Europarlamentare, carevasăzică.
Am reușit cumva să mă autohipnotizez cu ideea că nu o să fie așa de aglomerat la secția de votare, că haidea, sunt europarlamentare, prezența e redusă de obicei, acum trei ani la parlamentarele naționale coada a fost rezonabilă (am fost observator independent acum trei ani).
Primul tren de 9:43 e anulat, că nu’ș ce probleme de semnalizare. Asta apropo de performața căilor ferate din Marea Britanie. Următorul tren – un personal – la 10:15. Partea bună e că cică pot să fiu rerambursat parte din prețul biletului, că mi-a întârziat călătoria mai mult de 15 minute.
Ajung în Stratford pe la 11:40, și mda, codălău de nu-i vedeai capătul. Plus că venea dinspre două laturi, cel din dreapta (cum te uiți 🙂 ) fiind cică ăla de femei gravide și cu copii mici. O iau pe lângă coada din stânga și după vreo juma’ de kilometru găsesc și capătul, unde mă așez cu osârdie și pregătit de așteptare lungă. Mă sună Toshiko să mă întrebe cum e, cât va dura, vreo jumătate de oră? Că poate vine și ea în Londra. Zic, fată, stai liniștită, în șase ore nu scap (eu optimist, tocmai avansasem un val de 5 metri).
Frumos, lume entuziastă, se scandează lozinci de încurajare și propășire a PSD-ului și iubiților săi conducători.
Între timp apar la coadă și băieții de la publicitate.
Primele ore trec ușor se pare că merge repede, zic hai să vezi că tura asta am noroc (tura trecută la prezidențiale în 2014 n-am avut, am stat 10 ore la coadă degeaba). La un moment dat apare un băiat cu o cameră pe băț, înconjurat de un fel de echipă, filmând de-a lungul cozii, vorbind, discutând, întrebând. Agitație mare, oamenii își scot telefonul din dotare și încep să filmeze de zor. Aflu că tipul este Mălin Bot, face live stream pe youtube (cică nu i-a ieșit, calitatea imaginii foarte proastă). Îi remarcă pe băieții cu publicitatea, face pauză să-i întrebe ce și cum, ce mesaj transmit ei PSD-ului, d’astea.
Încep zvonurile – răspândite, se pare, de domnul Bot chiar el – cum că s-au pierdut deja patru ștampile și că sunt numai trei, caz de indignare, da dom’ne, ăștia o fac special nu vezi? Ne fură ștampilele.
La coadă lume din toate categoriile sociale, lângă mine niște băieți tineri de undeva din Moldova – Pașcani – care nu prea știau precis dacă alegerile astea îl vor da jos pe Dragnea direct, dar jos îl voiau. Lucrau pe undeva pe un șantier, unul spunea că a făcut pectorali ridicând toată ziua țevi d’alea de făcut schelă de construcții.
Vremea, cu capricii, când ajungem în dreptul unui pub (Queen’s Dead) începe să cam picure, din pub se auzea muzică live faină (reggae și rock an’ roll, începusem să dăm din umeri și în coadă).
Eeee, se face aproape patru, mai avem un pic și dăm colțul. Băieții trimit pe doi dintre ei la bere – mi=au oferit și mie una, zic lasă că mă duc să-mi iau singur că vreau să iau și ceva de mâncare, când mă întorc îmi fac cu mâna “gata, am dat colțul, de acum ne apropiem” – colțul fiind undeva în stânga, sub Betfred ălea.
Entuziasmul încă în floare, e patru și ceva, gata, doo ore maxim intrăm și noi, păi uite cât am făcut până acum și cât mai avem, se vede deja ușa secției dacă ești mai înalt așa.
Și dă-i și luptă și dă-i și așteaptă. Ce are bă de nu ne mai mișcăm? La 30-40 minute se face un val înainte de 3-4 pași numărați. Păi ce să fie, am constata mai târziu, pe lângă ineptitudinea organizatorilor care nu au asigurat suficiente stații de votare, proces mai fluid, etc., românul tot român. Care cum mai venea cu trenul sau autobuzul și vedea aglomerația aia mare în fața secției de votare, se lipea și el acolo la buluceala de pe trotuar, că de, acu’ că am venit să votăm și noi, ne băgăm noi un pic în față dar și așa nu e coadă organizată. Iete cam așa arăta coada.
Și începe zvonistica și conspirația: că în comisie sunt numai pesedei și împiedică votul; că e o doamnă de la pesede în comisie care face propagandă pesede înăuntru; că nu mai sunt buletine de vot; că se prelungește votul, că nu se prelungește, ba da se prelungește. Că ștampilele – zvonul mai vechi – că alea, că alelalte, în față unul cu portavoce ne tot spunea cum ne abuzează pesedeul. Am explicat că nu e vina celor din comisie de degringolada asta, cel mai probabil sunt reprezentanți de la toate partidele și muncesc de le sar capacele, și că nu prea au cum să blocheze ei votul. Balamucul e dat de organizarea proastă generală, nu de munca lor. O tipă gata să sară la mine.
Amuzamente mici, spre sfârșit se adunaseră nori de ploaie, nu toți aveau umbrele dar aveau suficienți cât să acopere pe mai mulți. Un băiat din spate tot anunța “nu mai plouă!” – pac, închideam toți umbrelele, apoi “plouă!” – le deschideam sincron. Băiatul era cam invidios că în jurul lui nu erau umbrele.
Din când în când mai ieșeau unii din coadă să stea jos pe trotuar, printre ei un nene care se cam abțiguise tot omenindu-se în cinstea alegerilor, vine la un moment dat către coadă, clătinat, să-și găsească rândul, îi întreabă pe băieții cu șantierele că ei cu cine votează? “cu PSD-ul tataie!”. Ăla dă din mână scârbit și pleacă să-și găsească rândul. “I-ați stricat ziua măi băieți” strigă unul. Adevărul e că în total, din 2083 câți au votat la Stratford, cu PSD-ul au votat în total 10 alegători.
Tot felul de lume în coadă, familii, copii, bătrâni. Un cuplu cu o fetiță de vreo doi ani, bucurie mare să fie la lume multă, s-a jucat pe păturică, s-a cocoțat sus deasupra lumii, total e bine
După ce am dat colțul și am dat de buluceala din fața clădirii coada se restructurase deja – m-am trezit, încet încet, lângă persoane pe care nu le mai văzusem, băieții cu șantierul erau undeva î stânga mai în față. Am nimerit lângă o fată singură ce mai tot timpul a citit o carte – Ursula Le Guin, Rocannon’s World. Uite, zic, dacă eram student era moment perfect de agățat, am comentat că e o serie foarte bună, mi-a zis că i-a recomandat-o cineva să o ia la coadă. Eu eram și eu cu Kindle-ul în brațe, mai erau și alții de făceau lectură, dar în general erau pe telefoane sau la taifas.
Pe la opt apare și poliția cu mașini și se răsfiră în dispozitiv la marginea bulucelii. Alte zvonuri, iote PSD-ul ce face, ne face ca-n România să ne bată jandarmii, nu bre, zic, este procedură standard a poliției locale, este o crowd situation care are și șansa să degenereze (era deja clar că nu o să mai apucăm să votăm, lumea era din ce în ce mai nervoasă), așa se face pretutindeni, nu i-a trimis Dragnea.
Pe la 8:30 zic “gata, bag buletinul la loc” (îl aveam în buzunar că completasem un formular d’ăla că nu am mai votat în alta parte, formular donat de o doamnă distinsă, încă de pe la prânz, care a spus că le-a tipărit pe banii ei) – “gata, îl bagi la loc?” zice unul cu o mutră mucalită, cam moldovean părea, “gata”, zic, “azi nu mai am ce face cu el.
Încă câteva poze de despărțire și hai la tren, ca s-a făcut 9 deja.
Și asta este povestea lui “n-apucai nici de data asta să votez”
