opt’şopt

am vazut zilele astea filmul “88 minutes” cu Pacino. Ne cam plictiseam, nu mai vazusem un film demult, asa ca ne-am dus la video rental sa vedem ce mai e nou (sau vechi). Vazusem deja reclama la 88 minute (nu mai stiu unde), si stiam ca e cu Pacino (oricum nu poti trece cu vederea ca e cu Pacino, pen’ca apare proeminent pe coperta DVD-ului, Pacino-ul cu care ne-am obisnuit deja, cu privirea aia bântuită, cu părul vâlvoi-a-la-Pacino).

Mare pierdere de vreme. Vorbeam si cu amicul-care-ma-bate-la-racquetball, inteleg ca orice film este in fond o afacere (investesti niste bani, ca sa scoti un profit), dar unele filme sunt afacere si doar atat. Nu stiu ce il motiveaza pe Pacino sa apara ca iconic figure in astfel de filme (altul la fel de arid a fost “Simone”). Opşopt minute este un film cu un scenariu prost, intortocheat si implauzibil, fara nimic iesit din comun la regie sau alte tehnicalitati cinematice, cu un joc previzibil al actorilor, ca-din-manual. Pacino joaca bine, evident (desi cred ca in filmul asta a investit cat a putut de putin din talentul lui), dar asta nu salveaza un film prost. Misiunea lui Pacino ca protagonist a fost de a atrage spectatori, pe baza de ecuatie.

Inteleg de la Stefan ca nici alalalt film mai nou al lui Pacino, The Righteous Kill, nu e mai breaz (si in ala joaca si de Niro pe deasupra).

Apropo de Robert de Niro, mi-a placut tare mult (cred ca am mai zis de fapt) The Score. Singurul film de actiune fara violenta, fara efecte speciale si fara gloante, dar care te tine cu sufletul la gura nevertheless. Edward Norton face un rol mare (ah, cred ca am pomenit de filmul asta cand vorbeam de roluri secundare, da)

In schimb, Madagascar Escape 2 Africa a facut toti banii (bani obtinuti, partial, de la Nutrition Department si unul din numeroasele lor food sensory lab tests unde te duci si gusti iaurturi, le dai nota, si primesti 10$ in cupoane, Toshiko a luat in bilete la film).

Pana si titlul e ingenios. King Julien este crema filmului – in scena in care ii explica lui Melman cum se vorbeste cu o femeie imi aminteste teribil de Safta nebuna.
Un deliciu.

madagascar2poster-60608

Mai eram curios, totodata, daca alex leo serban a vazut The Man from Earth si ce parere a avut. Dar banuiesc ca nu mai da pe blogul asta.

ziua marmotei

o leapşa pe ouate de la madelin

Momente pe care as vrea sa le retrăiesc? Nişte anumite săruturi. Mai mult de trei. Nişte anumite zile la Ploştina – cred ca în jur de trei. Si nu sunt de acord cu Vlad, cel puţin nu pentru momentele mele, ele nu au devenit fericite prin amintire, ci au fost fericite de la început. Retrăindu-le le-aş îmbogăti, nu dilua.

Alelalte incorecte politic, he, sunt multe. Unde sa încep?

mirări în serie

oare de ce lu’ lume îi place să discute evenimente curente?

Am decis sa ascult un pic de Yann Tiersen si a sa Comptine d’un autre ete: L’ apres midi.

Dar de ce simte lumea nevoia să-şi pună producţiile pe youtube? Am găsit cam un milion de mâini pe piane, încercând să cânte piesa lui Tiersen.

Şi de ce Romanian keybord layout inversează y şi z? Uite de ce: căutând Yann pe iutube, am dat de Zann, şi muzica sa

Şi m-am mai uitat la nişte dance quotes dintr-un post mai vechi.

micuţa kiku-san

az’ dimineata m-am trezit ca nu mai pot baga masina in viteza. Micuta Kiku-san are o cutie automata, cu un schimbator cu buton pe care il plimbi din “Park” in “Rear” in “Drive” “Overdrive” etc. Pen’ ca uamenii sunt in general batuti in cap, chestia are un safe mechanism care nu permite scosul din “park” decat daca (a) apesi pe frana de picior plus (b) ai cheia in contact si (nu ori) (c) apesi pe un buton din maciulia schimbatorului. Ei bine, az dimineata botonul nu se mai apasa, si deci prin urmare nu puteam scoate masina din “park”. Stupefactie, si dezmagire majora, mai ales la Toshiko (eram plecati la cumparaturi…). Am schimbat tinta, ducandu-ne la un magazin din apropiere (in termeni americani) de unde m-am spetit carand trei sacose de una-alta, pe jos.

Acasa am sarit direct pe internet, ma gandeam ca daca e transmisia am pus-o. Intr-un final am inceput sa ma mai lamuresc. Unii vorbeau despre brake switch light, un chestie la pedala care actioneaza luminile de frana cand apesi pedaua. Si care, zic ei, controleaza si shift locker-ul cu pricina. Daca chestia asta e prajita, semnul e ca nu ai nici lumini de frana si se blocheaza si schimbatorul in “park” ca la mine. Dau fuga la masina sa verific daca asa e – asa era, nema lumini de frana. Pesa asta costa vro 12 dolari noi la AutoZone, ma duc maine sa o iau. Cum ma duc? Nu pe jos, evident. Tot pe internet am aflat (exista, daca nu stiati, un forum special pentru propretari de Ford Escort) ca daca ti se blocheaza schimbatorul exista un overdrive manual, dai jos un capacel langa schimbator, introduci delicat o surubelnita si apesi pe un ceva, care deblocheaza schimbatorul. Am verificat si merge.

voi cânta pentru mileniul trei

Toshiko a descoperit recent prin măruntaiele iPodului directorul numit “Şlagăre.” (corect: şu-la-ga-re). Şi aşa se face că de o vreme ascult, de dimineaţa până seara, “fotoliul din odaie, şi-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieeerăăăăă”, “ce-aş fi fost daca n-ai fi existat”, “Iubiiiteee…vaporul de’altă dat’/a naufragiat…”, “bună seara, iubito, te aştept ca şi când…” “de-ar fi să viiiii…..aş crede căăăăă viisez…” “casa mea’i un cântec cu acorduri ample…” şi “un albastru iiiiiiiiiinfiniiiiiiiit”

De vreo doo zile de fapt, mă trezesc când şi când fredonînd în barbă “vreau, vreau, să-i las un semn din aaaaaanii meeeei,” şi vorbind cu laptopul, cu o voce joasă, “bună seara, iubito! sunt destui care vor…”

E nostalgic.

de ce vreau obama

Cine ma stie cat de cat stie ca interesul meu pentru politica si politici este zero. Daca ma intrebi de exemplu in ce partid e Hrebenciuc (si cine e Hrebenciuc, de fapt), habar nu am (nici de Basescu nu sunt prea sigur in ce partid e – in ce partid e?). Acum, asta nu ma opreste de la a avea pareri – pe cine opreste vreodata? Chestia e asa, habar nu am (in mare detaliu, ca in mare asa poate ca mai stiu) ce platforme politice si economice au candidatii de azi d’aci din america; unu ca nu prea ma intereseaza ce zic candidatii ca or sa faca, doi ca nici nu cred ca asta este cel mai important lucru. Pentru mine, evident. Asadar, de ce vreau io ca Obama “sa iasa”? – e oarescum simplu, pentru ca si unul si altul sunt, dincolo de platforme si demagogii, niste simboluri a unor chestii diferite. Si pentru mine asta e mai important, si cred ca e de fapt important si pentru altii. Faptul ca nu m-am ingropat in studiat cifre, promisiuni, planuri economice, strategii, etc, ma face sa am o privire mai generala a candidatilor, neinfluentata de ce zic ei si promit ei (in ziua de azi e asa de facil sa obtii informatia de care ai nevoie ca zau nu vad rostul ideii de a sta informat, flamand, zi de zi, cu ce s-a mai intamplat prin lume). Parerea mea este asa, McCain reprezinta, tipic, America in imaginea ei traditionala: militarista, traditionalista, coonservatoare, we’re the best and fuck the rest, The Strong and The Brave, etc. Problema este, aceasta America nu prea mai exista, ne place au ba. America inca mai pastreaza o iluzie a  Americii asa-cum-a-fost ea, dar America asta e cam pe duca. Ce America o inlocuieste, greu de spus, e clar insa ca va fi o America diversa,  o America care va fi departe de imaginea creeata de The Founding Fathers si perpetuata ulterior. Obama, pe de alta parte, reprezinta exact aceasta emerging America. In ce fel o reprezinta neaparat, nu as putea pune degetul direct; doar pe chestiile evidente: e negru multi-divers, e tanar, e altfel. E prima data in istorie cand America are un candidat altfel, si nu e deloc prea devreme. D’aia zic, Obama e mai potrivit pentru ca e mai adevarat. Simbolizeaza mai bine America reala, asa cum este ea (chiar daca multi inca nu percep asta) si asa cum va fi.

In alte cuvinte (asta e pentru pinocchio 🙂 ) McCain este modern, in timp ce Obama este postmodern.  Realitatea, insa, e una postmoderna.

De aia vreau io ca Obama sa iasa. Nu ca mi-ar pasa prea mult, de fapt.