bre, vine apocaclisma de care vorbea şi hnu! aia cu anu doomiidoişpe – a’nceput să vină mai devreme. maiaşii dreaq, au greşit calculele.
păi, iote, din cartieru’ meu a mai rămas strada Cameliei, strada Rapsodiei, Părculeţul “Triunghi” (acolo m-am dat io prima dată cu schiurile), intrarea Dediţel (păi sigur, putea asta să dispară?? acolo e şcoala generala numărul 24), şi blocul 137.
Bine că a scapat spitalu’

View Larger Map

…unde ploştina şi elveţia se întâlnesc.
rugat fiind să produc o poză pentru site-ul institutului, am scotocit prin arhiva mea de poze (am Picasa 3.5, aia cu face recognition, mamă ce m-am mai jucat cu ea) şi am trimis o poză făcută la Ploştina.
în decupaj nu se vede gardul din spate, din păcate.

Berna şi Ploştina, carevasazică

se întâmpla prin anu’ doomii. ştiu precis, pentru că a fost (a) anul în care mi-am făcut mutaţie de domiciliu în judeţul Buzău, la bunica, (ca să pot accepta postul de rezidenţiat tip B, la un spital comunal din judeţ) şi (b) anul în care au fost nu’ş ce alegeri în România.

la bunica în curte mai stă o familie care are un văr care lucrează la Poliţie. şi care, când a auzit că nepotul doamnei D. “va fi luat în spaţiu” a zis “lăsaţi doamnă, că îl ajut io să meargă mai repede, el numai să vină cu actele pregătite, şi rezolvăm”.
‘să meargă mai repede’ a fost doar că în loc să stau la coadă la ghişeul de depus actele, vărul poliţist le-a dus el înăuntru. în rest totul a mers cam cu aceeaşi viteză.

no, acum ce s-a întâmplat: cum zisei, se pregăteau alegeri anul ăla, şi, printre altele, noi cetăţenii am primit şi cărţi de alegător (s-or mai folosi oare?…). vine buletinul nou de Buzău, boon, vine şi cartea de alegător cu el, pe circumscripţia Buzău, evident. pe vo’ vineri ajung p’acasă pe la Ploieşti (io făceam rezidenţiatul în Bucureşti şi stătram într-o garsonieră din Vatra Luminoasă, ehei, ce vremuri, stagii la spital la diverse, chefuri saptămânale – vecinii au făcut moliftă când am plecat în america, era un bloc de garsoniere de pensionari), şi găsesc la Pploieşti, deci, venită cu poşta, o altă carte de alegător, bazată pe buletinul de Ploieşti pe care tocmai îl schimbasem (şi acum am tot buletin de Buzău, şi tot acolo vreau să îl continui, că indiferent unde m-am născut, io de buzoian mă ţin). Haaaa! am zis (ei, nu chiar, asta e copirait Vlad despre care nu ştiam că există, încă).

mai trec aşa v’o săptămână-două şi nu ştiu cum mă dau eu în vorbă, la unul din chefurile din garsonieră (povestea Zoicăi, pisica mea, o să o spun mai încolo, e cu învăţăminte), către Alice Iacobescu, care le vremea aia lucra la antena unu (acu văz că e la antena 3…iete, s-a tuns), de petrecania cu cărţile, două, de alegător. Alice, jurnalist înflăcărat, imediat vede că a pus mâna pe o ştire. Zice, “tapir, băi, incredibil, e nemaipmenit, asta trebuie pusă pe post. ce zici, eşti de acord să spui două-trei vorbe despre chestia asta, vin mâine cu carul de reportaj aici prin cartier într-un parc, ce zici?” – “păi…” – “hai, tapiraş, că e ştire bună, hai te rog”. “bine, hai”. “SUPER!! şi, ai cărtile de alegător, cele două, la îndemână? poţi să mi le dai să le iau cu mine, să pregătesc emisiunea?” “ia-le, că si aşa nu am de gând să votez”

conversaţia o reproduc din memorie, dar cam asta a fost esenţă.

buuun, a doua zi mă îmbrac frumos şi mă prezint la locul de întâlnire. apar şi Alice cu un operator, lumini, alea, probă de microfon, aşa, ţac-pac două întrebări, “şi, domnule Dogaru, spune-ţi-ne, ce s-a întâmplat exact?”, eu răspund cât pot mai corect şi mai telegenic, bun, “tăiem”, perfect, ne pupăm şi plecăm, “vezi ca o să fie pe post sâmbăta la emisiunea…” – uite că am uitat, era un fel de “săptămâna politică”, comentau în studio ştiri mai interesante, din trecuta săptămână.

bai, şi vine sâmbăta aia (sau o fi fost duminică?…). începe emisiunea, io la ploieşti cred că eram. generic, alea, tam-tam-taammmm….”azi vom discuta două ştiri, una nu ştiu ce şi doi, alegătorul cu două cărţi de alegător, invitat special doamna general Icsulescu”, asta era şefa cea mai mare de la Evidenţa Populatiei. şi dă-i şi discută, şi apar cărţile mele de alegător pe întreg ditai ecranul, tot schimbându-se una într-alta să se vada clar, apar şi io cu minutele mele trei de interviu, “doamnă general, ce comentarii aveţi?” – asta începe cu “alegătorul nostru…”, şi dă-i şi explică cum că a fost doar o coincidenţă (care a şi fost dealminteri), orice sistem are scăpări d’astea, s-a întâmplat o întârziere de comunicare dintre birourile Prahova şi Buzău, nu e nimic grav, nu e nici o conspiraţie, “dar, doamnă general, este adevărat ca ‘alegătorul nostru’ ar putea vota de două ori, la două secţii de votare?”, “da, tehnic este adevărat, dar repet, astfel de coincidenţe sunt rare”.

nebunie. la bucureşti, agitaţie între prieteni, telefoane, “bă, te-am văzut la televizor, nu mi-a venit să cred, am chemat-o şi pe mama”, lu’ Cătălin (cel mai vechi amic al meu, am fost colegi de bancă din clasa întâi) cel mai mult i-a plăcut cum se refereau în emisiune la mine, “alegătorul nostru”.

ei, dar povestea nu se opreşte aici. credeţi voi că doamna general a înghiţit muştruluiala fără să facă nimic? – noo, păi a început smototceala pe cale ierarhică, şi unde credeţi că se înfundă? – păi la acarul Păun, la vărul-vecin-de-curte, poliţistul care mă ajutase (şi nici nu mă ajutase cine ştie ce). mai trece o săptămână şi primesc în Bucureşti telefon de la mama că e jale, să merg neapărat la Buzău, a sunat bunica că îl dau afară pe vecinul-văr-poliţist. din cauza mea, că m-a ajutat pe mine.

auzi comedie

mă sui în tren chiar în seara aia, ajung la bunica, aici atmosferă de înmormântare, mă întâlnesc cu poliţistul, zice “şeful meu vrea să vorbească cu tine, vrea să se convingă că nu e nici o mânărie” – ăla, şeful poliţiei din Buzău, se temea că sunt cu agenturili şi am pus asta la cale expre. cu datul afară nu era chiar aşa, şeful poliţiei aflase că omul mă ajutase şi îl frecase un pic pe vecinul-văr, “uite ce belele aduci, altădată sa…” – d’astea, da’ nu era chiar de dat afară.

îţi dai seama ce sunaseră telefoanele, şi la Ploieşti şi la Buzău, de la generălie în jos, ierarhic?

ne ducem amândoi la secţie, a doua zi. aici, o fază tare, şeful nu era disponibil pe moment, aşa că mă duc cu vecinul-văr-poliţist la el în birou să aşteptăm. biroul, mare, împărţit de câţiva poliţişti. un poliţist coleg de la masa de vis-a-vis mă vede cu poliţistul-văr-de-vecin şi îşi închipuie (normal) că sunt vreun pungaş cules de pe străzi şi adus la secţie; se scotoceşte în buzunar, scoate nişte bani şi zice “auzi băi, hai repede, dă o fugă la chioşc în curte şi ia-mi un pachet de LM”. Ăsta, vecinul-văr, smuceşte nişte ochi mari la coleg’său, îi face un semn discret, “nu, nu e… am venit să vorbim cu şeful, ştii, problema aia”; ălălalt se înroşeşte, cere scuze, şi discutăm alene în trei un pic despre problemă, “păi uite de aia a vrut şeful să vorbească cu el, să se lămurească că nu a fost mânărie”. îi asigur solelm că o să îl asigur (solemn) pe şef că nu a fost mânărie, şi toţi cădem în aşeptare, io holbându-mă la nişte pereţi, politiştii foind foi cu probleme de-ale lor poliţieneşti, procese verbale, ce-or fi fost. după o vreme primim veste că şeful e dispinibil, mă duc discut şi cu el şi povestea se încheie.

înapoi nu am mai primit decât cartea de votat din buzău, pe aialalta a oprit-o generăleasa, cred.

… nu puteau să o pună şi ăştia mai aproape??

[kml_flashembed movie="http://www.youtube.com/v/8HDM6ERbBKA" width="425" height="344" allowfullscreen="true" fvars="fs=1" /]

Blogosfera este, pare-se, Under Attack. Atacata nu numai de catre domnhul alex leo serban, ci de catre alte alea, as well.
Ce ma amuza cel mai tare este ceea ce ne spune lorelle:

WordPress is used by governments, huge corporations, and me, around the world.

Guverne, alea-alea, and me.

Oare cum o fi fost acum o sută de ani? Acum stăm v’o patruj’ de oameni şi ţăcănim la calculatoare de zor. Ne mai ducem să ne pişăm, mai bem o cafea, ne mai întindem să ne troznească oasele, da’ după aia înapoi la belitul în monitor.
Zău aşa.
Şeful IT este rege înscăunat.
P’afară se aude o maşină de tuns iarba, ne uităm pe geam la ea cu ochi miopi. Iete, e soare.

Pentru a veni in intampinarea si ajutorul turistilor straini care viziteaza Romania, s-a hotarat sa se procedeze la traducera in engleza a denumirilor unor localitati din diferite zone ale tarii. Primarii sunt solicitati sa instaleze indicatoare rutiere noi la intrarea si iesirea din localitate, avand inseminate numele localitatii lor in ambele limbi: romana si engleza.

Si iata traducerea in engleza a unor orase din Romania, in ordine alfabetica:

Adunatii Copaceni – Gathered Tree People
Afumati – Neversober
Baicoi – Youball
Buhusi – Boo
Buzau -Really Fat Lip
Calarasi – Silly-dressed Folks on Horses
Ciorogarla -Nigger-River
Constanta – The Steadiness
Dor Marunt – Miniature Melancholy
Husi – Shoo
Navodari – Networkers
Onesti – The Sincere
Pitesti – Youdohide
Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
Slatina – Slut Tina
Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
Târgu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
Urlati – Gimme Some Noise
Voluntari – Town of Unpaid Assistants

Se făcea că se rupeau râpele la Ploştina. Masiv, şi cu bolovani rostogolitori.
Foarte vivid, şi foarte detaliat.

Un scurt periplu prin Braşov – am prins fix canicula. Pe mine nu mă deranjează tare (coiotul spunea mai demult pe munte “bă, tapiru ăsta are probleme cu hipotalamusu’..pai lui nu-i e frig, nu-i e cald, nu-l deranjează ploaia, zăpada…”), în afara faptului ca transpir excesiv şi ma enervează; Toshiko e în mediul ei.
La Piaţa Sfatului, însă, şi în împrejurimi, dezmăgiri. Meniul de bază al oricărei terase e pizza, iar în jurul pieţii şi al străduţelor medievale se găsesc bănci, companii de telefonie mobilă, case de amanet, case de schimb valutar, et comp.
Păcat.

o bere Bergenbier la doi litri, pe balcon. Teiul miroase năuc. Am reactivat telefonul Cosmote. Mâine plecăm la Ploştina.
Tare bine e acasă.