand usa sa imi spuna: "Mă duc până la ăla să iau nişte d'alea"…