mergem la referendum?

mă frământă o chestie. dacă nu se aproba chestia cu cvorumul de prezență, oare aș mai fi fost îndemnat de toți să mă duc la referendum “pentru că de aia au murit tinerii”, “pentru că este responsabilitatea unui cetățen democratic”, pentru că aia, pentru că ailaltă, știut fiind că nu aș fi votat demiterea?
*curios*

să’și pună tapirul perdele?

am o dilemă.
având în vedere sufrageria din poza de mai jos, nu știu dacă să pun perdele la geam au ba.
ghivecele de flori ar cădea în spatele perdelei, între perdea și geam
(perdele d’alea cum-le-zice, nu draperii… sunt puse la uscat în poza doi, că tocma’ ce le-am spălat)
votați rogu-vă
pozele sunt clicăibile


(și perdelele)

(și de probă:
-până în podea

– sau cu perdeaua tăiata scurt

românisme

care’s cele mai frecvente expresii de le auzi de la politicieni, alți factori de decizie în românia și români în general?

o să vedem, ne mai gândim, trebuie să discutăm și mai vedem, mai vedem, vedem cum facem, vom vedea

patognomonic. ăștia suntem.

mergem la referendum

am început să îmi pun întrebări.
prima reacție a fost să spun că mă duc și spun NU
după ce s-au clarificat lucrurile cu cvorumul de prezență, decisesem să nu mă prezint la vot și să particip, astfel, la invalidarea referendumului in absentia

nu pentru că îl susțin pe băsescu, ci pentru că susțin legea, statul de drept și bunul simț. pentru că încerc să înțeleg diferența dintre “legal” și “legitim”, de care vorbea tismăneanu într-un interviu de l-am postat mai deunăzi. legale, stricto sensu, au fost și deciziile lui ceaușescu, până la urmă, obtinute cu majoritate absolută, parlamentară.

dar mă roade ideea răului mai mic.
care este răul mai mic pentru românia? rămânerea la putere a lui băsescu, într-o coabitare imposibilă, pustuloasă, într-un război surd cu useliștii? cine va pierde în urma acestu război? cine pierde de obicei, populația, șimplul cetățean.

și încă ceva, ceva ce mă sâcâie teribil. băsescu a reușit să scindeze populația în grupuri de ură care încep să desfidă rațiunea. orice, numai să pice băsescu, orice relativism moral este scuzabil. mă sperie să văd asta la apropiații mei. și mă tem că, dacă băsescu rămâne președinte, obsesia va orbi oamenii în continuare, iar băsescu la putere va face, de fapt, jocul useliștilor care vor avea în continuare țapul pe care să-și arunce vinile.

mai bine o luăm de la început. nu curat, curat nu este. dar de la început.
care e scenariul cel mai negativ, dacă băsescu e demis? în trei luni vor organiza alegeri și, rămași singuri la putere, useliștii își vor fi deteriorat imaginea deja. lumea se va fi trezit, un pic. va fi scăpat, vorba bancului cu măria care credea că ion vrea să o violeze, de obsesie. “fu…-mă odată, să scapi de obsesie”

să fie demis odată, să scape lumea de obsesie. și să poată să vadă mai bine arama de pe fața adevăraților monștri

gimme hope, jo’anna

azi la alimentara, la raionul de legume, în poziția clasică: io împingând căruciorul, toshiko în fața mea la vrun metru jumate, decizând încotro să împing io căruciourul.
la radio în toate difuzoarele cânta un radio
când dau colțul după lăzile de banane, gata să intru într-un cărucior al altui tip, și el în poziția clasică: cu nevasta la vrun metru jumate în fața lui, luând decizii.
și io și el cântam along, plini de osârdie, cu radiolul din difuzoare: gimme hope joanna, gimme-hope!
ne-am uitat o secundă unul în ochii celuilalt și am continuat, oleacă mai jos, “hope! jo’anna gimme…”

scrisoare de suport a deciziei comisiei de etică

Semnatarii aceste scrisori își exprima suportul categoric pentru decizia Comisiei de Etică a Universității din București referitoare la acuzația de plagiere a tezei de doctorat, adusă actualului prim ministru al României, Victor Ponta. La aceeași concluzie – și anume că peste o treime din teza de doctorat a fost plagiată – ajunsese și Consiliul general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, desființat abuziv de către ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, aflat în subordinea primului ministru desemnat, Victor Ponta.

Materialele realizate de Comisia de Etică a Universității din București, referitoare cazul plagiatului lui Victor Ponta, au fost puse la dispoziție pe pagina de internet a Universității

Reamintim că acuzația de plagiat a fost inițial publicată și suportată de prestigioasa revistă Nature, care este în afara oricărei posibile suspiciuni de partizanat.

Guvernul și parlamentul, în frunte cu Victor Ponta, sunt vinovați de abuz în încercarea de a obstrucționa și manipula procesul de evaluare a acuzației de plagiat.

Condamnăm pe această cale politizarea și scăderea standardelor în educația superioară din România.

legal versus legitim

vladimir tismaneanu a facut, zilele aste, o remarca extrem de pertinenta, si anume diferentierea intre “legal” si “legitim”.
sa-l ascultam

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ocnj9YEr9gM[/youtube]

in aceeasi linie mi permit sa dau copy-paste textului lui Adrian Papahagi de pe contributors.ro, Farsă sinistră, caut legitimitate | Contributors, cu mentiunea ca eu nu voi urmari sfatul de la final. alegerea mea, de nevalidare a unei invaliditati, este sa nu ma prezint la vot:

Referendumul din 29 iulie este încercarea disperată, dar dibace a unei puteri abuzive de a legitima o procedură la limita legalității printr-un vot popular.

Am auzit în ultimele zile, ad nauseam, următoarele argumente useliste mincinoase: 1) că majoritatea care susține actualul guvern ar fi fost legitimată de votul românilor și al labilelor dar suprareprezentatelor noastre minorități; 2) că Parlamentul ar fi cel mai legitim reprezentant al poporului, dacă nu singurul; 3) că Președintele și-ar fi piedut legitimitatea populară.

Toate aceste argumente doresc să legitimeze în ordine politică, dar și simbolică, în imaginarul colectiv, referendumul de demitere a Președintelui. Adevărul este însă altul.

În primul rând, singurul vot legitimant a fost pentru aleșii locali, în 10 iunie, și în niciun caz pentru o nouă majoritate parlamentară. USL nu se poate așadar prevala de un vot favorabil al românilor la alegeri legislative care încă nu au avut loc. Ce-ar fi să mai așteptăm nițel?

Apoi, așa cum ne-a reamintit recent ambasadorul Regatului Unit, un parlament cu zeci de pușcăriabili, incompatibili și traseiști nu are cine știe ce legitimitate. Eu însumi am votat în cartierul Mănăștur din Cluj pentru un deputat care s-a dovedit traseist – cu alte cuvinte, a deturnat mandatul încredințat. Eu l-am trimis în Parlament ca să susțină o majoritate de dreapta, el a răsturnat-o, abuzând de mandatul pe care eu și alte mii de clujeni i l-am acordat.

În fine, Președintele Traian Băsescu a fost legitimat de majoritatea electorilor prin vot popular direct în 2009, cu un mandat de cinci ani. În nicio țară democratică – Franța, SUA, bunăoară – nu se schimbă președinții după cum variază sondajele sau după cum se reconfigurează majoritățile parlamentare. Chiar dacă majoritățile se schimbă în Congresul american, Președintele rămâne în funcție până la expirarea mandatului. Chiar dacă au loc alegeri legislative în cursul mandatului Președintelui Franței și se instalează majorități din opoziție, acestea coabitează cu Președintele în funcție până la expirarea mandatului. Președintele, popular sau nu, e legitim timp de cinci ani, spre deosebire de guverne – numite! –, care se fac și se desfac în funcție de moțiuni și de sprijinul parlamentar.

Așadar, nici actualul guvern, care nu provine dintr-un vot popular recent, ci dintr-un joc parlamentar murdar, nici un parlament plin de incompatibili, condamnați penal și traseiști nu pot legitima politic sau moral un referendum pucist împotriva unui Președinte legitim ales, indiferent cum stă acesta în sondaje. A dori să acoperi o lovitură de palat prin votul poporului nu poate fi numit decât ticăloșie.

Pe lângă aceasta, nu doar principial, ci și tehnic acest referendum este viciat de abuzuri binecunoscute. Doar lipsa de legitimitate justifică nenumăratele lovituri murdare ale USL și faulturile la jucători, arbitri și spectatori. Le enumăr cu silă, căci ne-am săturat cu toții să le facem pomelnicul: înlocuirea fulgerătoare a Avocatului Poporului; schimbarea nestatutară a șefilor Camerelor; restrângerea atribuțiilor Curții Constituționale prin ordonanță de urgență; trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului pentru a permite grăbirea sau întârzierea publicării textelor legislative; suspendarea din senin, în doar trei zile, a Președintelui ales; lungirea duratei de vot (dacă nu s-a putut două zile, sunt bune și 16 ore); încercarea de reducere a corpului electoral și a secțiilor de votare din străinătate, etc., etc. Politic, dar și tehnic, referendumul din 29 iulie este o farsă, pe care noi, cetățeni de bună credință suntem chemați să o legitimăm în fața întregii Europe.

La rândul lor, cei care au declanșat Referendumul sunt infinit mai puțin legitimi politic și moral decât Președintele ales, Traian Băsescu.

Cum poate fi mai legitim decât Traian Băsescu, votat de peste 5 milioane de români, Crin Antonescu, intrat în Senat de pe locul al doilea, cu puțin peste 9000 de voturi? Cum poate fi mai legitim un om care nu a fost în stare să câștige nici măcar un colegiu, dar a fost instalat în doar câteva zile Președinte al Senatului și Președinte interimar? Cum poate fi mai legitim întâiul chiulangiu al Parlamentului, un om care se răstește cu mânie proletară la Occident, ca un trist avatar al lui Nicolae Ceaușescu?

Cum poate fi mai legitim decât Traian Băsescu, moralmente sau ca om de stat, Victor Ponta, acuzat de plagiat, chemat la raport de Europa, pus la colț, renegat chiar de socialiștii europeni prin voci precum Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, fostul ministru german de externe și vicecancelar, Frank-Walter Steinmeier sau viceprim-ministrul luxemburghez Jean Asselborn?

Cum pot fi mai legitimi politic decât Traian Băsescu senatorul penal Cătălin Voicu, traseiștii de la UNPR, incompatibilul Mircea Diaconu și alții?

Ceea ce ni se pregătește în 29 iulie este o farsă sinistră. Poporul român este chemat la urne pentru a legitima politic o procedură viciată, un referendum la limita de jos a legalității, smuls prin siluirea instituțiilor statului și batjocorirea Constituției, legilor și regulamentelor Camerelor. Suntem chemați să legitimăm cea mai ilegitimă mișcare politicianistă împotriva unui Președinte legitim, că ne place sau nu de Traian Băsescu. Suntem chemați la vot ca să oferim alibiul perfect tuturor politrucilor useliști, udemeriști și uneperiști speriați de lege, intimidați de un Occident care joacă după reguli și aplaudați doar de Moscova și de Vladimir Voronin.

Răspunsul cetățenilor onești nu poate fi decât unul singur: NU trebuie să legitimăm acest simulacru de referendum. Președintele Băsescu rămâne legitim până în 2014 prin votul din 2009, prin aprecierea internațională de care se bucură, prin lupta pe care o duce pentru Justiție, un Stat modern și o Românie europeană. În 29 iulie nu protestăm împotriva lui Traian Băsescu, ci a unei agresiuni împotriva Statului de drept. Singura acțiune legitimă este boicotarea votului sau, dacă chiar debordăm de elan referendar, punerea ștampilei pe NU.

ale dracu comisiile astea

bre, toate comisiile, alea de la revista “Nature”, aia de atestare a diplomelor, “Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare”, chiar si aia a universitatii unde s-a comis plagiatul, “Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti”, sunt facute special, da’ special pentru don ponta ca sa-l discrediteze, in schimb aia din subordinea sa, prin ministerul Educatiei, “Consiliul National de Etica”, nu este facuta special pentru don ponta

Reactia lui Victor Ponta dupa decizia de plagiat: Decizia este politica. Este o comisie ad-hoc facuta special pentru mine
Universitatea din Bucuresti: Victor Ponta a plagiat

am rămas un măr în urmă

răsalaltăieri (adicătelea de fapt pe v’o joi) am uitat să mănânc mărul pus în sarsana de Toshiko. drept pentru care a doua zi, alaltăieri (adicătelea de fapt pe v’o vineri), m-am trezit la birou cu doo mere. era iar să uit să mănânc mărul, dar mi-am adus aminte și l-am mâncat p’ăla de joi, ăla de vineri rămânând să petreacă uichendul singur. ieri, luni carevasăzică, iar două mere la servici! în drum spre sală unde mă duc io la exerciții pe la prânz l-am mâncat p’ăla de vineri, dar poormă am uitat de ăla din ziua aia.
drept pentru care azi m-am dus la birou cu’n măr în sarsana și am găsit la birou altul. ăla de ieri. pe care era să uit să-l mănânc, noroc că mi-am adus aminte la plecare și l-am mâncat pe tren, în birou rămânând mărul de azi.
oare când s-o rupe cercul?

fetițe cu fundițe

azi în molul de la westside așteptam pe toshiko să iasă de la standul de scule de bucătărie de lux. și mie îmi plac sculele de bucătărie, da’ p’astea le mai văzusem și erau cam cu fițe oricum

în același timp cu mine aștepta și o fetiță asiatică de vro cinci ani, pe mama ei. amândoi ne plictiseam și desenam cu vârful umbrelei pe podea.

poormă a trecut altă mamică (tot tailandeză) cu o fetiță dulce ca o acadea, de vreo maxim trei ani. fetița s-a oprit să se uite serioasă la fetița cu umbrelaă după care, la chemarea mamei, s-a întors repede, a dat cu ochii de mine (era la un metru), mi-a zâmbit ca o veveriță și mi-a făcut cu mâna

poormă a mai trecut un tătic tânăăăăăăăăăăr de tot (cre’ că avea 26 de ani) cu doo fetițe către magazinul roz de acadele Lollipop. cre’ că și-a luat și el acadea.

cenzura veche

am încercat să comentez, la articolul Stilistica plagiatului de pe contributors, cu o referire la plagiatul (și al) doamnei procuror general kovesi, prezentat în mare detaliu de către grupul de investigații politice.
comentariul meu nu a fost aprobat, deși am încercat trei variante.

am trimis acum un comentariu simila aceleiași scrieri, publicată de dilema veche (cel de jos). deocamdata mi se spune “comentariul tău este pus în coada de aşteptare pentru a fi moderat de administratori şi va fi publicat după aprobare.”

oare există o stilistică a cenzurii?
dacă menționez cuvântul-cheie “Kovesi” legat de celălalt cuvânt, “plagiat”, oare va trece comentariul de filtrul cenzurii? – pentru aceeași scriere pe contributors.ro, cenzura a funcționat în triplicat.

mă numesc cristian dogaru, sunt cercetător la universitatea din berna și nu am nicio simpatie politică. până recent (alegerile locale 2012) am fost semi-ignorant despre situațiunea politica din românia; nu sunt deci nici băsist nici anti, deși o să votez împotriva unei suspendări ilegale și abuzive. bolșevismul grupării politice de la guvernare și, mai ales, dezvăluirea furturilor intelectuale de la nive  inalt m-au făcut, însă, mai dornic de a fi la curent cu ce se întâmplă în țara care, totuși, este a mea.

problema furtului din educație, însă, mă interesează în mod deosebit. lucrarea de plagiat a doamnei procuror general kovesi este la fel de plagiată ca a primului ministru, dincolo de orice îndoială, dacă citești “istoria comparată” prezentată, cu migală, de grupul de investigații politice. personal nu mă uit la culorile lor politice – oare dilema veche se uită?

egocentrare

devenim din ce în ce mai centrați pe noi înșine. mai hedoniști.

la începuturile revoluției web 2.0 a fost forumul de discuții. primul în care am participat (și fiind la începuturi, am fost parte din “founding fathers”, ca sa zic așa) a fost un forum pornit de studenții de la medicină, locuitori ai căminelor U din grozăvești, gândit inițial ca un fel de gazetă de perete pentru rețeaua de internet proaspăt instalată în cămine. faimosul (oare?) “imed”

băi ce timpuri frumoase am trăit la începuturile imedului! eram proaspăt aterizat în america (se întâmpla în 2001), rupt de prieteni și de neamuri, singur printre dușmani, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, și tot tacâmul. dezbateri, certuri, polemici – acolo am cunoscut oameni ce mi-au devenit prieteni cu mult înainte să-i cunosc în realitate. niște efecte secundare stranii ale web 2.0-ului, societatea asta virtuală în care te miști și exiști la fel ca în aia reală (deși e greu de crezut pentru unii).
după o vreme lucrurile au început sa ia o întorsătură nasoală pe imed și, printr-o revoluție care a fost destul de faimoasă la vremea aia (a “userilor neserioși”), subsemnatul tapirul s-a rupt de partidul tată și a creeat, în semn de protest, propriul forum numit, la sugestia unuia (uneia) dintre revoluționari, vizuina tapirului.

forumul, deci, este o instituție democratică în care toți au vizibilitate egală. ca orice democrație, e supusă derapajelor. cei ce controlează butoanele, “administratorii” și “moderatorii”, sunt expuși tentației micului dictator – motiv, dealminteri, pentru revoluția mea (nemulțumiții cu o schimbată politică de moderare pe imed). un dictator de forum se manifestă prin a) măsuri retroactive, adică ștergerea scrierilor utilizatorilor declarați persona non grata și/sau b) măsuri anticipative, adică blocarea totală a unui utilizator (“banare”), interzicându-i, lui sau a ei, scrierea sau chiar citirea.
pe vizuină toți erau moderatori, adică aveau putința de a lua măsuri retroactive (măsurile anticipative, de banare, au rămas totuși prerogativele tapirului). s-a prognosticat dezastru total, toți vor șterge scrierile “dușmanilor”, va fi un balamuc. curios (sau nu – la fel se prognosticase și pentru wikipedia), nu s-a întămplat. oamenii s-au certat la oase dar nu au băgat pumnul cenzurator în gura adversarului. asta poate și pentru că fusese instaurat un sistem de descurajare să-i zic? – anume toate scrierile șterse aterizau într-un “coș de gunoi” public, de unde puteau fi restaurate după discuții publice. adicătelea, nimeni nu putea fi cenzurator pe șestache.

dar nu asta voiam să spun. ziceam că forumul era o instituție democratică din punct de vedere al vizibilității și șansei de a participa. ești liber să discuți pe temele deschise de alții, dar ești liber și să deschizi propriile teme de discuție, în aceeași – și asta e important – agora. vizibilitatea ta este data de carismă, nu de vreun privilegiu. un forum este despre toți, o masă rotundă fără capete la care cineva ar putea să se așeze. ego și alter au importanță egală într-un forum

****
dar apoi apărut blogul. inițal părea ceva exotic, lumea întreba ce e cu ele, eu răspundeam că nu mi se potrivește.
blogul, prin definițe, centrează atenția pe ego. alter este de acum subsumat ego-ului, masa nu mai este rotundă, este dreptunghiolară și are un singur cap (al trebii), ușor elevat pe un piedestal, unde stă Autorul. democrația este diminuată, participanții pot comenta, dar nu pot iniția. prin design scrierile sunt prezentate una câte una (cu oareșce variații) – pe forum discuțiile erau prezentate toate deodată (cu oareșce variații), împărțite pe căprării egal vizibile pe prima pagină.
nu mai avem democrație pură, nu mai suntem în curtea lui iocan, avem indivizi acasă la ei invitând musafiri.

eu întâi m-am jurat că nu mă apuc de blog, da’ n-am avut încotro și m-am apucat, deși am mai cârâit un pic

***
și poormă, buey nene (copirait sor’mea), a venit feisbucul. tot așa, la început m-am jurat că nu mă prinde, am șters un cont inițial, am recreeat un al cont după o vreme, am luat pauză de o lună, am vrut pauză de trei, dar degeaba. toată lumea e pe feisbuc acum, prieteni, rude, neamuri, cetățeni, lume. dacă blog are toată lumea, pe feisbuc e inclusiv motanul sor’mi. ce să fac? mi-s dragi și vreau să-i am aproape, așa că m-am apucat de feisbucuit cu sârg. și pen’ că unii mă știu de cristian dogaru, alții de tapirul, am creeat compoziția https://www.facebook.com/cristian.dogaru.tapirul

dom’le, feisbucul e și mai autistic-hedonisitc. nu mai e poiana lui iocan unde se dezbat ocupațiunile mintale ale românilor, e un fel de nu’ș cum să-i zic, talmeș-balmeș în care vorbesc toți și nu prea mai ascultă nimeni (cică asta e a treia fază la nuntă, prima fiind aia în care vorbește unul și ascultă toți și a doua aia în care vorbesc câte doi câte doi). noo-zecimi din news feeder-ul ăla e cu: lui ics îi place igrec (următorul pas e posibilitatea de a da like la like, se lucrează cică și la asta), popescu joacă nu’ș ce joc și e la nivelul cinci, ioneasca a pus un mesaj înălțător, giculescu ne zice ce a mai citit, vasileasca ne pune un clip cu Iris de pe iutube, gheorghileanu a fost la moscova, și tot așa. se scrie minim, se comenetază oleacă mai mult (obiceiurile vechi mor greu), se șăruiește maxim. totul este despre mine, ca’n bamcul cu ăla cu partidul care se luptă pentru o viață nouă. nouă, nu vouă.

dacă forumul și blogul sunt niște entități stabile cu individualitate clar definită (prima mai de grup iar a doua mai individuală, ca să zic așa), fesibucul e efemer, ca musculița cu același nume. se recreează oră de oră, “status update”-uri de acum o zi sunt expirate, pierdute prin mățăgăraiele plaformei sociale, greu de localizat. s-a scris (dacă s-a scris), s-a comentat, s-a dus.

dar cumva țesătura relatiilor și a prieteniilor ține și se întinde

‘i’un lucru bun, până la urmă, web 2.0 ăsta

mergem la referendum

dar, domnilor, știți despre ce este referendumul ăsta? știți ce veți ștampila acolo? nu, nu ștampilați susținerea nimănui;

referendumul ăsta este despre o alegere între a sancționa un rău din trecut și a sancționa un rău din viitor. trecutul nu-l mai poți schimba, iar sancționarea sa – ca alternativă la sanționarea răului ce va să vină, ce a venit deja – este un gest futil și fără consecințe mari. în trei luni, sau doi ani, răul trecutului va fi fost. viitorul, însă, da, viitorul îl poți schimba

eu nu votez anti-băsescu, pentru că vreau să sancționez un rău al viitorului.

cotele apelor dunării

eu prognostichez că băsescu nu va fi suspendat. nea zambilă (antonescu, n.r.) și-a văzut juma’ de vis și întrezărește și jumatea ailaltă (plus că iote, pesedeul se ține de cuvânt), și va fi lăsat să iasă la bară de doo ori pe săptămână să urle la băsescu (“șo pă ei crinule!”), vorba lui Pleșu, transmiţîndu-i lui Băsescu al 3547-lea „avertisment serios“.

mă bazez pe oareșce logică – deși nu știu dacă logica e o boală de care suferă ponta și pesedeul lui (apropo, se cheamă PSD, nu USL, partidul liberal nu mai există, e doar aripa mai de dreapta a PSD-ului)

– ponta are nevoie de un țap ispășitor despre care să urle “păi da! noi vrem să facem bine țării, da’ uite nu ne lasă dictatorul!”
– publicul care acum îl urăște încă pe băsescu (și din care mulți stau într-un fel de exepctativă și pe jumate aprobă pe ponta) nu ar mai avea altă țintă a nemulțumirii și s-ar îndrepta – firesc – către putere
-e mai bine să ai un președinte la putere dar în lesă, izolat și fără multe pârghii (aici ponta poa’ să se înșele, de fapt), decât să-ți asumi tu responsabilitatea. nu uitați, austeritate este și va fi în continuare (PSD-ul a uitat brusc toate promisiunile de acum trei-patru luni și au trecut pe șestache legi pe care le opuneau), populația va fi în continuare nemulțumită
– ponta i-a arătat lui băsescu mușchii, a zdrăngănit din săbii, pentru a-și ușura lupta pentru prim ministru de la toamnă
– calculele lui ponta și ale PSD-ului său (sau mai degrabă invers, ponta e de fapt un fel de pion repede lepădabil dacă e cazul, vezi cazul geoană – numai că e prea idiot, plin de el și cu caș la gură ca să realizeze asta) au fost stricate de băsescu și asul lui din mânecă cu plagiatul. l-au forțat să ia niște măsuri care l-au compromis, și l-au compromis în afară, acolo unde contează. ponta si pesedeul, cred eu, au mizat pe o imagine externă bună, de prim ministru tânăr și energetic și modern, imagine care e țăndări acum
– legat de punctul de mai sus, opinia publică internă și mai ales internațională a reacționat (mai) prompt; america și europa au dat primele semnale. cum ziceam, PSD-ul se bizuia pe liniște afară și imagine frumoasă, în timp ce-și fac mendrele în țară. nu le-a ieșit, iar asul din mâneca lui băsescu a fost perfect, pentru că l-a compromis pe ponta cum nu l-ar fi compromis acțiunile proprii, și a declanșat un bulgăre de zăpadă.

om trăi și om vedea

mesaj cutremurator – o analiza

recent am asistat la o explozie de share, pe facebook, a unui clip publicitar avand-o ca protagonista pe Maia Morgenstern si ca tema salvarea Rosiei Montane.
filmul originar a fost, pare-se, postat pe un blog, cu eticheta “reclamă cutremurătoare”, unde a declansat un numar mare de comentarii, si de unde a fost preluat mai departe pe facebook

spotul poate fi vazut mai jos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=22O9J8PRK-Y[/youtube]
pe scurt, clipul o arata pe Maia Morgenstern care se prezinta (“sunt Maia Morgersern”), isi da jos bratara si colierul de aur, apoi isi smulge cerceii de aur de la urechi si spune, sangerand, “va dau aurul meu, numai lasati-ne in pace”. filmul trece printr-un prim-plan al cerceilor insangerati lasati pe masa, langa colier si bratara, si prezinta, in text, mesajul “un om valoreaza mai mult decat aurul pe care il poarta. la fel si o tara”, cu un gross-plan apoi pe cariera de exploatare

prestatia Maiei Morgenstern este (de asteptat) exemplara. realizarea tehnica a clipului, de catre papaya advertising, este si ea exemplara. cadrul, muzica, atmosfera, bine alese, alegerea peliculei alb-negru, vantul si praful, contrastul de culoare la sfarsit (aurul si sangele)

in general cei care au trimis mai departe filmul sunt “fara cuvinte”, “cutremurati”, “profund afectati.” ceea ce arata, din nou, succesul companiei de publicitate – pentru ca asta este scopul ultim al unui spot publicitar (de orice natura, comercial au ba), de a declansa o anumita reactie emotionala in publicul consumator.

dar.

daca realizarea tehnica si artistica este exemplara, clipul respectiv pacatuieste, zic eu, prin alegera gresita a mesajului, prin supradramatizare si prin autocontradictie.

incep cu mesajul: mesajul principal al clipului este de protest impotriva redeschiderii exploatarii aurifere de la Rosia Montana. taberele sunt extrem de impartite, iar subiectul extrem de spinos (tipul de situatie in care, de fapt, apelul la emotional are succesul cel mai mare – lucru de care clipul respectiv profita din plin).
problema principala a redeschiderii Rosiei Montane – asa cum o inteleg eu – este ca redeschiderea exploatarii poate pune in pericol sanatatea celor din jur, distruge un sit arheologic important si are impact demografic prin necesitatea stramutarii populatiei din zona. fiind in Romania, peste toate acestea se aseaza evident spectrul coruptiei si a faptului ca statul roman (recte cetatenii ei) vor profita foarte putin (daca e sa credem analizele unora).

problemele astea, din pacate, sunt absente din mesajul clipului, mai ales pentru cineva care nu este foarte la curent cu problematica cazului respectiv. senzatia pe care o da clipul este antiteza “ei” si “noi”, “ei” fiind un grup nenumit, caracterizat prin, dickensian, avaritie, opus “noua”, oamenii sarmani si cinstiti, dispusi la sacrificii majore. o antiteza “bogat-sarac” aproape marxista. clipul sugereaza, astfel, ca problema majora a Rosiei Montane este avaritia, imbogatirea, valorizarea materialului si nu a umanului (“un om valoreaza mai mult decat aurul”).
foarte miscator, dar nepotrivit societatii in care (vrem sa) traim. capitalismul, cu notiunea aferenta de profit, este o norma acceptata, o norma la care vrem sa aspiram. a face profit dintr-o afacere, a fi antreprenorial nu este un pacat in sine (felul cum o faci poate fi, da).
daca exploatarea de la Rosia Montana s-ar realiza (sa zicem ideal) intr-un mod care sa nu pericliteze mediul si oamenii din jur, daca impactul economic ar fi pozitiv, daca statul si cetatenii sai ar beneficia de pe urma acestei exploatari, Rosia Montana nu ar fi o problema, dimpotriva. ar fi o investitie. eforturile trebuiesc canalizate in directia asta, iar un mesaj civic ar trebui sa reflecte asta, si nu “ei bogati avari, noi saraci ce ne jertfim”

supradramatizare: desi inteleg motivatiile pragmatice (de fapt) ale folosirii unui mesaj socant (sangele e intotdeauna socant), drama din clipul de mai sus e totusi exagerata si inadecvata. de ce cerceii trebuiesc smulsi de la urechi? de ce nu dati jos pur si simplu, cum au fost date jos colierul si bratara (stiu raspunsul, ar fi fost un clip mai banal)? de ce mesajul este “voi suferi personal (dincolo la renuntarea la ceea ce posed) ca sa evit aceasta monstruozitate de proiect”? cum s-ar traduce, in viata reala, aceasta suferinta? unde este echivalentul ei? inteleg exagerarea dramatica a unui fapt intr-un clip de genul asta, dar cand faptul nu exitsa?

autocontradictia: Maia Morgenstern raspunde avaritiei “celorlalti” renuntand la “aurul meu”. E o contradictie aici. Daca opunem saracia simpla avaritiei imbogatite, de unde “aurul meu”? de ce il avem, de unde il avem, cum l-am obtinut? de ce (implicit) “aurul meu” e cinstit iar al lor nu?

in concluzie, nu sunt la fel de mut si cutremurat ca altii – dincolo de aprecierea unui film bine realizat tehnic si artistic.
cam atat

profesorul năchilă

de matematică
clasa a noua, liceul i le caragiale (sau LILC, sau, cum îi mai spuneam noi, “lustruim icoane, linguri și castroane”; cei de la liceul mihai viteazul erau “la măgărușii veseli”)
prima oră de matematică, se strigă catalogul
“să va ridicați în picioare când vă auziți numele, să vă văd”
“… crețu nicoleta… dogaru cristian…”
câteva secunde lungi de pauză, proful se uita lung la mine. colegii încep să se foiască în bănci, unii se întorc spre mine să vadă ce-oi fi făcut

“păi mă uit la el că seamănă cu sor’sa”