am început să îmi pun întrebări.
prima reacție a fost să spun că mă duc și spun NU
după ce s-au clarificat lucrurile cu cvorumul de prezență, decisesem să nu mă prezint la vot și să particip, astfel, la invalidarea referendumului in absentia
nu pentru că îl susțin pe băsescu, ci pentru că susțin legea, statul de drept și bunul simț. pentru că încerc să înțeleg diferența dintre “legal” și “legitim”, de care vorbea tismăneanu într-un interviu de l-am postat mai deunăzi. legale, stricto sensu, au fost și deciziile lui ceaușescu, până la urmă, obtinute cu majoritate absolută, parlamentară.
dar mă roade ideea răului mai mic.
care este răul mai mic pentru românia? rămânerea la putere a lui băsescu, într-o coabitare imposibilă, pustuloasă, într-un război surd cu useliștii? cine va pierde în urma acestu război? cine pierde de obicei, populația, șimplul cetățean.
și încă ceva, ceva ce mă sâcâie teribil. băsescu a reușit să scindeze populația în grupuri de ură care încep să desfidă rațiunea. orice, numai să pice băsescu, orice relativism moral este scuzabil. mă sperie să văd asta la apropiații mei. și mă tem că, dacă băsescu rămâne președinte, obsesia va orbi oamenii în continuare, iar băsescu la putere va face, de fapt, jocul useliștilor care vor avea în continuare țapul pe care să-și arunce vinile.
mai bine o luăm de la început. nu curat, curat nu este. dar de la început.
care e scenariul cel mai negativ, dacă băsescu e demis? în trei luni vor organiza alegeri și, rămași singuri la putere, useliștii își vor fi deteriorat imaginea deja. lumea se va fi trezit, un pic. va fi scăpat, vorba bancului cu măria care credea că ion vrea să o violeze, de obsesie. “fu…-mă odată, să scapi de obsesie”
să fie demis odată, să scape lumea de obsesie. și să poată să vadă mai bine arama de pe fața adevăraților monștri
Tapire, dar ce te faci cu plusul de imagine pe care il cistiga daca obtin si cvorum si majoritate? Poate ca tu vezi arama, dar altii, cei multi si mai usor manipulabili, o vor vedea?
Iti inteleg exasperarea, dar crezi ca merita?
Prin asta nu incerc sa te combat. Din contra, ma zbat in aceleasi dileme.
Si inca ceva, istoria noastra post-revolutionara a demonstrat ca tapul ispasitor nu trebuie sa fie neaparat viu. Nu uita de argumentul “grelei mosteniri” care a fost invocat de toti. Basescu plecat nu va insemna neaparat disparitia lui dintre scuzele USL. Sa nu uitam cum a sunat scuza pentru decizia ca Ponta nu a plagiat, sa nu uitam de ce “sofisme” sint astia in stare.
ai dreptate, ce să zic….
mai am câteva zile de dileme…
Ce bine ne-ar prinde acum, vorba lui Cartarescu acu’ vreo 15 ani in Dilema, sa putem da “Save” si apoi “Load” daca nu ne place rezultatul… 😀
Într-o societate atât de uşor manipulabilă prin mass-media şi atât de aproape de totalitarism răul cel mai mic e conflictul dintre preşedinte şi primul ministru. Nu uita liniştea din timpul lui nea Nelu şi consensul jurnalistic gestionat de Ady.
cuget în continuare.
într-adevăr, un conflict președinte-guvern este de preferat marii adunări naționale. celor frustați acuma de băsescu le va trebui ceva timp să iasă din euforia “l-am dat jos”, timp în care uslașii se vor fi instalat lățit în capul trebii.
o să depindă de trendul din sondaje. dacă trendul este către întrunire de cvorum de prezență, mă duc și sic “nu”. dacă nu, nu mă duc.
psd are experienta , are agitatori si are fabrica de imagine a lui voiculescu. si multi baroni locali care sa finanteze cronici bune.
incepe iar impartirea de bani falsi de pomana – inflatia , pe care baselu a reusit totusi sa o stopeze pt o vreme.
in ro , votantii se impart de ceva timp in 2 categorii : aia care asteapta si ei un os si aia care nu mai asteapta nimic. adica nu e vorba despre convingeri sau culoare politica. politica se face numai cu burta plina , cred.