copii

ce-mi place mie în Elveţia – în Berna cel puţin – este că îmi aminteşte de copilărie; lângă blocul meu – într-un cartier liniştit, aşa de liniştit ca aici vin şcolile de şoferi să practice cu învăţăceii – e plin de chirăială de copii ieşiţi afară la joacă; ieşiţi neorganizat, fără părinţi, însotitori, agendă, plan de acţiune şi alte prostii cum ies copiii în America; pur şi simplu la joacă, cu triciclete, trotinete, păpuşi, cretă şi desene pe asfalt; e şi un parc de joacă între blocul meu si celălalt, cap la cap, unde au masă de tenis, căsuţă în copac cu funii, groapă de nisip şi mini-teren de fotbal, lung de şase metri şi lat de trei, cu porţi ca la hochei.

az’ vară am fost eroul unor puştani care îşi dăduseră mingea pe gardul viu de alături, înalt el de vreo doi metri aşa.. i-am văzut cu feţe lungi (veneam de la magazin cu pâinea şi berea cea de toate zilele) şi chinuindu-se cu o rachetă de badminton să tragă mingea jos…le-am spus prin semne că ma ocup eu. pada-bum, pada-bam, în două secunde aveau mingea

mai deunăzi eram la magazin – pentru pâinea (dar fără berea, că am renunţat) cea de toate zilele; un puşti blond, creţ, de un metru doozeci mă întreabă ceva – am dedus că mă întreabă dacă stau la rând la casă (eram cumva un pas mai în spate că era cam strâmt); îi fac semn cu mâna să se aşeze la coadă în faţa mea; nu ştiu dacă era clasa a treia, avea un ghiozdan pătrat în spate, îşi luase o ciocolată şi se scormonea de mărunt în buzunar.
reonfortant

japan culture shop

uitându-mă prin blogroll-ul sor’mii, îmi cad ochii pe o pagină.

se cheamă “Asociatia Japan Culture Shop”
şi se află la pagina http://www.japanculture.ro/
şi are drept scop acela că “sustine si promoveaza cultura japoneza si urmareste prin toate mijloacele pe care le vom prezenta mai jos crearea cat mai multor oportunitati de comunicare si de schimburi interculturale intre cultura nipona si cea romana.”

vede cineva ironia?

reactii internationale

toata lumea vorbeste despre reactoare
toata mass-media face pronosticuri: e cernobal, nu e cernobal
toti sunt experti, toti prezic apocalipsa: seful comisiei energetice EU, seful comisiei regulatorii nucleare americane
toata lumea isi carabaneste nationalii acasa
toti isi muta ambasadele – ironic, finlanda in hiroshima
ambasada britanica trimite echipa de voluntari acasa (ceva probleme in docomente)
“Japanese Earthquake Poses Potential Supply Problems for iPad 2 ”

si totusi, problema reala a japoniei este masa de oameni ramasi fara adapost. fara medicamente. fara caldura.
adaposturi improvizate.
orase rase de pe fata pamantului.
replici ale cutremurului, zi si noapte, zi si noapte.

ne mai pasa de asta, sau a trecut deja pe pagina cinci?
daca nu era problema centralelor, trecea demult pe pagina cinci.
cum s-a intamplat in Haiti.
cum s-a intamplat in Noua Zeelanda.

Ross in Osaka writes: “I’m wondering where the international support has gotten to? There are people up north in gradually worsening situations. No food, and medicine is something that should be being dealt with right now. Where are the ships that could be lying off of the east coast dropping in aid by helicopter??? A week has passed now and there’s plenty of news and comments about how people are feeling in Tokyo, foreigners leaving or staying, speculation about the power plants – it’d be nice to hear that something that can be done at this time IS being done which is getting aid to those people immediately.”

şantiere

faceţi un exerciţiu mental.

pe strada pe care vă intoarceţi de la lucru* (de fapt strada pe care vă întoarceţi de la lucru când trebuie să treceţi pe la magazin să luaţi pâinea cea de toată zilele şi apă minerală) s-au săpat nişte şanţuri. în stil elveţian, adică fără moloaze, fără muncitori scărpinându-se in dinţi, fără materiale depozitate aiurea’n tramvai. nişte şanţuri geometrice, trasate cu rigla, marcate cu bariere din stinghii alb-roşii şi felinare portocalii, în care se schimbă ţevăraia de apă a oraşului.

aşa.

acum, imaginaţi-vă că pe strada respectivă trece un număr egal de bărbaţi şi femei, să zicem câte o sută, in decursul unei zile.
întrebare: câţi bărbaţi şi câte femei se vor opri, măcar o secundă, să arunce o privire în şanţ? sau măcar aşa, o ocheadă din mers?

*pe jos, evident, sau cel mult cu bicicleta