întrebări pentru indignados

domnilor, așa este, politicienii și conducătorii sunt de vină. ei nu ne propășesc material și spiritual cum au promis, ei nu ne dezăpezesc cum au fost plătiți să o facă. ei sunt sistemul care ne încurajează să fim necinsiți și bețivi.

sunt de acord, fără ironii. politicienilor li se aplică, prin definiție (în democrația modernă de oriunde), prezumția de vinovăție. din simplul motiv (briciul lui occam) că pentru el a fi politician este, în sine, mai important decât a face lucruri bune. lucrurile bune le face, politicianul, numai dacă este forțat să le facă. prin urmare este vulnerabil minciunei, demagogiei, oportunismului, orice îl pune sau îl ține în meseria asta de politician, de conducător. o concluzie este că politicianul nu o să se schimbe, de la sine.

prima întrebare, deci, este: date fiind cele de mai sus, care e următorul pas? ce facem, noi, nevinovații?

și urmează alte întrebări. indicat a se răspune fără google.

  1. cine este reprezentantul tău în parlament? dar local? cum îi cheamă?
  2. din ce partid sunt reprezentații tăi în parlament și locali?
  3. este cel pe care l-ai ales tu? de ce l-ai ales? de ce nu l-ai ales?
  4. care e platforma economică și socială a partidului respectiv?
  5. care e platforma personală a reprezentantului tău?
  6. ce a promis, concret, că va face?
  7. ce a făcut din ce a promis? cum? când?
  8. ce ai făcut tu când nu a făcut ce a promis?
    • câte petiții i-ai scris?
    • câte semnături ai strâns pe o petiție, dintre vecini, concitadini, etc?
    • unde se pot depune aceste petiții?
    • care este ora lui de audiență cu alegătorii?
    • la câte audiențe te-ai dus?
  9. ce idei mai bune decât ale lui ai avut, și cum le-ai comunicat reprezentantului tău?
  10. câti oameni cinstiți și muncitori, ca tine, cunoști să fi făcut astea? cât reprezintă ei, procentual, din masa totală de alegători?
  11. lista poate continua

domnilor, politicianul, conducătorul, nu este în poziția unui părinte, față de tine. este în poziția unui copil: tu, care l-ai ales (făcut), tu, față de care el are o responsabilitate (și nu invers) trebuie să știe ce a promis că va face (vine acasă înainte de 10? nu se apucă de fumat? își face lecțiile înainte de a se juca pe calculator?), tu trebuie să fii ăla care îl trage de urechi (sau încearcă), nu odată la patru ani, ci zi de zi și săptămână de săptămână. nu văietându-te la vecini că ce copil nemernic am, nu dând vina pe copil că e scăpat din mână.

aici e o mică parte din vină, domnilor.

 

de ce uiti, darie?

“dictatorul de basescu” (sau boc, sau ponta sau care o mai fi venind)

la cei tineri, nascuti dupa ’80 incoace, ferm instalati in capitalismul consumerist, e hilar doar, la fel cum hilara este defilarea cu tricouri cu che guevara sau secera si ciocanul (era un banc cu tricoul ce proclama “capitalismul e mort!”, iar inventatorul tricoului primeste un telefon “mai trimite 5000 de bucati, se vand ca painea calda”), declamatia ca karl marx a emis niste adevaruri care au fost prost aplicate, doar. este “vrem si noi falitii nostri”, vrem si noi un dictator, alminteri viata e cam stearpa, intre smartphone, facebook si starbucks. e “cool” sa ai un dictator, ain’t it?

la cei mai putin tineri nici hilar nu mai este. la cei ce au trait pe stalin, pe gheorghiu dej, pe ceausescu, gherla, jilava, fenomenul pitesti, colectivizarea fortata, canalul, beciurile securitatii, frica respirata cu fiecare suflare, la ei nu mai e hilar. e doar de prost gust.  este uitare. este “hai sa avem si noi dictatorul nostru”, chiar daca l-ai avut pe al tau.

necredințele mele – unu

**********
nu cred în mașina de spălat vase
argumentele aduse sunt doo, de regulă: “e mai comod” (sigur, îndeși vasele acolo și gata) și – ăia de se simt mai economi – “e mai economicoasă” cu varianta environmentaliștilor “e mai bună pentru mediu”
pah
mai comodă nu este, că vasele trebuiesc în general răzuite și, de cele mai multe ori, limpezite înainte de a le pune în mașină. adicătelea faci juma’ de treabă oricum. apoi, în genere tot acumulezi vase murdare în mașină, că nu îi dai drumul pentru două farfurii, și se întâmplă doo lucruri, resturile de mâncare se usucă și ies mai greu (cu extrema că se împut), și doi te poți trei fără vase suficiente fix când ai nevoie

nici mai econoamă nu este, un ciclu de spălat consumă litri de apă, plus electricitatea aferentă (care nu e puțină). din nou, dacă speli vase puține pe ciclu, consumi de arde.
dacă știi cum să speli vase la chiuvetă, vorba lui Ben elvețianul, “it’s good for the soul”, consumi mai puțină apă și termini mai repede.

**********
nu cred în lactatele degresate (în america poți cumpăra chestii paradoxale precum smântână fără grăsime). nu sunt mai sănătoase, dimpotrivă (amidonul înăuntru pus ca sa compenseze, și gumele et comp., sunt mai nesănătoase decât grăsimea scosă). teoria că “grăsimile îngrașă” e falsă, un fad comercial (dar care vinde, nu?). te îngrașă lipsa de activitate și consumul de zahăruri rafinate. zahărul rafinat (ălea cu moleculă mică, precum dizaharidele), spre deosebire de polizaharidele ca amidonul, au intrat în alimentația speciei umane de doar trei-patru generații. evolutiv, e mult prea puțin, nu suntem adaptați la asta. te mai îngrașă toată chimicăreala de doctorat în chimie de se găsește în orice produs alimentar. e de neevitat, alminteri nu am putea hrăni eficient șase miliarde de oameni (din care jumate au fițe la alimente).
moda cu degresarea are o explicație economică simplă, dacă aplicăm briciul lui Occam: valoarea adăugată (sper că ăsta e termenul românesc). unui litru de lapte poți să îi adaugi o valoare până la un punct. dar dacă a) scoți grăsimea pe care o transformi jumate în unt jumate în smântnă low-fat (amestecată deci cu amidon care este mult mai ieftin, în criza de supraproducție de porumb și altele) și b) reușești să crești valoarea adăugată a acestor produse noi, profitul crește exponențial. și cum crești valoarea adăugată? – introducând-o în mentalul colectiv drept “importantă”. dacă pe om îl convingi că laptele degresat este “mai sănătos”, el va fi dispus să plătească la fel de mult sau mai mult pe laptele degresat față de prețul laptelui integral, iar tu rămâi cu alte produse pe care să le valorifici folosind aceeași tactică. valoarea adăugată a produselor consumerusmului de secol 21 este pură convenție socială.
ăia din marketing sunt psihologi aplicați mai buni ca ăia teoretici de la harvard

**********
nu cred (și aici cora se va enerva, dacă mai citește blogul ăsta după enervarea precedentă) în uleiul de măsline.
nu cred că e mai bun (sau mai prost) decât alte uleiuri, nu cred că are ceva special. aici se aplică ce spuneam mai sus, valoarea adăugată prin conveție socială. așa că folosirea de “extra virgin olive oil” a devenit o modă, un statement, motivul real fiid că e cel mai produs ulei vegetal și producătorii au intrat în cercul vicios al consumerismului, trebuie să vinzi din ce în ce mai mult ca să păstrezi un profit constant.

**********
în ce nu mai cred?