supraviețuire

florile mele – mușcatele și celelalte pe-care-am-uitat-cum-le-cheamă (aduse de la mama, un fir plăpând cu rădăcinuțe, acum doi ani) au trecut printr-o iarnă grea. în februarie – când am avut niște zile cu 23 grade – le-am scos afară câteva zile. într-o noapte, însă, le-a prins gerul, sărăcuțele. floara de la mama – care crescuse mare în vara de dinainte – rămăsese ca o mână uscată, de bețe fără frunze. i-am taiat ramurile, lăsând doar tulpina principală, dar nu m-am îndurat de ele și le-am ținut în apă. au prins rădăcini. mușcatele, și ele, incet-încet, au scos frunzulițe. acum sunt pline de flori.

foi cu lapte

care s-au comis deja
o ciorbă pur buzoiană (și nu numai – buzoiană de munte, nu de câmp….cojanii nu știu de ciorba asta) care este fix ca în titlu: foi (de ștevie, de sfeclă, de rapiță, de ce ai) cu lapte (bătut). sau, cum mă întreba pătrățel acu’ demult de tot, “ciorba de salata cu iaurt”

rețeta e oleacă actualizată și fotografiată, deh.
deci.
ne trebuie așa (vorba lui coiotu’):
-foi: de ștevie sau sfeclă sau lobodă. eu o știu cu foi de sfeclă, alea de mă trimitea maicamare să culeg să tocăm la porc sau la pui. am găsit sâmbătă la magazin, puse frumos în pungă, foi de sfeclă. na, zic, iau și fac foi cu lapte. foile se spală și, prozaic, se opăresc (întregi – tocatul se face dupe aia)
p1000545
-lapte: bătut, luat de la Coop, Buttermilch, Babeurre acidulé. un kil.
– mărar: verde și uscat
– restul: ulei, ceapă (două medii plus ceapă verde, dacă e), usturoi (doi-trei căței), pastă de roșii, sarepiper – se pregătește frontul de lucru întâi:
p1000548
Si apelezi și la alte ajutoare, deh
p1000547

cât timp fierb foile și se înmoaie, te ocupi de ceapă: tocată frumos și, împreună cu usturoiul feliat, pusă în ulei la călit. io am un șpil aici: pentru că vreau ca ceapa să se călească ușor, să se înmoaie și să se transparentizeze (fără să se ardă/caramelizeze/maronizeze), pun ceapa tocată în uleiul rece, și apoi pe foc, să se’ncălzească ele unu’ în brațele celuilalt
p1000552
boooon, ceapa sfârâie happily ever after, ai pus și o mână de ceapă verde acolo cu ea, usturoi, o lingură de zeamă de la fiertura de foi, nește mărar uscat, toată lumea-i fericită și se pupă.

între timp s-au fiert și foile, așa că le scurgi frumos si le lași la răcit. zeama nu o arunci că trebe.
p1000554schimbi iară macazu’, ceapa e gata, rumenită frumos-frumos, pui pasta de roșii peste ele, capac, și la înăbușit cu ea. pasta asta de roșii are și ea secretul ca trebuie să sfârâie ceva timp, alminteri rămâne cam acră și cu gust de crud. între timp s-au răcit și frunzele puse la scurs, așa că tăbări pe ele cu cuțitul și le toci. fix cum toca maicamare la curcănei (io cred că foile astea cu lapte au fost inventate de o gospodină căreia, fix când toca la curcănei, au început copiii să-i oracăie că le e foame. le-a trântit din tocătruă într-o oală cu ceapă, nește laptă bătut că era la îndemână, și “îndopați-vă să nu vă mai aud!”)
toca-toca, toca-toca, pe fund de lemn evidamente. toca-toca, gata, se pune tocătura într-un vas frumos (mie așa îmi place, ingredientele de le toc/aranjez din timp le pun în vase, pă mărimi)
p1000560

ok, acu’ că ai timp berechet verși laptele bătut într-un castron, toci mărarul verde, pui și amesteci cu telul în laptele bătut, arunci și un praf de sare și pui la așteptat.

p1000570

mai bei un pahar de vin

 

și vine și timpul să pui tocătura peste ceapa călită – o pui, ușor-ușor, și amesteci ușor ușor, și pui nește zeama aia de n-ai aruncat-o; capac, bulbuci, mai adaugi zeamă câte puțin-câte puțin, și mai lași așa doo clocote. foc mic și torni, cu o mișcare decisă, laptele din castron în oală peste fiertură. alt clocot – mic- și ești gata.
p1000575

ce, a fost greu?

am intrat in randul lumii (elvetiene)

adicatelea mi-am luat bicicleta.
dar nu am fost suficient de patriot local sa o iau din elvetia unde e de doua ori mai scumpa. m-am dus in Basel la amicii G. si L. (sa le vad noul bebe) si amicul G. m-a dus in plimbare pe jos in partea germana a orasului unde se afla si un magazin de de toate, inclusiv biciclete.

asta sambata; duminica am scos-o la probat si m-a prins cea mai torentiala ploaie de am vazut pana acum.
dar merge bine. tre’ sa petrec cateva ore să o reglez, ca are vitezele cam vraiște (mi-am comandat carte de reparat biciclete pe amazon dot com); mi-am luat ceva scule, ulei de uns lanțul, o șa mai moale cu gel nu’s-de-care. numai casca nu iau, iote asa. am luat si o cazatura deja, am incercat sa sui pe o bordura (scunda) cam oblic si roata nu a dorit. dar avand io reflexe bune polizate in ani si ani de catarat copaci si bolovani la plostina, am controlat frumos caderea (nu am cazut de fapt, doar bicicleta sub mine s-a pus pe o parte)

deci, dom’le, gata, nu-mi mai este rusine sa ies in lume. aici daca nu ai bicicleta e ca si cum ai umbla fara pantofi – posibil, dar pffffff!….

mai urmeaza sa-i dau un nume. ma gandesc la “zoica” in amintirea pisicii mele petrecarete din garsoniera.

edițtie adăugită

preluasem mai demult un set de “ce vor bărbaţii” (mi-a adus aminte lebăda de ele cu referirea ei la culori)

trebuie oleacă adăogită ediția

1. we mean what we say and we say what we mean. “yes” really means “yes”, and so does (especially so) “I don’t know”. it’s not that we want to be rid of your questions.

1. we understand you don’t care about technical stuff – we don’t care about blouses and knickknacks either. but if we say it needs to be (or to be done) in a particular way, take our word for it.

1. tell us what it is that needs to be done by us, and when. NOT how. if you know how, you can do it yourself

1. ask questions when you need an answer, not when you need a particular answer.

1. sometimes we like it quiet.

1. don’t nag

1. don’t nag.

1. don’t nag.

1. TO BE CONTINUED (there’s – of course – more)

 

ceasuri pe tavan: dileme

acu’ ceva vreme (sa tot fie un an si ceva) am cumparat, la insistentele lui Toshiko, un ceas d’ala radio care proiecteaza imaginea pe pereti
cam ca asta:
projection-clock
asa. l-am luat, l-am pus pe tablia de la capul patului, si acum proiecteaza frumos, in culori albastre, ora exacta pe tavan, asa ca incat daca stai in pat pe spate, te poti uita la ora ca la film, toata noaptea.

asaaaa. ei, dupa ce am instalat ceasul cu pricina s-a intamplat ca am avut doua randuri de musafiri care au dormit in patul respectiv. si: in ambele cazuri doamnele au fost cele incantate de ceasul pe tavan, nu domnii (care au declarat ca e de fapt cam enervant, ca daca au insomnii si mai vad si cat e ceasul, e deprimant).

deci, doamnelor, curiozitatea mea: care e faza?

cum fac eu somon la grătar

sună cam pretențios, î?
da’ somonul e un pește destul de eftin, în corvallis mai ales era printre cei mai eftini pești, și nici aici nu e prea scump (mă rog, aici totul e scump).
în general se găsește tăiat transversal, îi zic ei “steak”
somon-steak
…sau tăiat longitudinal, adică fileu.
somon-fileu

io am încercat cu amândouă, da’ parcă fileul merge mai bine (ălalalt merge și el, dar altfel, simplu derect pe grătar)
așa.

fileul se spală ușor-ușor și se tamponează cu șervetul. se presară cu oleacă de sare și se bate gentil cu latul cuțitului, să intre sarea în carne. se ia o bucată de folie de aluminiu, mai lungă, și se face un fel de cutiuță din ea, la un capăt. pui întâi un strat de felii de lămâie, tăiate subțire, apoi inele de ceapă. într-un castronel separat storci oleacă de lămâie cu oleacă de vin alb sau sake(rchelit tapirul…) și un picuț de sos de soia (de la Kikkoman e cel mai bun). și un picuț-picuț de ulei de măsline.
zeama se face în castronel nu că ai nevoie de multă, ci că se amestecă mai bine în castronel. felia de somon o îmbibi bine în zeama asta și pe o parte și pe alta și o așezi peste patu’ de lămâie și ceapă din cutiuța aia de foile de aluminiu de ziceam; deasupra torni zeamă din castronel cât să fie zemos așa fără să șiroiască. deasupra alt strat de inele de ceapă și feliuțe de lămâie, și’n final se împachetează strâns-strâns în folia de aluminiu.

și acum pe grătar, poa’ să fie jar mai iute că nu se arde.

grătaru’ e pe balcon, apropo

se servește cu bețișoarele.

laurențiu cazan și practica agricolă

întâi și întâi, laurențiu cazan e buzoian. așa.
și’apoi, să-l ascultăm oleacă cu sunetul ploii sale
așa.

în liceu am tot fost cărat în practici agricole, de toamnă, ba la struguri (cu cazare, un fel de tabără de dixtracții da’ mai și munceam), ba cu transport zilnic (săracul șofer ce-i auzeau urechile), la diverse legune precum cartofi, ceapă, fasole verde, ba la porumb.

la porumb mi-aduc aminte că ne puneau la două activități de bază: fie încărcat de bene cu porumb cărat de alții, fie cules de pe câmp porumbul (sau, de fapt, alergat după știuleți rămași în urmă)

și uneori ploua

și cântam așa (cu chief):

“picură ploaia încet peste noi
am ieșit cu toții pe câmp
nimeni nu are milă de noi
am ieșit să culegem porumb…
[refren]
e’un chin, e’o durere
să urci porumbu’n bene,
dar și mai crunt
e să-l culegi din câmp…”

asta se întâmpla la… unde dracu era oare? – pe lângă Teleajen…când ne-au cazat în niște barăci înghețate și am ars lemnele milițianului de locuia alături (sobe aveau barăcile naibii), și a venit ăsta cu găleata de apă și gură mare, “hoților!” și ne-a stins focul, da’ prostu’ nu l-a stins bine că a mai rămas jar si l-am reaprins, tot cu lemnele lui.

da’ asta e altă poveste

serenity

este început de decembrie 2010. mă aflu in Metz, un pitoresc oraș medieval de pe malul Mosellei, în Lorena.
un pospai timid de zapadă anunță un Crăciun ce stă sa vină, cu turta dulce, vin fiert si jucării. ne-am plimbat prin orașul vechi, printre tarabele multicolore, patinuarul instalat ad-hoc și roata mare a tiribombei

luminile felinarelor sunt domoale, galben aurii. e liniște.

pe malul apei sălciile picotesc, așteptând o primăvară ce e încă departe. dar nu sunt supărate. râul clipocește ușor, reflectând înapoi lumini pâlpâitoare, ca de lumânare, venite prin geamul parcă fumuriu al felinarelor galbene.

un cuplu de rațe, el si ea, plutesc legănat aproape de mal. poate și-au dat întâlnire aici. zâmbesc, nostalgic.

din întuneric doi bulgări de zăpadă țâșnesc, la interval de nici o secundă, aterizând în mijlocul cuplului acvatic. o explozie udă, și perechea țâșnește, în fâlfâit zăpăcit, în direcții opuse, dispărând în întuneric. după încă o secundă una dintre rațe reapare, scurt, alergând în direcția corectă.

e început de decembrie în Lorena. pace.

să-i răspund lui abbadon

..că la dumnealui pe blog sunt proscris se pare.

pe cafeina.ro am ajuns la recomandarea amicului R., care mi-a spus că e un blog scris bine, analize politice lucide și la obiect. mă rog, analiza politică nu prea este interesul meu, dar am încecat.
şi mi-a atras atenţia – printre altele – o discuție despre monarhie, asta pentru că și puck scrisese ceva pe tema asta, în contra monarhiei (destul de serios), iar la articolul mai sus citat o comentatoare (Lumi) şi-a exprimat nişte opinii anti-monarhie. comentatoare căreia i-am răspuns și eu, răspuns la care am primit o replică tare agresivă (deși cu nişte miștouri cam infantile, gen “tu nu ai învățat la școală?”) de la abbadon, şi care face subiectul (şi cauza ) postului de faţă.

nu prea am înțeles agresivitatea lui abbadon la adresa mea (în esență m-a făcut prost), pentru că de fapt susțineam punctul lui (sau al blogului, autodeclarat promonarhist). o explicaţie ar fi că deja comisesem păcatul de a-l contrazice pe abbadon (şi comparaţiile lui cam puerile – pe lângă atitudinea la fel de agresivă, “tapirule, eştit total pe lângă”) la postul despre obama şi osama.
recte abbadon a atacat direct persoana, şi nu ideea.

ceea ce i-am spus şi în răspunsul meu – citez din memorie:

nu e vorba de asta; dar am presupus că regulile pe care le-aţi postat cu atâta sârg vor fi respectate şi de autorii blogului. mă refer la regula argumentului “ad hominem”, aka “argumentul cocoşilă” – mai pe scurt, argumentul “bă, eşti prost”, ca in comentariul dumitale anterior.
dar asta într-o lume ideala. în realitate este blogul tău, şi aici eşti mai egal ca alţii.

(bănuiesc că acest comentariu va fi considerat înjurătură şi nu va trece de moderare)

ceva pe ideea asta.
adicătelea, răspund aici, chiar dacă degeaba.
şi dedic (oarecum) postul ăsta lui alş, de la care am învăţat că nu bine să (sau că e bine să nu) înghiţi rahat de la alţii.

salată de roşii

na, să vă spun neşte inveţii proprii

deci.

se iau roşii bune, se taie felii. e bine să fie mici si zemoase să-şi lase zeamă, nu ghiulele d’alea de se vând în pre-sezon, coapte în raft cu seringa.
ceapa roşie se taie solzi (nu măruntită), adică lăsate semilună. după tăiere se stoarce în pumni cu sare grunjoasă şi se trece repede prin jet de apă, dupe care se usucă pe un şervet de bucătărie.
mai trebuie mărar verde tocat, sare şi piper după gust, si un căţel de usturoi zdrobit (sau doi dacă sunteţi brave

trebile astea se amestecă în castron
se asezoneaza cu ulei bun (ulei de măsline dacă nu e prea puternic mirosul).

şi la sfârşit se pune peste treaba asta smântână. d’aia adevărată, toate grăsimile in ea, nu var cu apă. crème fraiche dacă se găseşte (asta nu e acidulată), sau smântănă (aia acudulată de îi zic engrezii sour cream).

este dumnezeiesc. nu merge ceapa cu smântâna? – ia încercaţi

salată de vinete

bre fraţi români de dincolo şi de dincoace:

1. vinetele se coc, bre, pe flacără, sau cel mult pe jar. NU în cuptor, că nu iese acelaşi gust. pe aragaz pe flacără. tre’ să aiba oleacă de miros de fum, altminteri nu e salată de vinete. şi, apropo, se coc pe toate părţile până când coaja se face scrum
2. după ce le decojeşti, lasă-le pe un fund de lemn, înclinat, să se scurgă. presară nişte sare pe ele – mai extrage din zeamă – şi un piculeţ de lapte
3. odata coapte, vinetele NU se dau prin maşina de tocat, leneşilor. NU. se toacă la mână şi – atenţie – cu cuţit de lemn sau de plastic sau (dacă te simţi modern) cu spatula aia de silicon. de ce? de aia, maşina de tocat şi cuţitul de fier vor sparge seminţele şi salata va deveni amară

pofte.

PS apropo de decojit: trebuie decojite cât sunt înca fierbinţi, şi pentru asta faci aşa: laşi un fir de apă rece să curgă la chiuvetă; spinteci cu un vârf de cuţit ascuţit vinetele, pe lung, la 2 cm una de alta. mâna o înmoi în apă rece, tragi de pieliţe, o înmoi iar în apă rece să nu te arzi, si tot aşa

doo lepşuri

pentru cine vrea şi pofteşte.

o scriere de pe cafeina dot ro mi-a reamintit o idee mai veche.
şi anume să facem o listă cu unul-două-nouă obiecte de le-am cumpărat la un moment dat (sau ne-dat), ob’ecte pe care le-am folosit într-adevăr. dacă nu te poţi gândi la un astfel de ob’ect, e cam grav….că iote io, am un abula rasa, ca nu mă pot gândi decât la ibricul roşu, fix ca ăsta de aici, cumparat acu’ un an jumate de la o tărăbuţă din piaţa de la Hale din Ploieşti şi cărat în Elveţia la bagajul de mână. fac zilnic cafea in el, dimineaţa, plus ceai, vin fiert, hot apple cider, et caetere. a, şi mai am o gentuţă d’aia de umăr, mică, de-i zicea “borsetă” când eram io mic, cu ea mă duc la servici cu sandvişul în ea, cu ea în oraş, cu ea peste tot. şi să mă baţi dacă mă mai pot gândi la ceva….

a doua leapşă e aşa, să povestiţi ce voiaţi să va faceţi când eraţi mici şi, doi, dacă v-aţi schimba brusc cariera, ce v-aţi face acum. io unul voiam să mă fac macaragiu, şi acum m-aş face bucătar profesionist, să fiu Maestrul Tapirul laIron Chef America, alături de Mario Batali, Masaharu Morimoto şi Cat Cora.

vodka

nu m-am putut abtine

la birou avem un super-mega coffe-maker elvetian, facut de compania Jura, se cheama el IMPRESSA XS90
super-mega pen’ ca costa vro peste $2000

botoanele cu care alegi ce si cata cafea vrei s-au cam estompat de la atatea apasari, asa ca cineva a lipit cu scoci biletele de hartie care spun “1 coffee”, “2 coffees”, “1 espresso”, “2 espressos”.
in dreapta cum te uiti e furtunasul cu care poti sa faci spuma la capuccino

si nu m-am putut abtine; am pus si io un biletel identic pe care scrie “1 vodka”