Monthly Archives: July 2008

gluma zilei

by

intru azi intr-un coffee shop sa imi iau o cafea si la iesire vad o placa pe perete langa usa, d’aia de bronz, aratand oficial, precum placile de pe casele memoriale. Cu litere in relief. Scria asa: “In 1897, on this site, nothing happened”

amintiri cu Pesamosca

by

Io am terminat medicina în anul de graţie o mie noosute noozeci şi opt. În septembrie. Urma să începem anul de stagiu în ianuarie – io mă cerusem în Bucureşti, spre marea mirare a lu’ mama, care credea că o să fac, by default, anul de stagiu în Ploieşti, să vorba aia mâncăm dintr-o oală şi să nu mai dau banii pe chirie şi mâncare.

Apropo de stat, io vorbisem cu un bun amic să stau cu el la cămin în E, că alt amic al nostru avea drept de cămin dar stătea la garsonieră şi puteam sta io în locul lui. Treaba a mers cam o lună, prin februarie deja scârţâia că auzeam vorbe că amicul coleg de cameră cam regreta decizia de a mă găzdui şi pe mine. Noroc că m-am plâns de problemă la Bodu şi Madlen, preteni vechi (el mi-a fost coleg de liceu, iar de însurat io şi cu Cif i-am însurat pe ăştia doi, altăp poveste) şi cică păi măi tapiraş, zice Madlen, io mi-am găsit un servici într-o altă ţară, de ce nu vii tu să stai cu Bodu? (stăteau la un două camere). Haa, zic, numa bine. Îmi mut taraba la ei şi trai nineacă, televizor, berici cu Bodu, ce să mai.

Da’ oare ce povesteam? A, cu anul de stagiu. Anul ăsta de stagiu era el împărşit aşa, în interne, chirurgie, şi dispensar. Io, care mi se pusese pata pe pediatrie, m-am cerut la spitalul Budimex. Toate frumoae (mai puţin distanţa, Bodu şi Madlen stăteau undeva dincolo de piaţa 1 Mai, iar Budimexul este undeva departe, pentru cine mai ştie geografie. Schimbam doo autobuze şi un metrou când eram leneş, sau mergeam pe jos de la metrou la Budimex când nu eram). So eniuei, primele patru luni deci erau de interne, pe care le-am făcut cu doctorul  Munteanu (la care făcusem şi modulul de pediatrie în anul şase când mi-a picat mie pata pe pediatrie). Următoarele patru luni, deci, chirurgie. Băi şi ne adună în prima zi  – eram vro şase stagiari cu totu’ la Budimex profesorul Pesamosca (părinte al chirurgiei infantile în Romania) şi ne zice aşa, la dânsul se vine la raport de gardă la ora şapte, facem juma de oră prezentări de articole, papers, etc stagiarii şi rezidenţii, şi apoi raport de gardă. Fiecare dintre noi avea misie să prezinte ceva, orice, din literatura de specialitate, prin rotaţie. Io mă duceam în uichend la tata la Brazi că aveau internet (băi, erea 1999), cautam articole şi printam câte cinci să am toată săptămâna. Eram invidia tuturor rezidenţilor. Mi-aduc aminte că odată am găsit un articol cu unii in America care au făcut chirurgie in utero (adicătelea, operezi copilul care încă e în burta mă-sii) pentru spina bifida; operaţii in utero se făceau numai în trei locuri în lume, toate în America. Pesamosca (mare figură era), bravo, zice, uite articol interesant. Voi ăştilanţi cu ce aţi venit? Şi se trezeşte un rezident mai în spate să zică că a auzit el că ăia de la Polizu se gândesc să facă şi ei operaţie in utero. Pesamosca aruncă o privire prin ochelari, şi zice “bă, unu care e mai lângă el, dă-i mă o palmă peste ceafă lu’ [popescu, cum lo’ fi chemat]. Auzi ce zice ăla, că vor ăia de la Polizu.. Păi băi, operaţii in utero se fac numa’ în două locuri în lume, acu’ aflu de la Dogaru că fax şi ăştia din [de unde o fi fost ca nu mai ţin minte] şi astea în America. Nici nemţii nu fac aşa ceva, nici englejii, şi te trezişi tu că vor ăia de la Polizu…”

Al’dată se întâmplase să lipsesc o zi da una ba, vreo trei zile, şi altă colegă să lipsească şi ea tot una da una ba, da’ fix invers cu mine. A patra zi, joi, lipsisem două deja, Pesamosca intră, mă vede şi zice “iar ai venit tu, iar lipseşte ailaltă. Voi faceţi cu zilele, azi e ziua ta de venit”, şi începe să-mi cânte precum Constantin Florescu “astăzi e ziua taaaaa… zi frumoasă ca tinee…”
După raportul de gardă plecam acasă, că nu aveam nimic de făcut pe acolo, abia rezidenţii dacă apucau să prindă ceva. Ma duceam acasă şi mă culcam la loc, ca mă sculam la cinci ca să ajung la şapte la Budimex.

hamlet

by

am mai povestit io pe undeva povestea lui Hamlet, da’ iote că iar mi-am adus aminte de el, nu ştiu cum.
Eram io pân anu trei, aşa. O zi de vară frumoasă, mai aveam trei zile şi luam vacanţă. Avusesem în ziua aia examen la semiologie, cu profesorul Costică la Municipal. Sau să fi fost practicul de Semio, cu Rizeasca? Iete că nu mai ştiu exact. Profesorul Costică, mare figură era. Am avut 10 întrebări la examenu final, ni le dicta pe rând şi zicea: “nu trebuie sa scrieţi mult. La mine răspunsul are şapte cuvinte.” Să le fi vazut pe colege cum îşi numărau cuvintele de zor, că o luaseră strict literal. L-au şi’ntrebat, “cu prepoziţii sau fără?” Io evident, şuşoteam lu’ Dragoş “mie îmi dă cu virgulă”.
Heniuei. Uite că dacă povestesc îmi aduc aminte, fusese deci practicul cu Rizeasca -dumenaei a fost unul dintre puţinii asistenţi de la care chiar am învăţat ceva în facultate. Ieşisem noi, io şi cu Dragoş (Pic şi Poc cum ne spunea o amică, că suntem io unu şaişase, el unu nooşase, io negru-mic-îndesat, el lung-alb-slăbănog) extenuaţi de la examen şi parcăm direct la terasa din staţia lui 136 (parcă) de la Eroilor, faţă în faţă cu Municipalul. La o bere, evident. Beam liniştiţi aşa, tăcând împreună şi uitându-ne la florăresele de peste stradă şi la lumea ce urca şi cobora din autobuze. Pă la a doa bere ne apucă evident pişatul. Un’ să ne ducem, că terasa n’avea budă?…Până in spital ni se parea tare departe, noroc ca intrarea aia laterală a spitalului, chiar aia înspre staţia de autobuz unde beam noi, avea nişte tufane mari şi acoperitoare prin’prejur. Se’ce Dragoş primu – io rămân de gardă la bere şi la locurile la masă, că erau cam căutate deja. No, şi când se’ntoarce, se’ntoarce şi cu un dulău după el. Maidanez, dar mare şi frumos, cenuşiu-învărgat la culoare, “vânăt” cum ar fi zis Maicamare, Dumnezeu să o ierte. “P’ăsta un’ l-ai mai găsit??” întreb, “nu ştiu, mă, s-a luat după mine din tufe”, zice Dragoş. “Hm”, zic, şi mă duc şi io să văz ce se mai întâmplă prin tufele alea. Căţelul, se instalase sub masă şi dormea. Deschidea un ochi când se ridica câte unul din noi sa se ducă să ude rondu de tufe, şi’l închidea la loc când vedea că nu e rost de plecat încă. Să fi stat noi vro cinci beri – iera ultimu’ examen, buey, şi şi cel mai greu, mai aveam scrisu’ la Semiologie (vezi cum îmi amintesc) şi gata. Pân’ la urmă, hai să ne ridicăm să plecăm. Dulăul se saltă in toate cele patru labe şi, voios şi cu coada în sus, o ia înaintea noastră spre Grozăveşti. Cu mersul ala ţopăit de căţel bucuros. Să-l vezi al dracu’, cum ajungea la o intersecţie – mergea cam la trei paşi în faţa noastră – se oprea să ne aştepte să vadă încotro o apucăm. Noi taca-taca, de vorbă, nu prea îl băgam în seamă, o fi şi el în tranzit, ne gândeam. Ajungem noi la cămin in E, căţelul încă cu noi. Credeam că o să se alăture haitei ăleilalte de prin parcare, da’ ţi-ai găsit. Dulăul hotărât şi cu un aer totalmente natural, după noi în cămin pe scări. Mă’c eu până la Dragoş în cameră să iau nu’ş ce, câinele după noi, intră în cameră dezinvolt, miroase prin’prejur, şi o ia după mine iar când vede că ies. “Bă, somn uşor” – zic, ăsta, Dragoş, se culca, ceea ce urma să fac şi io doo etaje mai sus, ca după o noapte albă, un examen extenuant, plus cinci beri, se cam cerea, chiar dacă era v’o patru dupămasă numa’ – “mai vorbim când ne sculăm.” Deja picotind de somn o iau spre etaju’ trei la mine, agale, cu căţelul printre picioare. Colegu’ Marian nu mai era prin zonă, el terminase paremise, şi o tunsese acasă. Acu’ cine a stat în cămine în Grozăveşti vara, mai ales în E în cameră spre parcare, adicătelea spre vest aşa unde bate soarele mai abitir, şi nici pomi n’aveam, ştie ce căduri se făceau în cameră. Regula de bază era cu pătură în uşa deschisă larg (fereastra stătea deschisă din mai în octombrie de regulă). Căţelul, voios, după mine în cameră, pe care o inspectează rapid cu nasu’ şi apoi se uită la mine, vă jur că zâmbea cu ochii. “Aha” zic, “ţi-e foame, să văd ce mai am.” Împărţim un coltuc de pâine cu şuncă – cam asta mai rămăsese – şi îi zic “Băi Hamlet, nu’ş tu ce faci, faci ce vrei, da’ io mă culc.” El părea să aprobe. Mă cocoţ în patul meu de la etaj, ăsta, Hamlet, se bagă şi el sub scaunul de la biroul meu, îşi bagă nasul sub coadă şi adoarme instantaneu. Pe la şapte, peste vro trei ore, mă trezeşte brusc un lătratş venise Odi, colega lui Marian (Odi de la Odioasa, că era din Slatina de la doi paşi de Scorniceştiul lui Odiosul), să’ntrebe nu’ş ce pe Marian, şi căţelul, probabil sculat din somn brusc, lătrase la ea. Asta iese speriată pe coridor (la orice se aştepta să găsească în cameră, numai un câine nu), Hamlet se băgase şi mai adânc sub scaun cu un aer vinovat – iar zic, să fie el al dracu’ dacă nu era expresiv, luase mutra aia vinovat-miloagă, că normal că am ţipat la el şi a văzut că a facut boacăna. I-am şi zis, “băi, io te primesc, te hrănesc, dormi la mine, şi tu latri la amicii mei? Ia hai, afară, pe coridor cu tine”. L-am împins târâş, că nu voia să iasă, se făcea că nu procepe ce vreau. Mă mai foşgăi io prin cameră, mai citesc, mă mai plictisesc, şi poormă mi-aduc aminte că tre’ să sun acasă să nu-mai-stiu-ce. Pe vremea aia, daca voiai sa suni acasă, trebeia să te duci la un telefon d’ăla cu fise, la metrou. Şi să stai şi la coadă, că toată studenţimea suna acasă. Culeg io vro trei fise din nişte borcane unde ţineam banii de naş, şi dau să ies pe uşă. Pe coridor, ce să vezi? Hamlet, pe preş. Mă aştepta. “bă, tu n-ai o doagă”, zic, “ce-ţi pică pe mine??” Ăsta nu zice nimic da’ o ia ţanţoş după mine până la metrou la Grozăveşti unde era tată o coadă la telefon zici că băgase importul la alimentara. Ăsta, Hamlet, după ce vede că m-am instalat la coadă şi nu am gând să plec, se trage mai lângă un zid să mai tragă un pui de somn. Io deja îmi făceam griji, îmi devenise simpatică pramatia naibii, da’ ce să fac cu ea, că in doo zile plecam acasă şi mai veneam in Octombrie? Stau eu şi cuget şi pun la punct un plan de bătaie. Simplu în esenţa lui, adicătelea să fug de el, de Hamlet, englezeşte. Zis şi făcut, termin io recitalul la telefon, trag un ochi spre el – dormea, nu băgase încă de seamă. Băi şi o tai brusc la fugă, o iau pe scara rulantă ca era mai rapid, şi dau să mă fofilesc în spatele intrării la metrou – ştiam că Hamlet e isteţ şi ştie deja încotro aş apuca-o normal. Băi frate, şi îl văd alergând, urcând scările (alea normale) câte trei odată, disperat. Mă dau repede pe după nişte gherete, şi’l văd frate cum mă căuta disperat prin lume, că tocmai se întâmplase că venise un metrou şi ieşea lume pe scară. Aşa o milă mi s-a făcut de el, zău aşa… L-aş fi luat la Ploştina dacă puteam. In final când mi-a pierdut urma de tot şi a luat-o cu coada între picioare, am luat-o şi eu spre cămin, pe cale mai ocolită. Trei zile cât am mai stat in Bucureşti l-am pisat pe Dragoş “da’ ce-o mai fi făcând Hamlet? Da’ pe unde o fi el acu’ săracu’?”, că’nebunise ăsta.

Asta e povestea lui Hamlet, aşa cum a fost ea. Nu e ficţiune, chiar s-a întamplat. Şi acum îmi pare rău că am fugit de Hamlet care mă adoptase de stăpân aşa de vesel şi voios. Cine ştie, dacă mai stăteam cu el poate găseam o soluţie să îl adopt şi eu.

tapirus geekekus

by

asa se cheama specia de tapiri care sunt curiosi ca o mangusta (vezi Kipling). Io’mi petrec orele si zilele scotocind pe internet, umbland la setarile programelor, cautand unele si altele, add-ons, extensions, plugins, etc. Asta in detrimentul altor activitati, evident – it’s my postponing behavior. Orisicat, tot bagandu-mi nasul pe ici si pe colo am capatat o oaresce spoiala de cunostinte in ale lumii informationale.

De exemplu. Imi place tare mult Firefox …ar trebui sa pun un buton fancy ca sa spread the love..
ia sa vedem…unu’ mic intai

Firefox 3

asa. Acum unu mare cu lunete.

Foxkeh

Sper ca a mers.
Deci imi place Firefox. De ce? Nu pentru ca e anti-Microsoft neaparat, ci pentru ca e deschis lumii. Ca un blog. Sau ca softul de statistica pe care il prefer (se cheama STATA). Adicatelea, oricine (ei, nu chiar oricine) poa’ sa scrie un script, o extensie and voilà! (sau viola!, cum a scris o asistenta de statistica odata pe un handout) iti customizezi (cre’ ca cuvantu’ asta o sa intre in DEX intr-un final) brauseru’. E, si vânatul acestor extensii e half the fun. Exista de’un par egzample un extensie (imi place sa imi aduc aminte de amicul Attila) care iti creeaza, cu un clic, lista de extensii:
My Config- default




Generated: Mon Jul 07 2008 21:18:23 GMT-0700 (Pacific Daylight Time)
User Agent: Mozilla/5.0 (Windows; U; Windows NT 5.1; en-US; rv:1.9) Gecko/2008052906 Firefox/3.0

Enabled Extensions: [26]

Installed Themes: [2]

Installed Plugins: (6)

  • Adobe Acrobat
  • Microsoft Office 2003
  • Microsoft® DRM
  • Mozilla Default Plug-in
  • Shockwave Flash
  • Windows Media Player Plug-in Dynamic Link Library

E ca e fun?
Imi place mouse gestures de exemplu (aia de ii zice Fire gestures). Tii degetul pe butonul din dreapta al mausului, apasat, si desenezi o linie. Daca tragi linia spre stanga, te duce inapoi o istorie. In jos, se inchide tabul. Daca faci semnul lu’ Zorro, se inchide toata fereastra. Asta pentru ca asa le-am setat io – puteam sa fac semnul lui Zorro sa faca altceva, de exemplu … ceva, altceva….Te’nvata lenes extensia asta, da’ asa e de convenabila…
Mai este … hmm, sunt multe, toate imi plac, doar de’aia le-am instalat…. de care sa mai zic? Asa, Easy DragDeGo (parca o strig pe Draga Olteanu..). Cu aia, poti sa drag.. cum se conjuga frate? Eu draghez, tu draghezi… (era o povestire SF a unui roman, tare amuzanta, la un moment dat eroul, intr-un bar, povestea aventurile sale, in fata unei audiente coplesite… si la un moment dat e ceva de genul: “Draga mea..”-zise astronautul, privind spre blonda de langa el, care leşină-..draga mea dragá prin canal, cand deodata…”). Deci, cu dragdego asta poti sa draghezi chestii. De exemplu un link – si se deschide in alta fereastra. Sau un cuvant selectat – si automat e cautat in google, sau in ce cautator ai in search bar (io am vreo cinspe, incluzand trilulilu).
Poorma.. Asa, DownThemAll! asta e tare fain sa daunladezi treburi de pe internet, ii dai sa filtreze extensii, chestii.
Customize Google, asta e tare ca poti sa scoti reclamele de pe paginile lu’ Google is multe altele…
FoxClocks imi pune in bara nu-stiu-cum-se-cheama, aia din josul ferestrei, imi pune ceasuri si steaguri. Ce ceasuri vrei tu, ora Romaniei, a Frantei, a lu’ Tokyo.. Ba poti sa selectezi sa se schimbe culoarea (io pun rosu) intre anumite ore, de exemplu io pun rosu 9am mai zis) cand e noapte in tarile respective…
A, asa, SecureLogin ala… afce multe, tine minte parolelele pe aituri…acu’ si Firefox tine minte, da Secure Login asta poate mai multe. De exemplu: mie nu imi plac cookies (nici in brausăr nici in realitate), an instruit firefoxu sa le stearga automat. Da’ Secure Login asta, poa’ sa bookmark o pagina cu tot cu username si parola…. si cand deschizi din Bookmarks (Favorites pentru IE-isti), ti se si logineaza. Sau logheaza, cum s-o mai zice (noroc ca a murit Pruteanu, Dumnezeu sa il ierte).
Mai sunt si altele… NukeEveryhting, pot sa sterg portiuni de pagina (e bun cand vreau sa printez pagina da’ nu vreau sa printez toate prostiile de pe pagina..).

Ce imi mai place imi place Gmail dom’ne. Nu’s de ce lumea inca mai iubeste iahu sau hotmail sau alte alea.. Gmail tata, curat, mare, frumos, fara reclame (le poti scoate cu o extensie). Io am cam 7 conturi de Gmail: una pentru banci si alea, alta pentru job search, alta pentru back-up.. Uite, de exemplu, am instruit clientul de email de la mine de la facultate sa forwwardeze toate emailurile primite catre o adresa de gmail special creeata. Si apoi am instruit Thunderbirdul meu sa bbc-eze mesajele de le trimit si catre aceasta adresa de Gmaill. Prin urmare si asa deci, orice email care trece pe la mine pe la facultate (contul “ONID” cum se cheama el) e salvat in gmail.. unde pot sa le caut, etichetez, gasesc…. Plus, exista extensia BetterGmail cu care poti sa mai faci niste schimbari… de exemplu sa schimbi interfata, ceva cam asa:

BetterGmail Skin

Nu ca e cool?
mai am da’ am obosit, ma duc sa beau un curvoazier.
Aaaa, pai mai e google, frate. Po’ sa faci o gramada de lucuri cu el, pe langa cautat. Po’ sa scrii, de exemplu, “40 mpg to km/l”. Stie cineva, repede, cati litri pe suta de kilometri are o masina care face 40 miles-per-gallon? Nu. Google stie. Sau tasteaza “123,98 grams in ounces”. Sau, la o adica, “time in France”.
Poate multe. Scrie la search acolo “define:ce-cuvant-vrei-tu”. Si viola (vorba lui Roxanne). Cate si mai cate. A, stiai raspunsul la intrebarea cea mai cea? Ia scrie
the answer to life, the universe, and everything
in google si da entry

A, am auzit povestea ca Google e malefic si strange toate datele si intr-o zi propretarii or sa cucereasca lumea, vezi de’un par egzample http://www.google-watch.org/ Prostii – toata cibernautica are informatii despre oricine. Mi-am propus, cand ma fac mai mare, sa scriu o poveste SF in care Google, reteaua, devine constienta, cam ca Jane a lu’ Ender (vezi discutiile la Vlad despre ce e aia constiinta..), si cucereste lumea. Ce face cu ea nu stiu ca nu am scris cartea inca.
Deci, imi place sa fiu geek cateodata. Saracu’ Vlad stie, ca tot instalez si dezinstalez plughine la el pe blog.